• Welcome to Forum discuții Apiardeal. Please login or sign up.
 

Stiri, informatii...

Creat de Woolf, Septembrie 23, 2011, 03:38:59 a.m.

« precedentul - următorul »

Woolf

Acuzaţii explozive din partea Israelului: Rusia şi-a dat mâna cu Iranul pentru construirea unei arme nucleare

Oficialii israelieni au declarat că se aşteaptă ca Statele Unite să preia iniţiativa şi să conducă ONU şi statele Occidentale pentru a impune sancţiuni împotriva Iranului. Sancţiunile ar trebui să fie o reacţie la raportul care va fi publicat de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) săptămâna aceasta cu privire la programul nuclear al Teheranului, informează Jerusalem Post.



Luni, Washington Post relata că oamenii de ştiinţă ruşi au oferit asistenţă Iranului pentru dezvoltarea de arme nucleare. Israelul a susţinut că programul nuclear al Iranului nu a fost oprit niciodată.

Conform Washington Post, în raportul AIEA se va comunica faptul că oamenii de ştiinţă din Rusia au ajutat la dezvoltarea unor detonatoare de mare precizie, specifice armelor nucleare.

Oficialii israelieni au cerut comunităţii internaţionale să intensifice presiunea asupra Iranului, iar ţări ca Statele Unite, Franţa sau Germania să conducă iniţiativa în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov a avertizat că o acţiune militară împotriva Iranului ar fi o greşeală gravă, cu urmări devastatoare.

Oficialii francezi şi germani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la dezbaterea unor sancţiuni împotriva Iranului.

Ministrul de Externe francez şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu speculaţiile conform cărora Israelul ar pregăti un atac asupra Iranului, înaintea publicării raportului AIEA..

sursa: www.antena3.ro

Woolf

Mierea din plante modificate genetic nu va mai putea fi comercializată fără autorizaţie

Mierea este cel mai sănătos aliment, dar nu orice miere. Curtea Europeană de Justiţie a decis că mierea de albine care conţine polen provenit de la plante modificate genetic nu va mai putea fi comercializată fără autorizaţie. Hotărârea vine în urma unui proces între un apicultor german şi statul Bavaria şi dă o mulţime de bătăi de cap apicultorilor din toată Europa, deci şi la noi.



Decizia Curţii înseamnă că pe toate borcanele de miere trebuie să fie scrise ingredientele, iar polenul este unul dintre ele. Producătorii sunt obligaţi să demonstreze că acesta nu provine de la plante modificate genetic. Dacă, totuşi, provine de la astfel de plante, cantitatea nu trebuie să fie mai mare de 0,9%.

"Acesta este un nod în papură pe care unii îl pot folosi împotriva apicultorilor", spune Iosif Korb, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Deva.

Procesul a pornit de la un crescător de albine german care a dat în judecată statul Bavaria pentru o cultură de porumb modificat genetic. "Dacă legea spune că nu e voie, atunci preţul poate să scadă sau să fie refuzată la export", adaugă Korb.

În cazul României, mierea pleacă mai ales în Germania. Nemţii preferă mierea de la noi, pentru că are calităţi deosebite din punctul de vedere al conţinutului şi al gustului, mai spune Iosif Korb.

Indiferent de gust însă, mierea românească trebuie să se conformeze normelor, iar asta presupune un control strict al culturilor modificate genetic.

Ca să şi demonstreze că mierea românească e bio, apicultorii vor merge cu ea la analize. Acestea însă vor creşte preţul, principalul atu de acum al mierii româneşti.

Anul trecut, 20% din cantitatea de miere produsă de albinele noastre a plecat peste hotare. Scandalul a făcut ca anul acesta, deşi producţia este mai mare, exportul de miere să scadă. Un kilogram de miere costă în magazinele de la noi în jur de 20 lei.

sursa: antena3.ro

Kov iulian

Noiembrie 09, 2011, 04:56:55 a.m. #152 Last Edit: Noiembrie 09, 2011, 05:03:42 a.m. by Kov iulian
Aici e filmuletul care insoteste reportajul de pe antena                                                                                                                                       http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/822739/mierea-din-plante-modificate-genetic-comercializata-doar-cu-autorizatie                                                                                                                                                                                                       

