Forum discuții apicole Apiardeal

STUPINE => BOLI ŞI DĂUNĂTORI => Subiect creat de: stefan1 din Ianuarie 18, 2012, 01:39:36 PM

Titlu: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Ianuarie 18, 2012, 01:39:36 PM
  Am promis cand am vorbit de Vespa crabro ca o sa vorbesc si de acesta noua specie aparuta recent in Europa si care se pare ca se raspandeste destul de repede.
  Dau pentru inceput doua videoclipuri.
  In primul apare si Vespa crabro si Vespa velutina, pentru comparatie.
  In al doilea, un cuib si parte din 'obiceiurile' Vespei velutina

    frelon asiatique contre européen (http://www.youtube.com/watch?v=zd0DbSliOVk#)

Nid de frelons Asiatiques (http://www.youtube.com/watch?v=uPgIsh5T5rU#ws)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: tassevasi din Ianuarie 18, 2012, 08:24:18 PM
  Extraordinare fiinte .
  Isi fac cuibul asa  de perfect , ca fulgii  pe o pasare .
   Cred ca am sa indepartez  capcanele  pt viespi. :)
  Numai bine .
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: Obombo din Ianuarie 19, 2012, 01:35:12 AM
Faci bine ca indepartezi capcanele pentru viespi, nu folosesc la nimic. Ideal ar fi un aruncator de flacari. Velutina a fost importata in Franta in 2004, impreuna cu un ghiveci pentru bonsai. Probabil ca era o singura regina hibernata. De atunci s-a extins in aproape toata tara, cauzand o gramada de daune apicultorilor. S-ar parea ca o mana de viespi pot extermina o familie de albine in foarte scurt timp.
Frelon Asiatique - Le loup dans la bergerie - la bande-annonce du film (http://www.youtube.com/watch?v=_zqMpQrOUpQ#)

Cu cateva intepaturi te pot trimite sa studiezi radacinile la margarete, iar daca te apropii la mai putin de trei patru metri de cuib se comporta in felul urmator:
énorme attaque de frelons (http://www.youtube.com/watch?v=bnU3SopHyUs#)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Ianuarie 19, 2012, 02:45:50 AM
  Intradevar pentru Europa este o specie periculoasa. Se va vedea din ce se va discuta mai incolo.
  In videoclipul urmator se vede faptul ca, fata de Vespa crabro, V. velutina ataca albinele si in cuiburi si cu un numar mare de indivizi. Impresionanta si acea colonie de albine, care pare mare (se vad la un moment dat si albinele intre faguri), are rezerve mari de miere. Iarasi contrazice ce s-a spus pe forum, ca in natura albinele fac cuiburi pe verticala. E adevarat ca prefera dezviltarea pe verticala, dar pot sa se dezvolte si pe orizontal, cum se vede aici, unde fagurii au o lungime impresionanta.
  Se va vedea cand voi dezvolta subiectul, ca aceasta viespe isi extinde mult activitatea in toamna, incat ce se vede in videoclip eu cred ca se intampla intr-o colonie stransa in ghem, intr-o perioada mai rece. E cu atat mai rau, ca albinele nu se pot apara in acea perioada.

Frelons contre abeilles (http://www.youtube.com/watch?v=E-LVnJ2WeMA#ws)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Ianuarie 20, 2012, 12:47:29 AM
   Vespa velutina face parte din categoria viespilor din genul Vespa, avand o marime mijlocie raportat alte specii ale genului Vespa. Este putin mai mica decat Vespa crabro, pe care am descris-o. Dupa unele date, reginele ajung la 30 mm, masculii la 24 mm iar lucratoarele in jur de 20 mm. Alte surse dau dimensiuni mai mari.
Este originara din S-Estul Asiei, China, Taiwan, India, Indonezia, Malayezia etc. In ultima vreme si in Asia se constata o proliferare si raspandire a acestei specii. De ex in Coreea s-a descoperit pentru prima data in 2006, fara a se sti daca a fost adusa voit sau s-a raspandit natural.
  Sunt mai multe subspecii, diferind cel putin coloristic destul de mult:
•  Vespa velutina ardens Buysson, 1905
•  Vespa velutina auraria Smith, 1852
•  Vespa velutina celebensis Pérez, 1910
•  Vespa velutina divergens Pérez, 1910
•  Vespa velutina flavitarsus Sonan, 1939
•  Vespa velutina floresiana van der Vecht, 1957
•  Vespa velutina karnyi van der Vecht, 1957
•  Vespa velutina mediozonalis Pérez, 1910
•  Vespa velutina nigrithorax Buysson, 1905
•  Vespa velutina sumbana van der Vecht, 1957
•  Vespa velutina timorensis van der Vecht, 1957
•  Vespa velutina variana van der Vecht

