• Welcome to Forum discuții Apiardeal. Please login or sign up.
 

Lucerna

Creat de stefan1, August 22, 2019, 10:13:00 a.m.

« precedentul - următorul »

stefan1

  Lucerna este o planta melifera destul de valoroasa, care ar putea asigura o sursa in special de nectar nu numai pentru albinele noastre ci si pentru o mare varietate de insecte al caror areal s-a redus drastic odata cu extinderea fermelor mari monocultura. De fapt lucerna este o foarte valoroasa planta furajera si este cultivata pe suprafete mari in multe tari (ex in Italia este cea mai importanta planta furajera). Tari ca Franta, Canada sau SUA obtin dupa aceasta cultura si productii bune de miere. Si ecologistii recomanda extinderea suprafetelor de lucerna, constatand o crestere impresionanta a numarului de insecte in zonele cu astfel de culturi. Ba cultura de lucerna are si un efect de purificare a apei. Datorita sistemului de radacini foarte dezvoltat si proprietatii de fixare a azotului, cultura de lucerna nu necesita aport de azot astfel ca apa din zona acestor culturi are mai putini azotati. De fapt sunt reglementari care nu permit alte culturi decat de lucerna in zonele de colectare a apei potabile.
  Numele stiintific al lucernei este Medicago sativa si e originara din zona Afganistan-Iran. Inca din antichitate era folosita in hrana animalelor si in special a cailor. A fost adusa in Grecia si apoi in Italia, dupa care s-a raspandit in toata Europa. A fost dusa de spanioli in Lumea noua si in sec XIX in Australia si Noua-Zeelanda. Aici au aparut dificultati serioase cu producerea semintelor, pentru ca lipseau polenizatorii. Darwin a dat sugestia sa se aduca in zona specii de bondari si astfel s-a rezolvat problema.
  Numele de 'lucerna' vine din latina si s-ar traduce 'lucioasa' (referire la semintele cu suprafata neteda).
  Exista foarte multe varietati de lucerna. Numai in europa sunt catalogate 380 de varietati adaptate la diferite conditii de clima, de sol. In mare sunt doua subspecii: una mai comuna la noi cu flori violete adaptata si la zone mai secetoase si clima relativ blanda (Medicago sativa L. subsp. sativa) si alta cu flori galbene, originare din Siberia si Mongolia, adaptata la o clima mai aspra (Medicago sativa L. subsp. falcata ). S-a produs si lucerna modificata genetic. Americanii au produs pentru prima data in 2005 asemenea lucerna urmarind fie o crestere a rezistentei la seceta sau la stresul oxidativ sau la ger sau mai toleranta la erbicide sau cu continut mai scazut de lignina (cu tulpini mai putin lemnoase) sau mai productiva(s-a ajuns la productii anuale de 100 tone masa uscata/ha fata de o productie obisnuita de 10 t/ha). A existat protestul asociatiilor anti-OMG care sustineau ca nu s-au cercetat toate efectele de durata ale folosirii acestor soiuri de lucerna. Totusi din 2011 s-au inlaturat in SUA toate restrictiile.
  In Europa de ex Germania intentioneaza cresterea suprafetelor de lucerna, care sa inlocuiasca din hrana animalelor cantitatile foarte mari de soia impotata din America (si aia modificata genetic). De fapt se spune ca la o cultivare adecvata se pot obtine 2,5 tone de proteina/hectar si an (la un numar de 3-6 cosiri) pe cand la soia se obtin doar 0,8 tone proteina/ha. Dar sunt culturi acvatice de spirulina care dau pana la 9 tone de proteina/ha. O problema este conservarea lucernei. Se poate usca si macina sau sa se faca peleti. De asemenea se poate insiloza cu anumite precautii sau consuma in stare verde. Este foarte rentabil si pasunatul, dar cu precautia ca in anumite conditii poate declansa degajarea de gaze intestinale care pot duce la moartea animalelor rumegatoare. Conservarea ca fan nu este prea indicata pentru ca se pierde o mare cantitate de frunze care de fapt inmagazineaza marea majoritate a substantelor valoroase.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

dan sebastian

In toamna aceasta m-am bucurat sa am o tarla de 500 ha langa locatia de la floarea soarelui.
Am ramas in continuare acolo si am avut surpriza sa mai extrag o data.
O fi putin si de la ciuline si alte flori dar baza cred ca este de la lucerna.
Am avut noroc ca nu au cosit-o. Cred ca fermierul intentionat a lasat-o sa se coaca pt seminte. Cand am ajuns la fl soarelui era deja recoltata dar in 2 luni a crescut frumos. Noroc si de ploile care au fost ca a avut nectar. E primul an din peste 30 de ani de apicultura in care am parte de un asa cules bun la lucerna.
0744999989, 0722842211<br />Nu apreciezi sanatatea la adevarata ei valoare decat cand o pierzi.

tassevasi

Citat din: dan sebastian din August 22, 2019, 10:19:11 p.m.E primul an din peste 30 de ani de apicultura in care am parte de un asa cules bun la lucerna.