Woolf

Guvernul schimbă regulile de vânzare a anvelopelor. CAUCIUCURILE vor fi împărţite PE CLASE ENERGETICE, de la A la G, precum electrocasnicele



Proprietarii de autovehicule vor putea economisi, începând din noiembrie 2012, peste 100 de euro pe an din bugetul alocat combustibililor, vor avea maşini mai silenţioase, mai puţin poluante şi vor putea frâna în condiţii mai bune de siguranţă, pe un drum umed. De la 1 noiembrie 2012 anvelopele care vor fi la vânzare vor trebui să fie etichetate, pe clase energetice, de la "A" la "G", la fel ca şi la aparatele electrocasnice.

Prevederea este cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea anvelopelor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali.

"De anul viitor, din noiembrie, anvelopele noi pentru autoturisme vor avea etichete energetice, precum frigiderul, de exemplu. Va fi obligaţia producătorului să le aplice. Eticheta are un format standard, este de hârtie, se distruge la montarea anvelopei", a explicat pentru Gândul Denis Duţescu, şef service în cadrul unui distribuitor de anvelope.

"Noua prevedere nu înseamnă că cineva, care tocmai şi-a cumpărat anvelope de iarnă, trebuie să le schimbe, la anul, cu altele cu etichetă. Prevederile nu se vor aplica la anvelopele pentru maşinile la primă înmatriculare, nici pentru cauciucurile deja cumpărate", au declarat pentru Gândul reprezentanţii unui producător de anvelope.

Cum vom citi eticheta

Consumul de carburant, frânarea pe carosabil umed, nivelul de zgomot la exterior şi longevitatea anvelopei sunt indicatorii care vor putea fi "citiţi" pe etichetele care vor fi aplicate pe anvelope.



80 litri de carburanţi economisiţi într-un an

Pe etichetă va figura o scală care va indica nivelul de eficienţă energetică şi care arată cât de poluantă este anvelopa, precum şi contribuţia anvelopelor la consumul de carburant. Anvelopele vor putea avea şapte clase, de la "A", până la "G". "Diferenţa de consum de carburant între un vehicul echipat cu anvelope clasa A şi G este de aproximativ 0,5 litri la 100 km. Aproximativ 80 litri de carburant economisit / an (la 15.000 km / an). Mai mult de 100 euro / economisiţi an la motoarele pe benzină (la 1,30 euro / litru, preţ carburant). Aceasta reprezintă nu doar o economie semnificativă de carburant, ci şi un mare beneficiu asupra mediului, deoarece nivelul emisiilor de CO2 este redus cu 12 g / km", explică reprezentanţii Michelin România.

Frânare mai eficientă pe drum umed

Diferenţa dintre anvelopele de clasa A şi cele de clasa F, în ceea ce priveşte distanţa de frânare pe drum umed, este de mai mult de 10 metri, adică echivalentul lungimii a două autoturisme, mai explică reprezentanţii Michelin România.

În partea de jos a etichetei va fi menţionat nivelul de zgomot din cauza anvelopei, înregistrat în exteriorul vehiculului, exprimat în decibeli.

Pe de altă parte, cei care îşi vor cumpăra, din 1 noiembrie 2012, anvelope de clasă superioară vor putea să le folosească mai mult cu până la un an, comparativ cu cele de clasă inferioară.

Proiectul de hotărâre de guvern, la Ministerul Economiei

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru aplicarea regulamentului CE 1222/2009 - care va intra în vigoare la 1 noiembrie 2012 - şi în care se arată că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va coordona aplicarea dispoziţiilor regulamentului. În plus, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va fi instituţia care va supraveghea piaţa.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, producătorii şi distribuitorii de cauciucuri, precum şi furnizorii şi distribuitorii de vehicule riscă amenzi usturătoare dacă nu aplică dispoziţiile regulamentului. Pe scurt, producătorii şi distribuitorii de anvelope vor trebui să se asigure că anvelopele au etichete energetice, în caz contrar, ei riscând amenzi între 18.000 lei şi 20.000 lei şi respectiv între 12.000 lei şi 15.000 lei.

La rândul lor, distribuitorii de autovehicule, în cazul în care clienţilor lor li se oferă posibilitatea de a alege între mai multe tipuri de pneuri pentru un vehicul nou, trebuie să ofere informaţii despre clasa de eficienţă a consumului de combustibil. În caz contrar, ei riscă amenzi între 9.000 lei şi 11.000 lei.