  Au in general o culoare mai inchisa, cu un luciu de aur pe abdomen. Au toracele negru, o linie galbena dupa primul inel, negru, al abdomenului. Celelalte segmente abdominale au portocaliu si maro pe langa negru. Capul se vede negru de sus, dar portocaliu stralucitor din fata. Ultimele sgmente de la picioare sunt galbene.
O caracteristica a speciei este ca practica des relocarea cuibului. Adica, primavara regina isi alege un loc mai stramt si adapostit unde creste primele lucratoare. Dupa ce apar suficiente lucratoare, regina si cu o parte din lucratoare parasesc cuibul si formeaza un alt cuib, mai mare. Alte lucratoare continua sa ingrijeasca puietul din cuibul initial, pana ies toti puii, apoi acest cuib este parasit. E impresionanta capacitatea de a construi foarte rapid noul cuib, uneori in mai putin de o saptamana este construit un cuib de cca 40 cm de lungime. Cuiburile contin faguri dispusi orizontal, ca si la V. crabro, inveliti intr-o anvelopa de celuloza, cum s-a vazut in videoclipurile prezentate. Cuibul difera oarecum de cel al Vespei crabro, vom vedea mai incolo.
  Vespa velutina vaneaza toate tipurile de insecte, dar mai des muste si albine, dar si insecte mai mari ca libelule sau lacuste. Au abilitati de zbor fantastice si sunt dintre cei mai buni vanatori.
Cuibul il fac de obicei in copaci, chiar la inaltimi mari, dar poate fi si la nivelul solului sau chiar in sol. De asemenea nu ezita sa foloseasca locuri convenabile din mobilierul casnic.
Specia are un ciclu lung de viata. Incep activitatea ca si celelalte specii de viespii prin trezirea reginei din hibernare, dar devreme, deja de la sfasitul lui martie, iar toamna colonia dispare tarziu, uneori numai prin ianuarie!
Nu e o specie agresiva, dar isi apara hotarat cuibul, fiind permanent gata sa atace. Isi alunga intrusii pe distante lungi, cu mare insistenta. A cauzat destule decese in tari ca Taiwan, Malaezia, Indonezia. Intepatura produce o puternica urticarie. Din fericire isi amplaseaza cuiburile mai la inaltime, astfel ca omul nu intra prea usor in zonal lor de siguranta.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Ianuarie 21, 2012, 11:30:12 PM
In Europa, Vespa velutina a aparut, probabil, in 2004. Se presupune ca a fost adusa din China, probabil din Yunnan. Sunt mai multe scenarii. Fie a venit cu niste transporturi de vase ceramice, pe care un francez le importa de mai multi ani si in vecinatatea caruia s-a descoperit primul exemplar in Europa. Alta posibilitate este aducerea cu transporturi de esente rare de lemn din China sau cu transporturi de fructe exotice. Altii spun ca a fost adusa de un horticultor, sau cum a spus parca Obombo, in pamantul unui copacel bonsai.
Primul exemplar a fost descoperit in toamna lui 2005, pe niste fructe de curmal japonez. Aceste fructe putrezesc repede si atrag multe viespi, in special Vespa crabro. Descoperirea unei viespi asiatice a fost o mare surpriza si o si mai mare surpriza a fost viteza cu care aceasta s-a raspandit apoi in Franta si nu numai. Specia a inceput sa fie studiata, ca inca nu se stiau prea multe lucruri despre ea si de la inceput s-a incercat impiedicarea raspandirii ei , dar fara succes.