   Daaaaa, inseamna  ca tea-ai apucat  de la 10 ani de apicultura, cit de tinar iesti.
      Sa fi sanatos  si sa mai duci pina la suta  de ani .

stefan1

  Lucerna se inrudeste dar se si aseamana cu trifoiul, in special in prima parte de vegetatie. Apoi lucerna creste mai inalta, pana la 0,8-1m inaltime. Interesant este sistemul de radacini. Are radacini puternice care pot ajunge chiar la 10-15 metri (in special in tarile mai sudice, unde perioadele de seceta sunt mai mari si stratul freatic mai adanc). Totusi radacinile principale sunt intre 1,2-1,8 m. Ca toate leguminoasele, are pe radacini nodozitati cu bacterii fixatoare de azot, astfel incat cultura de lucerna nu necesita ingrasaminte cu azot (decat eventual in prima perioada de vegetatie), dar ii place solurile bogate in potsiu si fosfor. In general ii place solurile permeabile si bogate, cu un pH neutru (7) sau putin bazic, deci putin calcaroase. La soluri acide chiar se recomanda corectarea aciditatii. Desi rezista in general la seceta, productiile de masa verde dar si de nectar sunt mult mai bune la culturile irigate.
  Lucerna este o planta perena. Desi partea aeriana se usuca, radacina persista multi ani si din ea cresc alte parti aeriene. O cultura de lucerna poate dura 3-6 ani, in functie de soi, clima si sol, dar poate dura pana la 12 ani sau chiar mai mult. Tot in functie de soi si de clima pot sa se practice anual 3-6 cosiri in Europa dar pana la 12 in statele din sudul SUA. Sunt si culturi care sunt pascute si pe timpul iernii, in zonele calde. In Franta se utilizeaza in special soiuri de tip 'Flamand' (productive si rezistente la frig) (dar care se cosesc cam de 3 ori pe an, sau de tip 'Provence' mai rezistente la seceta si care se cosesc de pana la 6 ori/an.
  Un lucru interesant despre lucerna este ca face parte din putinele specii 'autotoxice'. Adica nu se poate semana intre plantele vechi si deci nici din samanta care cade nu apar noi plante in prezenta celor vechi. Pentru a infiinta o noua cultura trebuie deci sa o aram pe precedenta, dar mai bine sa se practice rotatia culturilor. Ca putere de germinare, semintele de lucerna pot incolti in orice perioada a anului. Aceasta proprietate este folosita de cei care consuma lucerna incoltita. Se considera ca lucerna incoltita este una din cele mai valoroase surse de vitamine, poate cea mai indicata a se consuma in stare de germeni.
         