Sancţiunile vor fi aplicate de reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Protecţia Consumatorilor.

sursa: www.gandul.info

Woolf

Muzica dăunează grav libertății

Dacă nu plăteşti taxa pe muzică ambientală, eşti anunţat că poţi face de la o lună la doi ani de închisoare. Taxa se aplică în cazuri care frizează ridicolul: este băgată la plată chiar şi muzica din staţiile de tramvai, lifturi sau de la petreceri private. Liviu Popovici, vicepreşedinte UGIR, spune că impunerea prevăzută de noua metodologie este, conform unei analize imparţiale, abuzivă şi chiar aberantă.



Copleşiţi de taxe şi impozite, oamenii de afaceri au de înfruntat o altă taxă, de-a dreptul aberantă, respectiv cea pentru muzica ambientală difuzată până şi în ascensoare. Și spunem aberantă pentru că în unele cazuri aceasta s-a triplat faţă de nivelul celei percepute până la emiterea noii decizii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental. Dovada că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi implicit Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) au de gând să-şi sporească veniturile cu orice preţ sunt şi prevederile legate de penalizările de întârziere, care, percepute pe zi, sunt de două ori şi jumătate mai mari. Iar dacă operatorul economic nu încheie autorizaţia de licenţă cu UCMRADA, este obligat să plătească de trei ori mai mult decât ar fi datorat de la intrarea în vigoare a Deciziei şi până la data obţinerii autorizaţiei de licenţă.

În cazul în care operatorii economici nu respectă cu stricteţe aceste norme, sunt notificaţi că pot face închisoare de la o lună la doi ani sau pot plăti o amendă al cărei cuantum nu se cunoaşte la momentul notificării. O altă adăugire abuzivă faţă de Decizia precedentă se referă la obligaţia operatorilor economici de a remite UCMR-ADA certificatul de clasificare a unităţilor şi... copii după planurile cadastrale sau copii ale documentelor de provenienţă a spaţiului pe care-l deţin.
Nu în ultimul rând, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) s-a gândit că ar fi bine ca plata remuneraţiei aferente difuzării de muzică să nu se mai facă trimestrial ca până acum, ci... lunar, la data de 15 a lunii pentru care se plăteşte, nu a celei care a trecut. Deci, în avans.

Cele mai aberante domenii cărora li se aplică această decizie sunt petrecerile firmelor pentru angajaţi, orice mijloace de transport şi spaţiile de aşteptare aferente acestora, autoturismele care pot fi închiriate, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, pieţele şi târgurile în aer liber şi... chiar şi locurile de joacă pentru copii. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC) şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, primul termen fiind 31 ianuarie 2012.


UGIR: Reglementările acestei metodologii apără doar interesele colectorilor de taxe

Nemulţumiţi de cuantumul taxelor impuse, care sunt de trei ori mai mari faţă de prevederile anterioare, reprezentanţii Asociaţiei Organizatorilor de Pariuri ,,Romanian Bookmakers" au făcut apel faţă de Decizia 266, publicată deja în Monitorul Oficial, reclamând nivelul de taxare aberant, condiţiile impuse şi faptul că nu au fost consultaţi înainte de emiterea deciziei. ,,Asociaţia Organizatorilor de Pariuri «Romanian Bookmakers» consideră că modalitatea de stabilire a formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale s-a realizat fără consultarea tuturor celor implicaţi, ceea ce a dat naştere la interpretări forţate. Faptul că, în înţelegerea noastră, ar trebui plătite drepturi de autor pentru simpla deţinere a aparatelor care pot emite muzică, dar nu sunt folosite în acest scop, aşa cum e cazul majorităţii sălilor de pariuri sportive, arată că reglementările acestei metodologii sunt exagerate şi apără doar interesele colectorilor de taxe.

În plus, creşterea cuantumului de plătit pentru drepturile de autor într-o perioadă în care toţi agenţii economici suferă de reducere de activitate denotă rea-voinţă şi lipsă de realism economic. Principiul corect al impunerii drepturilor de autor este acela al utilizării produselor muzicale respective şi ar trebui să fie proporţional cu această utilizare. Impunerea prevăzută de noua metodologie este, conform unei analize imparţiale, abuzivă şi chiar aberantă", a declarat pentru Curierul Naţional Liviu Popovici, preşedintele Asociaţiei ,,Romanian Bookmakers"şi vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR).