  Este vorba de subspecia Vespa velutina nigrithorax, originara din nordul Indiei, China, Thailanda, muntii Indoneziei etc. Comparand conditiile climatice din acele zone, se poate presupune ca speciei ii convine o clima temperata si mai umeda si se previzioneaza o raspandire a ei in special in zonele de coasta in jurul Marii Mediterane dar si pe coastele Marii Britanii si chiar spre Scandinavia. Deja specia s-a extins pana in Belgia, iar in sud si in Spania si Portugalia.
  Cateva caracteristici ale subspeciei: e putin mai mica decat V. crabro, cu o culoare mult mai inchisa. Cum ii spune si numele, are toracele maroniu-negru si terghite negre, doar ultimele 4 au partial culoare mai deschisa, galben-portocaliu-maro. Si capul vazut din fata este portocaliu-stralucitor. Aripile au o tenta inchisa. Picioarele au ultimele segmente galbene. Caracteristica este si o dunga galbena subtire dupa primul inel abdominal (negru). Oricum in Europa nu sunt alte specii cu care poate fi confundata.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Ianuarie 22, 2012, 11:06:56 PM
    Cuibul
Primavara, incepand din februarie pana in mai, in functie de zona climatica, tinerele regine fecundate care au traversat iarna ies din hibernare si incep sa isi construiasca un cuib, totdeauna altul decat cuiburile vechi. De obicei aleg locuri mai adapostite si nu prea mari. Initial cuibul e mic, doar cateva celule, din scoarta de copac mestecata cu apa si saliva, formand un fel de hartie, ca la majoritatea speciilor de viespi. Acest fagurel deja il inveleste intr-o anvelopa din acelasi material ca fagurul, cu gaura de acces jos. Concomitent depune cateva oua si incepe sa hraneasca cateva larve, in jur de 10, care dupa peste o luna vor ecloziona. Pe masura ce ies primii pui, totdeauna femele sterile, regina isi restrange activitatea si treburile cuibului, ingrijirea puietului si constructia cuibului o preiau lucratoarele. Pana la urma reginei ii revine sarcina doar de a depune oua. Dupa ce au iesit un numar destul de mare de lucratoare si daca locul cuibului nu permite extinderea acestuia, regina cu o parte din lucratoare paraseste cuibul si formeaza alt cuib. Parte din lucratoare vor continua sa ingrijeasca puietul din vechiul cuib pana ce iese tot, dupa care se alatura noului cuib. Noul cuib este crescut foarte rapid, in mai putin de o saptamana pot face un cuib in diametru de 40 cm. Frecvent la aceasta specie si in padurile din Taiwan dar si la noi (in Franta), la dezvoltarea maxima poate aparea un fenomen de roire. De fapt surplusul de culegatoare mai fac un cuib nu departe de cuibul-mama, unde insa nu au regina si din oua depuse de lucratoare vor creste doar trantori.
O caracteristica a acestei specii este ca face cuiburile preponderent la inaltime, chiar si la 10-20 m. Cuibul are in general o forma sferica sau putin alungita cu dimensiuni medii de 40x 60 cm. Caracteristic, urdinisul este plasat undeva lateral, cam la jumatatea inaltimii cuibului si este o gaura de cca 1,5 cm acoperita in partea de sus cu un fel de baldachin. Doar la cuiburile mai tinere urdinisul este plasat mai in jos. Se stie ca V. crabro are cuibul cu o deschidere in partea inferioara pe unde se evacueaza resturile si dejectiile din cuib. Cuibul la V. velutina este ceva mai mare ca al Vespei crabro si de obicei asezat mult mai sus in copaci. Poate insa avea si cuiburi mai joase in cladiri, scorburi sau chiar in vizuini, de obicei la liziera padurilor. Statistic cam 50% din cuiburi sunt situate in arbori, cca 30% in adaposturi deschise (grajduri, hambare etc), restul in cavitati in pereti, in scorburi, tevi sau in pamant. De obicei in zonele de origine cuiburile sunt ceva mai mari, cu un diametru de cca 50 cm , cu faguri continand cca 4000 de celule si cu cca 1500 lucratoare la dezvoltarea maxima. In Europa cuiburile au in medie 40 cm diametru si 60 cm lungime sa ajung la cca 1000 lucratoare, dar sunt si exceptii in plus. Cele mai mari cuiburi au in general o forma de para cu dimensiuni de 60-90 cm inaltime si 40-70 cm diametrul.