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

August 24, 2019, 11:17:39 a.m. #4 Last Edit: August 24, 2019, 11:43:23 a.m. by stefan1
  Lucerna si albinele
  Lucerna poate inflori din mai in septembrie si poate asigura culesuri bune pentru albine. Fiind o cultura cu crestere rapida, poate avea mai multe infloriri pe an, care ar putea fi decalate incat sa avem cules aproape permanent si in perioade de toamna cand sursele melifere se reduc. Din pecate scopul principal pentru care este cultivata in toata lumea este ca furaj pentru animale, scop in care cosirea se face timpuriu, la inceputul infloririi, cand tulpinile inca sunt crude, nu incep sa se lemnifice si sunt consumate mult mai bucuros de catre animale. Se recomanda cosirea cand 10% din flori sunt deschise, cand in planta sunt inmagazinate cea mai mare cantitate de substante hranitoare. Din pacate numai loturile pentru producerea de samanta sunt lasate pe toata perioada infloririi (de cca o luna)si atunci se poate valorifica potentialul apicol al speciei. Din pacate in Europa marea majoritate a semintelor de lucerna se importa din SUA sau Canada, care au suprafete mari destinate producerii de seminte.
  La lucerna, intr-un buchet floral infloresc intai florile de la baza si dureaza cca 7 zile pana se deschid si ultimele flori din varful buchetului. O floare sta deschisa cca o saptamana daca nu este polenizata.
  Ca la toate florile din genul Medicago (87 de specii) ca de altfel si la multe alte specii din alte genuri, plantele au dezvoltat mecanisme de polenizare curioase, fenomen numit melitofilie. Aceste mecanisme sunt de o uimitoare varietate de la culori atragatoare pentru insecte, la mirosuri specifice, la linii colorate ca ghiduri de nectar in flori, la configuratii ale florii care sa oblige polenizatorii sa preseze staminele sau pistilul plantelor, la membrane in floare care sa impiedice accesul oricaror insecte la nectar, incat numai anumiti polenizatori pot ajunge, pana la sisteme complexe cum ar fi secretia de hormoni feminini care sa atraga masculii anumitor specii sau chiar o forma a florii care sa imite femela, inseland astfel masculii fara a mai fi obligate sa furnizeze nectar sau polen.
  In cazul concret al lucernei, mecanismul este urmatorul: configuratia florii este astfel incat pistilul este separat de stamine printr-o cuticula (care are rolul de a  evita autopolenizarea si deci de a favoriza polenizarea incrucisata. Pentru a ajunge la nectar, polenizatorii sunt obligati sa rupa acea cuticula. Atunci se declanseaza un mecanism interesant si staminele care erau presate de peretele inferior al florii se misca violent in sus, lovind cu putere insecta si aruncand pe ea tot polenul din antere. In germana asta se numeste "Schnellmechanismus" adica "mecanismul rapid". Pentru unele specii de insecte cum ar fi bondarii sau multe specii de albine salbatice, aceasta lovitura nu ete prea deranjanta. Pentru albinele melifere insa aceasta lovitura violenta a staminelor in cap si gat, le face sa fie reticente a mai intra in florile de lucerna. Pacalite sunt numai albinele tinere, incepatoare. Unele albine chiar evita sa mai viziteze florile de lucerna, mai cu seama daca au surse alternative de cules. Albinele mai in varsta insa reusesc sa acceseze fraudulos nectarul florilor, abordand floarea din lateral, dar in acest fel nemaifacand polenizarea florii. Studii facute in Suedia au aratat ca doar 1% din florile de lucerna din lanul studiat erau polenizate de albine si 78% de catre bondari, iar restul de catre albine salbatice sau alte insecte. Sigur ca nevoia de polenizare este doar pentru lanurile semincere dar finlandezii chiar s-au orientat si au inceput sa infiinteze culturi in zonele unde exista mai multi bondari sau albine salbatice. Si americanii s-au confruntat cu probleme de polenizare la lucerna si au gasit fel si fel de solutii. Prin anii '60 au constatat ca o albina solitara Megachile rotundata originare din Europa dar introdusa in America de prin 1930, vizita intens florile de lucerna. Aceasta polenizeaza foarte bine si culturile de morcovi dar si de alte legime. Cred ca am scris de ea, se numeste si albina croitor sau taietoare de frunze, caci foloseste frunze sa separe celulele de puiet depuse in formatiuni tubulare cum ar fi tulpini de trestie, gauri in lemn etc. Fermierii au creat ei insisi locuri de cuibarit pentru aceste albine (a pus cineva anii trecuti pe forum poze cu o coliba acoperita cu stuf in care cuibareau multe specii de astfel de albine). Fermierii au constatat ca in prezenta acestor albine productia de seminte a crescut de 3 ori. vDin pacate atat bondarii cat si albinele salbatice au o arie de zbor mult mai restransa in jurul cuiburilor iar la culturile extinse din America trebuiau create in lanuri locuri de cuibarit pentru acestea. Dar chiar despre albine am citit ca in cazul lucernei s-a constatat ca fac o buna polenizare doar pana la 100 m de stupina! Ma gandesc acum ca poate albinele incepatoare, despre care am spus ca sunt singurele care polenizeaza lucerna, nu fac zboruri prea indepartate de stup.
  Pentru a obtine totusi mai multe seminte, cercetatorii au creat si soiuri partial autofertile. Lucerna clasica este autosterila. Cum am spus, staminele si pistilul sunt separate prin acea cuticula si pana nu vine un polenizator sa rupa acea cuticula, nu poate avea loc fecundarea. Totusi si la soiurile autofertile s-a constatat ca in prezenta polenizatorilor productia de seminte s-a dublat iar calitatea acestora este net mai buna. De fapt s-a constatat ca din samanta autofecundata, de multe ori embrionii se usuca dupa incoltire si plantele iesite sunt mai putin viguroase. Pana la urma a trebuit sa se apeleze tot la albine. Solutia a fost sa se faca o suprapopulare cu albine, incat numarul de albine incepatoare, care nu au invatat inca smecheria de a culege nectarul fara a intra in floare sa fie suficient de mare ca sa viziteze macar o data toate florile. Se recomanda deci 12 familii de albine/ha, mai mult decat la oricare alta cultura (vezi graficul). De asemenea s-a cautat sa se creeze varietati de lucerna la care acea lovitura data de stamine la vizitarea de catre albine sa fie mai blanda, suportata de albine dar si varietati la care o substanta emanata de floare care atrage albinele sa fie in cantitate mai mare. S-au descolerit si doua substante repelante (de respingere) emanate de flori si s-a cautat sa se diminueze aceste substante.
  Tot pentru a-si mentine polenizatorii naturali, fermierii au gasit solutia de a crea culturi in fasii dintre care unele sa fie pentru samanta si celelalte decalate in timp, incat sa se poata mentine permanent un numar suficient de polenizatori corelat cu suprafetele care sunt la un anumit moment inflorite. De fapt se zice ca aceste culturi de lucerna sunt adevarate insectare, strangand tot felul de polenizatori cu lanturi trofice complexe, atragand si mamifere si pasari.