Controale abuzive

La puţin timp după intrarea în vigoare a Deciziei 266/2011, publicată în Monitorul Oficial din data de 7 octombrie 2011, reprezentanţii unui laborator medical au povestit că s-au trezit cu inspectorii UCMR-ADA în control. Şi nu oricum, ci ,,camuflaţi" în simpli pacienţi. Potrivit acestora, în sala de aşteptare a clinicii se afla un televizor setat pe un post de ştiri, care, în pauza de publicitate, a difuzat, evident, nişte spoturi.

Coloana sonoră a acestor spoturi publicitare a fost considerată de inspectori drept muzică ambientală, motiv pentru care administratorul clinicii a fost notificat ca ,,în termen de trei zile de la primirea" notificării să achite ,,remuneraţiile restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental". ,,Pentru a intra în legalitate şi a evita aplicarea prevederilor art. 140 alin. 1, litera c) din Legea 8/1996 cu modificările ulterioare, potrivit cărora «Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă comunicarea publică a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor», vă solicităm să îl contactaţi pe inspectorul judeţean UCMR - ADA (...) pentru a încheia cu UCMR - ADA o autorizaţie neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop ambiental".

Printre datele de contact ale inspectorului se numără şi o adresă de Yahoo, pe care înţelegem că acesta şi-a făcut-o singur, în lipsa uneia oficiale emise de UCMR - ADA... În notificare, administratorul era înştiinţat că este ,,pus în întârziere în îndeplinirea obligaţiilor de obţinere a autorizaţiei licenţă neexclusivă" şi că trebuie să plătească remuneraţia datorată, fără a se specifica însă cuantumul acesteia şi nici al penalităţilor de întârziere.

Eduard Dobre: Este o dublă taxare: şi a televiziunilor, şi a celor care folosesc televizorul

Contactat telefonic, Eduard Dobre, directorul executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice (Palmed), a explicat că folosirea unui televizor pe un post de ştiri nu poate constitui difuzare de muzică ambientală şi că, oricum, televiziunile plătesc taxele către ORDA. ,,Televiziunile plătesc deja taxe pentru drepturile de autor. Dacă ni se percep şi nouă înseamnă că este o dublă taxare. Oricum, în clinici nu se folosesc opere muzicale în scop ambiental, ci doar posturile TV, pentru care societatea plăteşte abonament la firma de cablu. Vom contesta notificarea la Inspectoratul Judeţean al UCMR - ADA. Mai ales că ni s-a cerut să plătim remuneraţia restantă, al cărei cuantum nu-l cunoaştem", a declarat Eduard Dobre.

sursa: www.gds.ro

Kov iulian

Noiembrie 10, 2011, 01:45:23 p.m. #155 Last Edit: Noiembrie 10, 2011, 01:59:31 p.m. by Kov iulian
Am gasit si o solutie pt a evita aceasta taxa  legal, exista un site unde diversi artisti necunoscuti isi posteaza melodiile si le ofera spre ascultare si descarcare gratuit , situl e perfect legal , se numeste jamedo                         http://www.jamendo.com/en/playlist/83503                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        ( pt a intra pe site , e mai bine sa scrieti jamedo in fereastra de cautare de google , linkul pus aici vad ca face unele figuri )                                                                                                                                                                                                                        Au si muzica pt spati publice http://pro.jamendo.com/music-for-public-spaces?protracking=jamhpflow    la 48 euro pe an vi se ofera un certificat pe care il puteti arata organelor de control ( A certified license.
Jamendo will provide you with a certificate that you'll be able to show to collective rights societies' inspectors in the event of a control and which proves that you have no fee to pay to these societies. )

Kov iulian

Noiembrie 10, 2011, 03:02:34 p.m. #156 Last Edit: Noiembrie 10, 2011, 03:11:07 p.m. by Kov iulian
                                                                                                                                             Red Bul bautura care iti da aripi la propriu .                                                                                             IN FRANTA SI DANEMARCA a fost interzisa bautura mortala, datorita componentelor sale de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.

GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de inalta periculozitate, folosit de catre Departamentul de Aparare din Statele Unite in anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate in VIETNAM, si actiona ca un drog halucinogen care calma stressul de razboi. Totusi efectele sale in organism au fost devastatoare si a fost intrerupt datorita numarului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale si boli ale ficatului manifestate la soldatii care au consumat asa ceva.                                                                                   In plus, pe cutia de RED BULL se poate citi continutul:
GLUCURONOLACTONA, catalogata intre madicamente ca un stimulent.

Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecintele consumului, care ar obliga la o serie de AVERTIZARI:

1. ESTE PERICULOS SA-L BEI CHIAR DACA DUPA ACEEA NU FACI EXERCITII FIZICE, pentru ca prin functia sa energizanta accelereaza ritmul cardíac si iti poate provoca un INFARCT FULGERATOR.


2. Esti in pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALA, pentru ca RED BULL contine compusi care diluati in sange fac inima sa pompeze mai putin, si faci efort fizic simtindu-te mai putin epuizat.

3. Este interzisa combinarea RED BULL cu alcool, pentru ca amestecul se transforma intr-o 'bomba mortala' care ATACA DIRECT FICATUL, distrugand anumite zone care nu se mai refac niciodata.

4. Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este vitamina B12, utilizata in medicina pentru recuperarea pacientilor intrati in coma alcoolica. Astefel consumul energizantului produce hipertensiune si o stare de excitabilitate, ca si cum ai fi in stare de ebrietate, fara a fi baut alcool .

5. Consumul frecvent de RED BULL duce la aparitia unei serii de afectiuni nervoase si neuronale ireversibile (nu se pot recupera).

CONCLUZIE: Este o bautura ce ar trebui interzisa in toata lumea. Venezuela , Republica Dominicana, Puerto Rico si alte tari din Caribe avertizeaza celelalte natiuni ca, amestecul acestui lichid cu alcool creaza o bomba cu ceas pentru corpul omenesc.

Fiind o problema de SANATATE PUBLICA, ar fi bine sa va avertizati prietenii si cunostintele.                                                                                                                                                                                                                                                                                            http://shadow-mirrorworld.blogspot.com/2010/07/red-bull-o-bautura-foate-periculoasa.html                            http://www.ziare.com/articole/bauturi+energizante+periculoase                          http://codexalimentarius.info/?p=560

Woolf

CEZ Romania - NOUTATI IN SISTEMUL DE CITIRE-FACTURARE-INCASARE



Incepand cu 1 ianuarie 2012, CEZ Vanzare aduce noutati in sistemul de citire-facturare-incasare pentru clientii casnici din mediul urban. Aceste noutati presupun citirea contorului, emiterea si transmiterea facturii o data la 3 luni. Cu alte cuvinte, factura emisa va reflecta mult mai fidel consumul efectiv realizat. Frecventa platilor si termenele de scadenta nu se modifica. Platile vor putea fi efectuate in continuare lunar, in termen de 15 zile calendaristice.
Clientii casnici din mediul urban vor primi asadar o singura factura trimestrial. Ea va contine regularizarea pentru perioada anterioara si informatii despre consumul estimat pentru urmatoarele doua luni.

Pentru a intelege mai usor, sa luam exemplul unui client caruia i s-a emis o factura in data de 8 aprilie 2012: factura contine regularizarea pentru intervalul 8 ianuarie - 8 aprilie 2012 (8 fiind de regula data trimestriala pentru citirea contorului in cazul acestui client) si estimatul pentru urmatoarele doua luni (9 aprilie - 8 mai si 9 mai - 8 iunie).
Cele trei repere de pe factura (regularizare si cele doua estimate) au cate un aviz de plata dedicat, avize cuprinse in pagina cu obligatiile de plata. Avizul aferent fiecarui reper se foloseste pentru plata in luna indicata (pe exemplul de mai sus: "Avizul 1 de plata" pentru plata regularizarii in termenul de scadenta 8 aprilie + 15 zile, "Avizul 2 de plata" pentru plata estimatului ,,9 aprilie - 8 mai" in termenul de scadenta 8 mai + 15 zile si "Avizul 3 de plata pentru estimatul ,,9 mai - 8 iunie" in termenul de scadenta 8 iunie + 15 zile).