  In primul grafic de mai jos se da numarul de familii de albine recomandat pentru polenizarea catorva culturi. Se vede ca pentru lucerna se cer cele mai multe familii/hectar
  In al doilea grafic se dau ofertele de nectar si polen pentru cateva plante de cultura. Atat pentru nectar cat si pentru polen, aprecierile sunt de la 1 (slab), 2 (mediu), 3 (bun) si 4 (f bun). Sa se tina cont ca la lucerna datele se dau pentru o cultura de samanta, deci care nu se taie la inceputul infloririi. Cu galben este oferta de nectar iar cu albastru cea de polen.
Speciile sunt in ordine: mazare, hrisca, lucerna, facelia, trifoi rosu, rapita de vara, floarea-soarelui, mustar alb si rapita de iarna.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Miere monoflora de lucerna se produce mai rar, dar totusi exista. Pana la Al Doilea Razboi Mondial, Eranta era unul din producatorii importanti. Si azi se mai produce in special in zona Champagne. Si in Italia se produce in special in 'pianura padana' (valea raului Po - Lombardia, Emilia-Romagna, Veneto). Trebuie spus ca numai pe culturile de samanta se poate obtine miere-marfa. Mai sunt cazurile cand vremea intarzie cosirea si albinele profita. SUA si Canada, care au suprafete mari cu lucerna de samanta, sunt si marile producatoare de miere de lucerna. In general brandul "Miere de lucerna" nu s-a impus, nu creste pretul de vanzare, asa ca se vinde sub numele simplu de miere sau miere poliflora, in culesuri combinate. Totusi sunt si vanzari de miere monoflora, cu o reclama eficienta la preturi foarte mari. Dau doua poze cu miere vanduta cu 5,49 euro/125 grame sau cu 19,4 euro/0,5 kg. Dar am vazut si miere de lucerna cu 14,8 euro/kg (totusi un pret destul de ridicat).

  Cateva caracteristici ale mierii monoflore de lucerna:
 - procentul de polen de lucerna din totalul polenurilor gasite in miere - sub 10%. Asta se explica prin faptul ca floarea are acea cuticula care impiedica sa cada polenul din stamine in fundul florii unde este nectarul dar si prin faptul ca albinele evita sa intre in floare si deci nu se 'pudreaza' cu polenul florii si nici nu duc mult polen in stup, care ar contamina mierea in timpul prelucrarii.
 Intre datele caracteristice ale unui sort de miere se da si numarul absolut de graunte de polen (din orice specie ar fi)in 10g de miere. Acest numar poate varia de la cateva mii la peste un milion de granule. Studiul acestui spectru polinic permite identificarea zonei de unde provine mierea, dar si daca aceasta a fost falsificata prin amestec sau prin adaus de alte substante. De asemenea cantitatea de polenuri influenteaza aspectul si gustul mierii si chiar comportamentul ulterior al ei. Astfel mierea cu putin polen e de obicei clara (cu conditia sa nu aiba si miere de mana si sa nu aba prea multe minerale). De asemenea un numar mic de graunte de polen determina in general o cristalizare cu cristale mari (pentru ca grauntele solide sunt centre de cristalizare, in jurul la care se solidifica glucoza. Daca sunt multe centre de cristalizare, cristalele finale vor fi mai mici. Dar aici mai poate interveni si omul, daca amesteca mierea in timpul cristalizarii, farama cristalele formate si deci inmulteste centrele de cristalizare, determinand o cristalizare fina, cremoasa. Si introducerea de miere cristalizata in mierea pe care vrem sa o cristalizam, determina, prin amestecare, o cristalizare mai fina.
  La mierea de lucerna, numarul total de graunte de polen in 10 g de miere este de cca 10.000, un numar foarte scazut. (Se considera foarte redus pana la 20.000 de graute de polen, mediu intre 20.000 si 100.000, mare 100.000-500.000, foarte mare 9500.000-1.000.000 si poate fi si peste un milion la mierea extrasa prin presare).

 O sa continuam.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

August 26, 2019, 07:31:05 a.m. #6 Last Edit: August 26, 2019, 08:02:14 a.m. by stefan1
Culoarea mierii de lucerna poate varia in anumite limite din cauza amestecului cu nectar din alte surse sau cu mana produsa chiar de afidele din lucerna. Cum se vede si din pozele puse anterior, mierea de lucerna are o culoare de la chihlimbar luminos la chihlimbar*, iar mierea cristalizata de la culoarea bej clar la culoarea alunei**

  * Pentru culoarea mierii sunt mai multe sisteme de clasificare. Am dat sistemul american, care are 7 clase de culoare, dupa cum se vede mai jos. Denumirea fiecarei clase difera putin de la limba la limba. In Europa e mai uzuala "Scala Pfund" care ordoneaza culorile pe o scala de 140mm, incepand de la incolor(0) la negru (140). Comparand culoarea mierii cu aceasta scala, obtinem un rezultat constand intr-un numar intre 0 si 140 cu unitatea de masura [mmPfund].
  Dau mai jos corespondenta intre aceste doua sisteme de masurare a culorii:
 Sistemul american          Scala Pfund
1. cvasi incolora           0-  8mm
2. galben-pai               8- 17mm
3. galben                  17- 34mm
4. chihlimbar-luminos      34- 50mm
5. chihlimbar              50- 85mm
6. chihlimba-inchis        85-114mm
7. cvasi neagra           114-140mm

  Vezi mai jos si un aparat portabil de masurare a culrii mierii pe scala Pfund. Costa cca 2000 lei.

** Pentru mierea cristalizata sunt urmatoarele categorii de culori: alba, fildes, crem, galben, bej-clar, bej, bej-inchis, ca aluna, maro

  Mierea de lucerna are culoarea cu valoarea 49,7 mmPfund, cu o variabilitate de 10,3 mmPfund.

Mierea de lucerna cristalizeaza natural dupa cateva luni, uneori cu cristale mari, dar alteori mai cremos daca e in amestec cu alte tipuri de culesuri, cum se intampla de multe ori. De cele mai multe ori este 'contaminata' cu polen de castan (care este abundent si are mare putere de contaminare). Cu acest polen mierea devine mai tulbure si cristalizeaza mai fin.

  Dau aici si valorile pe scala culorilor Pfund a catorva sorturi de miere monoflorala:
Salcam 0mm - 15mmpfundskala
Miere de Erica: peste 50mm
Trifoi: pana la 35mm
Citrice: 10mm - 60mm
Rapita: pana la 30mm
Floarea soarelui: 40mm - 60mm
Eucalipt: 20mm - 100mm
Castan: peste 70mm
Tei: 11mm - 55mm
Molid: peste 70mm
Pin: peste 60mm
Brad: peste 80mm
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Alte caracteristici
  Mirosul
Intensitatea mirosului: de la mediu la intens (pe o scara ce cuprinde: imperceptibil, abia perceptibil, slab, mediu, intens, foarte intens)
Descrierea mirosului la mierea de lucerna: nu prea fin, vegetal, de crama, de ceara topita

  Gustul
Se au in vedere 4 arome importante
 - dulce (cu variantele: putin, normal, foarte)
 - acid  (normal, evident)
 - amar (usor, mediu, foarte)
 - sarat (usor, net)
Pentru mierea de lucerna avem: normal de dulce, normal spre evident acida, usor astringenta
Intensitatea gustului - de la mediu la intens pe o scara la fel ca la intensitatea mirosului
 Descrierea gust: comun, cu arome vegetale, de vin nou, de ceara topita
Persistenta gustului se refera la persistenta senzatiilor aromatice dupa inghitirea mierii sau chiar la aparitia altor senzatii gustative postdeglutitie, retrogusturi (ex o aroma de caramele sau de nuci sau de citrice, pe care nu le-ai simtit in timpul gustarii sau - la unele tipuri de miere - retrogusturi rele, amare, de bucatarie, de medicamente, de pivnita etc.)
Scara persistentei cuprinde urmatoarele trepte: nepersistente, putin persistente, destul de persistente si foarte persistente)
  La mierea de lucerna aroma este mediu persistenta.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Dau un tabel cu compozitia procentuala a componentelor mierii in general, cu valoarea medie a fiecarui element constitutiv si cu limitele de variatie. Asta permite sa comparam unde se situiaza un sort de miere intre multitudinea sorturilor care se produc in lume.

COMPOZITIA MIERII (%) [BELITZ si GROSCH, 1992]

ELEMENTUL      VALOAREA MEDIE  LIMITE DE VARIATIE
1 - Apa             17,2            13,2 -22,9
2 - Fructoza        38,2            27,3 -44,3                                               
3 - Glucoza         31,3            22,0 -40,8                                               
4 - Zaharoza         2,4             1,7 - 3,0                                                                 
5 - Maltoza          7,3             2,7 -16,0                                           
6 - Oligozaharide    1,5             0,1 - 8,5                                     
7 - Alte             3,1             0,0 -13,2
8 - Proteine*        2,2             0,04- 5,6                             
9 - Minerale         0,2             0,02-10                                       
10-Acizi liberi     22,0             6,8 -47,2                                         
11-Lactone           7,1             0,0 -18,8                                             
12-Aciditate totala 29,1             8,7 -59,5
13-pH                3,9             3,4 -6,1 

  Pentru mierea de lucerna monoflora dau cateva valori ale elementelor componente. In paranteza este variabilitatea respectivului parametru)
 apa - 17,5 % (0,6%)
 HMF -  8,0 mg/kg (4,3)
 pH - 3,8 (0,2)
 aciditate totala - 35,9 meq/kg (6,1) 
 lactoza - 11,7meq/kg (4,7)
 fructoza - 39,8% (1,2)
 glucoza - 33,7% (2,6)
 zaharoza - 0,1% (0,1)
 maltoza - 1,2% (0,6)   
 fructoza+glucoza - 73,5% (3,2)
 fructoza/glucoza 1,19 (0,1)