Pentru a vizualiza forma si continutul noului tip de factura, click aici.

UTIL

Citirea contoarelor si emiterea facturilor la clientii casnici se va face in transe zilnice, uniform distribuite, pe un interval de trei luni calendaristice, astfel incat, in acest interval, unui client casnic i se aloca o data fixa pentru citire si pentru emiterea facturii. Prin ,,regularizare" se va intelege diferenta dintre valoarea consumului efectiv realizat si valoarea consumului estimat emis in intervalul de regularizare. Cantitatile de energie electrica estimate, pentru lunile ulterioare regularizarii, vor fi actualizate in mod automat, in functie de consumul efectiv realizat in perioadele anterioare similare de consum.

sursa: cez.ro

Woolf

Panica privind riscul folosirii energiei nucleare poate duce la intensificarea încălzirii globale

Procesul de încălzire globală s-ar putea intensifica dacă China va renunţa la un program ambiţios de dezvoltare în domeniul energiei nucleare, iar Germania va închide toate centralele sale atomice, din cauza panicii provocate de criza din Japonia.



China a suspendat, miercuri, procesul de aprobare a construcţiei unor noi centrale nucleare, în timp ce Germania a anunţat marţi închiderea temporară a şapte unităţi atomice.

Statul chinez este cel mai mare consumator de cărbune şi cel mai mare emitent de dioxid de carbon la nivel mondial.

Japonia, pe locul cinci la nivel mondial în privinţa emisiilor de acest tip, nu va putea compensa închiderea reactoarelor nucleare decât prin utilizarea de gaze şi cărbune.

Decizia Chinei de a suspenda procesul de aprobare a construcţiilor de centrale riscă să majoreze emisiile de dioxid de carbon.

O reacţie similară din partea Germaniei şi Elveţiei va avea un efect asemănător în sectorul energetic european.

Aceste măsuri vor creşte emisiile şi vor influenţa pe termen lung cererea de gaze, consideră Isabelle Curien, analist la Deutsche Bank.

"Dacă vrem să avem o economie cu emisii reduse de carbon până în 2050, renunţarea la energie nucleară necesită un acces uriaş la energie regenerabilă şi nu sunt sigură că este posibil", a spus Curien.

Pe lângă schimbările de climă, arderea cărbunelui provoacă smog, ploi acide, afecţiuni respiratorii şi mortalitate prematură, potrivit organizaţiei Union of Concerned Scientists.

China, ale cărei emisii poluante ar putea deveni cu 60% mai mari decât cele din Statele Unite până la sfârşitul acestui deceniu, mizează pe energia nucleară pentru reducerea dependenţei de cărbune, cu obiectivul de a construi noi centrale, cu o capacitate totală de 40 de gigawaţi, până în 2015.

Este improbabil ca China să renunţe la aceste planuri şi nu a ordonat închiderea celor existente.

Sistarea procesului de evaluare va întârzia însă proiectele, în timp ce construcţia centralelor pe cărbune continuă.

Decizia Germaniei de a închide şapte centrale cel puţin până în iunie va conduce peobabil la creşterea poluării.

Dacă Germania va închide toate centralele nucleare şi le va înlocui cu unităţi care folosesc combustibili fosili, emisiile de dioxid de carbon ar putea creşte cu minim 400-435 milioane tone, până în 2020, estimează analiştii.

Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat faţă de o reacţie de respingere a energiei nucleare, arătând că este imposibil de redus emisiile de dioxid de carbon fără energie atomică.

"Tragedia din Japonia ar putea întârzia renaşterea energiei nucleare, cu excepţia poate a Chinei", au declarat analişti ai băncii franceze Societe Generale, adăugând că gazele naturale ar putea deveni carburantul "fără alternativă" pentru ţările din OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), unde opinia publică ar putea să se exprime împotriva energiei nucleare.

Societe Generale estimează că dacă toate cele 34 de state din OCDE, din care nu face parte China, vor închide centralele nucleare şi le vor înlocui cu uzine pe gaze, înainte de dezvoltarea unor tehnologii de captare a emisiilor de dioxid de carbon, atunci emisiile lor de dioxid de carbon ar putea creşte cu aproape un miliard de tone pe an.

sursa: www.mediafax.ro

linde

Citat din: Kov iulian din Noiembrie 10, 2011, 03:02:34 p.m.
                                                                                                                                             Red Bul bautura care iti da aripi la propriu .                                                                                             IN FRANTA SI DANEMARCA a fost interzisa bautura mortala, datorita componentelor sale de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.

GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de inalta periculozitate, folosit de catre Departamentul de Aparare din Statele Unite in anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate in VIETNAM, si actiona ca un drog halucinogen care calma stressul de razboi. Totusi efectele sale in organism au fost devastatoare si a fost intrerupt datorita numarului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale si boli ale ficatului manifestate la soldatii care au consumat asa ceva.                                                                                   In plus, pe cutia de RED BULL se poate citi continutul:
GLUCURONOLACTONA, catalogata intre madicamente ca un stimulent.

Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecintele consumului, care ar obliga la o serie de AVERTIZARI:

1. ESTE PERICULOS SA-L BEI CHIAR DACA DUPA ACEEA NU FACI EXERCITII FIZICE, pentru ca prin functia sa energizanta accelereaza ritmul cardíac si iti poate provoca un INFARCT FULGERATOR.


2. Esti in pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALA, pentru ca RED BULL contine compusi care diluati in sange fac inima sa pompeze mai putin, si faci efort fizic simtindu-te mai putin epuizat.

3. Este interzisa combinarea RED BULL cu alcool, pentru ca amestecul se transforma intr-o 'bomba mortala' care ATACA DIRECT FICATUL, distrugand anumite zone care nu se mai refac niciodata.

4. Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este vitamina B12, utilizata in medicina pentru recuperarea pacientilor intrati in coma alcoolica. Astefel consumul energizantului produce hipertensiune si o stare de excitabilitate, ca si cum ai fi in stare de ebrietate, fara a fi baut alcool .

5. Consumul frecvent de RED BULL duce la aparitia unei serii de afectiuni nervoase si neuronale ireversibile (nu se pot recupera).

CONCLUZIE: Este o bautura ce ar trebui interzisa in toata lumea. Venezuela , Republica Dominicana, Puerto Rico si alte tari din Caribe avertizeaza celelalte natiuni ca, amestecul acestui lichid cu alcool creaza o bomba cu ceas pentru corpul omenesc.

Fiind o problema de SANATATE PUBLICA, ar fi bine sa va avertizati prietenii si cunostintele.                                                                                                                                                                                                                                                                                            http://shadow-mirrorworld.blogspot.com/2010/07/red-bull-o-bautura-foate-periculoasa.html                            http://www.ziare.com/articole/bauturi+energizante+periculoase                          http://codexalimentarius.info/?p=560

Woolf

Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro!

Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. "Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.



Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.

Suntem pe locul cinci în lume

"Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.



Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.
"Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul", ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.



Guvernul a secretizat modul de concesionare a rezervelor naturale

Dr. ing. Neagu Florea, fost director al Institutului de Cercetări Miniere, proiectantul câtorva mine de aur din Munţii Apuseni în anii '70, susţine că dacă până în 1989, mineritul aurului era foarte dezvoltat, după Revoluţie, producţia a scăzut necontenit, astfel că din anul 2005, România nu a mai scos nici un gram de aur din minele proprii, pe care le-a închis. Motivaţia oficială a fost că zăcămintele sunt epuizate.

Cu toate acestea, însă, conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în ultimii ani, opt firme străine au primit licenţe de explorare şi exploatare pentru aur în ţara noastră, exact pe zonele unde, oficial, nu mai existau zăcăminte. Libertatea a publicat un articol amplu pe această temă. Jurnaliştii Libertăţii au cerut atunci ANRM detalii despre licenţele primite de aceste firme. Răspuns ANRM: "Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria surselor de interes public. (...) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate". Menţionăm că aceste contracte pe bunuri publice, adică zăcămintele naţionale, nu pot fi secretizate, deoarece conţin informaţii de interes public, conform Legii 544/2001.

sursa: libertatea.ro

Woolf

Obama cere Chinei să nu se mai joace cu economia globală: Ajunge! China să opereze după aceleaşi reguli ca toţi ceilalţi !