 Se observa o valoare mare a HMF (la majoritatea tipurilor de miere acesta este de 2-6, dar exist si alte mieri, ca cea de Erica (de care am scris candva) care are HMF de 11,5 mg/kg, dar cu o variabilitate mare de 6,5)
  Aciditatea totala este de asemenea mare (la diferite sorturi de miere variaza intre 10 si 60). O aciditate mare inhiba dezvoltarea culturilor bacteriene din miere. Are rol si in determinarea gustului. La iernare ingreuneaza proliferarea nosemozei.
 pH variaza la miere intre 3,5 si 5,5, cu media 4. Mierea de mana are pH ridicat. De asemenea un ph mai mare la un sort de miere la care i se stie valorile normale ale acestui parametru, indica prezenta manei in respectiva miere. Mierile florale au in general o valoare a ph mai mica. Exceptie face mierea de castan, care are un ph de 5,3!
  Fructoza are rol printre altele in determinarea gustului mierii. Daca se considera puterea de indulcire a zaharului ca 100%, fructoza are 173 % putere de indulcire iar glucoza doar de 74%. Deci mierile cu continut mare de fructoza sunt mai dulci. Si solubilitatea diferitelor componente din miere este diferita. Astfel la 200C 100 g apa poate dizolva 373,9 g fructoza, 200,5 g zaharoza (zahar), dar numai 89,0 g glucoza sau 77,5 g maltoza. Trebuie sa spunem ca fructoza si nu glucoza este higroscopica, si deci ea atrage umezeala din aer daca recipientele de miere nu sunt etanse. De asemenea ea se transforma in HMF proportional cu temperatura la care se tine mierea si cu acisitatea acesteia.
 Glucoza are rol important in cristalizarea mierii. Cercetarile au aratat ca daca procentul de glucoza in miere este sub 27,7%, mierea nu cristalizeaza iar daca acest procent depaseste 35%, cristalizarea este rapida. Sa spunem ca mierea de salcam are in medie 24,96 glucoza, cea de iarba neagra 31,19%, cea de tei de 32,23 %, cea de floarea-soarelui 36,9% iar cea de rapita de 40,83%.
  Se pot stabili si alte corelatii intre glucoza, apa si cristalizare. Astfel la un raport glucoza/apa <1,7, mierea nu cristalizeaza, iar peste 2,16 cristalizeaza rapid. Mierea de salcam are un raport glucoza/apa de 1,56, iarba neagra de 1,67, teiul de 2,0, floarea-soarelui de 2,1 iar rapita de 2,46.
  Parametrul 'glucoza+fructoza' este si el important. Stiind ca in general continutul admis de apa in miere este de 18% (cu cateva exceptii), diferenta dintre 100-(procent glucoza+procent fructoza +18) este procentul de dizaharide sau zaharuri superioare. Aceste zaharuri, greu solubile si greu digerabile influenteaza calitatea mierii cat si rotatia specifica (unghiul de rotatie a luminii polarizate) sau conditiile de cristalizare. Se stie ca trizaharidul melezitoza este raspunzator de cristalizarea mierii in faguri, dar alte dizaharide ca maltoza si erloza, dimpotriva, impiedica cristalizarea.                           
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

August 29, 2019, 09:22:52 a.m. #9 Last Edit: August 29, 2019, 09:35:27 a.m. by stefan1
Enzimele din miere

Mierea este foarte săracă în substanțe azotate (0,2-0,3%), reprezentată de aminoacizi liberi și proteine de diferite origini, parțial deja prezente în nectar și mana, parțial în granulele de polen care se găsesc în miere.
Unii aminoacizi provin, de asemenea, din secrețiile de albine și se găsesc, prin urmare, în toate mierile: printre aceștia, prolina, care este și aminoacidul liber prezent în cantitate mai mare.
Enzimele reprezintă o anumită clasă de substanțe proteice care, deși sunt prezente în miere în cantități foarte mici, sunt deosebit de importante.
Enzimele joacă rolul important al catalizatorilor biologici, adică sunt capabili să determine sau să accelereze reacțiile chimice importante în organismele vii.

Cele din miere derivă din secrețiile glandulare ale albinelor și parțial și din nectar și mana și sunt responsabile pentru majoritatea reacțiilor care duc la formarea mierii pornind de la nectar și culesul de mana.
Mai mult, deoarece aceste enzime se degradează progresiv în timp sau ca urmare a tratamentelor termice, cantitatea lor poate constitui un indice de prospețime a mierii.

Principalele enzime ale mierii sunt invertaza, amilază (diastază), glucozidază, catalază și fosfatază.

Dintre aceste enzime, cele mai importante sunt invertaza si amilaza. Prima are rol in invertirea zaharozei in glucoza si fructoza. In natura este produsa de ex de drojdia de bere. Si corpul omenesc, prin mucoasa intestinala, produce invertaza, cu acelasi rol. A doua, amilaza scindeaza molecula de amidon, transformand-o in dextrine. Exista doua forme: a-amilaza (care scindeaza la intamplare molecula de amidon si b-amilaza, care separa maltoza de la extremitatea lantului amidonului.
  Pentru controlul calitatii mierii, studierea amilazei este mai importanta chiar decat a invertazei. Ambele enzime se degradeaza in timp sau sub actiunea temperaturii,dar amilaza se degradeaza cel mai incet. Astfel ca daca se constata lipsa sau prezenta foarte redusa a acesteia in miere, e sigur toate enzimele din miere au fost degradate fie din cauza vechimii mierii fie din cauza unor prelucrari termice.
Comparativ cu invertaza, amilaza are urmatorii timpi de injumatatire:

TEMPERATURA  TIMP DE INJUMATATIRE                                                                                                     
  [oC]              (amilaza-invertaza)
_______________________________     
    10            12.600-9.600 [zile]
    20              1.480-  820  "
    30                200-  83    "
    40                 31-    9,6  "
    50               5,38-    1,26 "
    60             24 ore-    4,7 ore
    70            5,4 ore-  47,0 min
    80            80 min-    8,6 min
_______________________________

Indicele diastazic se defineste ca fiind numarul de ml. de solutie de amidon 1% care este transformat complet in dextrine in timp de 1 ora, in conditii optime de activitate, de catre amilaza existenta in 1 g miere. In mierea de albine amilaza este abundent reprezentata.
Valoarea normala a indicelui diastazic pentru toate sorturile de miere este de minimum 10,9. Se excepteaza mierea de salcam pentru care se accepta minim de 6,5 si mierea de mana de calitate superioara la care valoarea trebuie sa fie de minim 13,9.
Aceasta inseamna ca in 1 g miere trebuie sa se gaseasca atata amilaza incat in timp de 1 ora si in conditii optime de activitate sa produca hidroliza completa a cel putin 6,5 ml; 10,8 sau 13,9 amidon solutie 1%, respectiv 65; 109 sau 139 mg amidon pur.
  Reducerea sau anularea activitatii amilazei poate avea mai multe cauze:
  - incalzirea brutala a mierii care a produs inactivarea termica a enzimelor;
  - mierea foarte veche (de mai multi ani) care a fost pastrata la temperatura ridicata (tabel );
  - mierea provenita de la albine hranita in mod intensiv cu sirop de zahar (indice diastazic cu valoare redusa);
  - mierea falsificata, in special cu sirop de zahar invertit artificial.

Exista totusi si situatii in care valoarea foarte mare a indicelui diastazic constituie stare de neregula.
Una din acestea se inregistreaza in cazul alterarii fermentative, cand cea mai mare parte din amilaza este elaborata de drojdiile de fermentatie. In acest caz indicele diastazic tinde spre 50 sau chiar depaseste aceasta valoare. Alta situatie se inregistreaza atunci cand mierea este falsificata cu adaos de extracte de malt sau cu siropuri dulci preparate prin hidroliza enzimatica a amidonului.

  Pentru mierea de lucerna indicele diastazic este de 24,4 cu o variabilitate de 10,6
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Conductibilitatea electrica
 E corelata cu prezenta substantelor ioniante din miere. Acestea sunt in principal sarurile minerale, deci valoarea conductibilitatii e un indicator al continutului de saruri.
 Se masoara in milisiemens/cm si are pentru miere valori intre 0,1 si 2 [mS/cm]
 Mierile florale au in general sub 0,8 mS/cm, iar mierile de mana si mierea de castan au peste 0,8.
 (ex: salcam-0,16; rapita -0,18; floarea-soarelui-0,34; teiul-0,64; castanul-1,4; mana de brad 1,45)
 Se observa o valoare mare la tei. Nu stiu daca este in legatura cu un continut de mana, caci teiul de de multe ori si mana concomitent cu mierea florala. Daca stim valorile normale ale conductibilitatii mierii de la o anumita specie iar din masuratori iese o conductivitate mai mare, putem suspecta prezenta unei mieri de mana sau macar a unei specii de miere cu conductibilitate mare cum e cea de castan sau chiar de tei.

 Mierea de lucerna are conductibilitatea electrica de 0,33 mS/cm cu o variabilitate de 0,13
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

August 31, 2019, 07:45:45 a.m. #11 Last Edit: August 31, 2019, 07:58:25 a.m. by stefan1
Rotatia optica specifica a mierii

Mierea are proprietatea de a roti o raza de lumina polarizata care o strabate. Valoarea acestei rotatii este caracteristica fiecarui sort de miere si poate da unele indicatii despre compozitia si calitatea respectivei mieri.
Fiecare din zaharurile prezente in miere determina o rotire a luminii polarizate spre stanga sau spre dreapta. Rotatia optica specifica este rezultanta rotatiilor determinate de fiecare din zaharurile din miere, corelate si cu ponderea fiecarui fel de zahar in respectiva miere. Cum principalele zaharuri din miere sunt fructoza si glucoza, rotatia specifica este influentata in special de proportia acestor doua monozaharide.
  In general mierile florale sunt levogire, adica rotesc planul luminii spre stanga. Mierile de mana sunt dextrogire, adica rotesc lumina spre dreapta. Fructoza este levogira (se numeste si levuloza), deci deviaza lumina spre stanga, in sens invers acelor de ceasornic. Glucoza, din contra, deviaza lumina polarizata spre dreapta (se si numeste dextroza). Cum in mierile florale ponderea fructozei este de obicei semnificativ mai mare decat a glucozei, si rotatia specifica a mierilor florale este spre stanga, ca cea a fructozei. Mierile de mana rotesc lumina spre dreapta nu numai pentru ca au continut ceva mai mare de glucoza, dar ele contin si mai multe zaharuri superioare (maltoza, erloza, melezitoza etc.) care in unele tipuri de miere ajung la peste 10% si care produc o puternica rotatie spre dreapta. S-a convenit ca rotatia spre dreapta sa se noteze cu "+" iar cea spre stanga cu "-". Deci mierile florale, levogire, au unghiul de rotatie specific negativ.
Cateva valori ale unghiului de rotatie specific la specii de miere monoflora:
- salcam      -16,9
- citrice      -13,5
- castan      -16,4
- fl-soarelui  -17,6
- tei           -11,8
- papadie     -9,9
- brad        +14,3

Mierea de lucerna are unghiul de rotatie specifica de -18,1 cu o variabilitate de 2,7. Se vede ca este cea mai mare rotire dintre sorturile de miere enumerate. Asta se datoreste in special cantitatii foarte mici de zaharuri superioare.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Cateva concluzii
Licerna poate oferi culesuri bune de nectar, dar nu si de polen. Poate asigura culesuri din mai in septembrie, dar e binevenita in special in a doua jumatate a lui iulie si pana in seprembrie, cand alte culesuri sunt mai rare. Culesul pe o sola dureaza cca 20 de zile, dar semanate esalonat se poate asigura culesuri quasipermanente. Trebuie spus ca doar loturile de samanta pot asigura culesuri la adevaratul potential al speciei, lucerna furajera fiind cosita de obicei la 10% din inflorire.
  Un fenomen semnalat de unii stupari, dar care eu cred ca a fost exagerat, este omorarea albinelor cupegatoare in timpul cositului. Utilajele moderne au viteze mari de cosire si in plus trec lucerna prin niste valturi ca sa zdrobeasca tulpinile, grabind astfel uscarea. Se spune ca asa sunt omorate 5 albine/m2, ce ar insemna 50.000 de albine/ha.
  Din cauza mecanismului dezvoltat de lucerna pentru polenizare, cand albina vizitatoare este lovita cand patrunde in floare, multe albine incep sa evite florile de lucerna si sa caute culesuri alternative chiar daca acelea sunt mai sarace. Paradoxal, un numar mai mare de albine/ha duce la productii mai mari, caci obliga albinele sa viziteze florile de lucerna. In acest fel, albinele invata sa acceseze pe lateral florile de lucerna, culegand nectarul fara a mai primi acea lovitura, dar si fara a mai face polenizarea florii. Pentru polenizare se recurge totusi la albine, 10-12 familii/hectar. Tinand cont ca doar albinele incepatoare se incumeta sa intre in floare, se recomanda ca polenizarea sa se faca cu doua 'ture' de familii; adica primele familii sa fie mutate la alte culesuri dupa 10 zile si sa fie aduse familii noi. Asta si pentru ca mai apare un fenomen: stresul proteic daca nu sunt si alte surse de polen. Asta si pentru ca polenului de lucerna ii lipseste un aminoacid important pentru albine, izoleucina.
  Cercetari antebelice arata ca raza de zbor pentru culesul la lucerna este mai redusa decat pentru alte surse melifere. O buna polenizare (dupa productia de seminte obtinuta in final) se realizeaza doar pana la 100 m distanta fata de stupina!!! Probabil albinele tinere care fac polenizarea au o raza mica de zbor. Dar studiind densitatea de albine pe flori, s-a constatat ca si culegatoarele de nectar zboara in marea majoritate pana la 500 m (90% pana la 400m) de familii, iar peste 1000 m nu s-a gasit nici o albina! De aici concluzia ca la lucerna albinele trebuiesc amplasate in imediata apropiere a culturilor.
  O dresare a albinelor (prin administrarea de sirop cu flori de lucerna), dupa autori rusi, a dus la o crestere de 11-14 ori a numarului de albine care culegeau pe lucerna in urmatoarele 3-5 zile
  O alta afirmatie interesanta: "Lucerna mai rara are de doua ori mai mult nectar, de doua ori mai multe albine, si de doua ori mai multe seminte pe floare decat o cultura mai densa."
  Mai trebuie sa spunem ca sunt foarte multe varietati de lucerna si, probabil, la fel ca la floarea-soarelui, oferta de nectar si polen difera de la soi la soi. Am mai spus ca in special in America sunt si soiuri de lucerna modificata genetic, inclusiv cautand varietati mai atractive pentru albine.
  Lucerna creste si 'salbatica' in toata Europa. Este insa un hibrid intre cele doua subspecii despre care am vorbit in prima postare, adica cea cu flori violete si cea cu flori galbene. Hibridul se numeste 'lucerna bastarda' si are flori de culoare intre galben si violet, mai aproape de una din extreme cu cat ponderea uneia dintre varietati este mai ridicata intre stramosi. De asemenea lucerna se foloseste si la imbunatatirea pasunilor prin suprainsamantare alaturi de alte specii superioare din punct de vedere furajer.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)