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Chinei, folosind un limbaj neobişnuit de dur, să nu se mai "joace" cu sistemul economic internaţional prin politica comercială şi monetară practicată, în timp ce Beijingul a ripostat subliniind că regulile au fost scrise "de alţii", fără consultări.



"Ajunge!", a exclamat sec Obama la o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul summit-ului de Cooperare Economică Asia-Pacific, unde a reuşit progrese importante spre crearea unei zone comerciale libere în zona Pacificului.

Adresându-se într-un limbaj neobişnuit de dur, la numai o zi după discuţii cu preşedintele chinez Hu Jintao, Obama a cerut Chinei să înceteze "să se joace" cu sistemul economic internaţional şi să participe la crearea unei pieţe uniforme pentru companiile din SUA şi din alte ţări.

"Vom cere în continuare ferm ca China să opereze după aceleaşi reguli ca toţi ceilalţi. Nu vrem să profite de Statele Unite", a spus Obama.

China a ripostat arătând că refuză să se conformeze unor reglementări economice internaţionale la scrierea cărora nu a participat.

"Mai întâi trebuie să ştim despre ale cui reguli vorbim. Dacă regulile sunt stabilite colectiv, prin consens la care îşi aduce contribuţia şi China, atunci China le va respecta. Dacă regulile sunt decise de una, sau de doar câteva ţări, China nu are obligaţia să se conformeze", a afirmat Pang Sen, director general adjunct la ministerul chinez de externe.

Obama a insistat ca Beijingul să permită aprecierea mai abruptă a yuanului, notând că moneda este menţinută în mod artificial la niveluri scăzute, afectând inclusiv companiile americane şi locurile de muncă din SUA. El a arătat că China, deşi se prezintă de multe ori ca economie în curs de dezvoltare, nu "s-a maturizat" şi ar trebui să acţioneze matur în chestiuni economice globale.

Schimbul dur de replici dintre SUA şi China contrastează cu unitatea pe care au încerca să o afişeze liderii din regiunea Asia-Pacific la summit, unde au promis că îşi vor consolida creşterea economică şi vor îmbunătăţi legăturile comerciale, pentru a apăra regiunea de consecinţele şi efectele crizei datoriilor de stat din zona euro.

Membrii organizaţiei de Cooperare Economică Asia-Pacific, care generează peste jumătate din Produsul Intern Brut la nivel global, susţin că au convenit "modalităţi de combatere a riscurilor negative semnificative" care ameninţă economia mondială.

sursa: mediafax.ro

Kov iulian

Alimentele vor avea termene de valabilitate mai scurte. CE cere eliminarea aditivilor si colorantilor
   Apa, iaurtul simplu, untul, mierea, painea si compoturile nu vor mai contine arome si coloranti. Oficialii Comisiei Europene au stabilit reguli stricte pentru substantele chimice din hrana. Decizia este dramatica, daca privim alimentele de baza. Producatorii nu mai au voie sa foloseasca aditivi pentru ele, iar termenul de valabilitate va fi mai scurt.                                                                                                                 
http://www.incont.ro/retail/verifica-ce-mananci-lista-oficiala-a-e-urilor-si-aditivilor-alimentari.html

bucovineanu

Nu prea inteleg de ce aditivi sau coloranti avea nevoie mierea.  :razz: Referitor la miere, oare vor disparea falsurile de pe rafturile magazinelor?...... Ma cam indoiesc.

pharaonu75

Asta ar trebui sa fie o veste buna pentru cumparatori!
Si pentru producatori ar fi o veste buna!
Taranul va vinde mai mult lapte, oua, carne!
Cei care proceseaza aceste alimente ar avea de pierdut, pentru ca nu mai pot umple galantarele cu marfuri care expira cand va iesi fiica-mea la pensie!
Teoretic ar scadea si pretul, pentru ca vor fi cheltuieli de productie mai mici!
iar comerciantii ar fi interesati sa vanda mai repede, pentru a nu li se strica marfa in magazin!

Deci castiga producatorul initial si cumparatorul.
Pierde procesatorul, intermediarul.
Asta doar in teorie, pentru ca in realitate TRAIM IN ROMANIA SI ORICE ESTE POSIBIL. MAI ALES IMPOSIBILUL!
Planurile nu inseamna nimic. Planificarea e totul. (Dwight Eisenhower)
Sun Photo     YouTube