  Un cuib mediu poate avea 6-7 faguri circulari dispusi orizontal unul sub altul, dar sunt cuiburi chiar si cu 14 faguri. Spatiul dintre faguri  e de 10-12 mm. Fagurii au 23-29 cm diametru si sunt inveliti in acele 'pungi' de celuloza. In total sunt 5-6 foi de celuloza  separate de goluri de 5-10 mm. Grosimea medie a invelisului este de 45 mm si invelisul este la cca 15 mm de marginile fagurilor. Curios, nu exista celule diferentiate pentru lucratoare, regine si trantori, cum sunt la V. crabro. Celulele au o mare variabilitate si au in medie 8,5 mm diametru si 26-29 mm lungime (oricum mai mari decat celulele de lucratoare la V. crabro, desi lucratoarele de V. velutina sunt mai mici).
Cuibul creste treptat, cel mai mult in iulie, cand poate creste 4-6 cm in diametru /saptamana. In octombrie atinge dimensiunea maxima, inca o dovada ca activitatea acestei specii se intinde mult in toamna, cand albinele si si V. crabro si-au cam incheiat ciclul anual.
  Modificarea cuibului este permanenta. Initial constructia este foarte fragila, dar pe masura ce cuibul creste, lucratoarele nu construiesc doar faguri noi, ci intaresc permanent legaturile dintre faguri, puntile de celuloza care sustin fagurii intre ei si tot cuibul suspendat. De asemenea pe masura ce fagurii se maresc, se desfiinteaza peretii interiori ai invelisului si se fac altii in exterior, marind diametrul total al cuibului
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 03, 2012, 01:38:37 AM
    Ciclul biologic
Ca marea majoritate a speciilor de viespii sociale, si Vespa velutina intemeiaza familii care dureaza un an. Activitatea incepe primavara, uneori chiar din februarie, cand viespile fecundate numite si viespi fondatoare, ies din hibernare si incep sa isi caute un loc unde sa intemeieze cuibul. Cuiburile se intemeiaza din februarie pana la inceputul lui mai, dependent de situarea geografica si de mersul vremii. De multe ori cuiburi incepute in februarie au fost abandonate daca au revenit perioade reci si reginele au reinceput in aprilie sa cladeasca celulele si sa creasca primii pui. Ca si la Vespa crabro, in aceasta perioada au loc multe lupte pentru locurile mai bune pentru cuiburi sau chiar pentru a ocupa cuibul altei regine. Acestea dureaza pana dupa ce ies mai multe lucratoare care fac cuiburile mai greu de atacat. In aceste lupte sau in cele teritoriale, din locurile de vanat, mor foarte multe din regine si apoi lucratoare, si luptele sunt unul din mecanismele care regleaza densitatea de viespii.
Cum am mai spus, la inceput cuibul e foarte fragil, doar un fagurel orizontal cu 8-12 celule, pe care il inveleste intr-un glob tot din celuloza, cu scop de a-l proteja termic. Acolo regina creste primele larve, totdeauna de lucratoare. Treptat, dupa ce ies primele lucratoare, regina isi reduce activitatile in afara cuibului si pana la urma ea se rezuma doar la a depune oua. La aceasta specie e frecvent obiceiul ca familia, care a ajuns la o anumita dezvoltare, incat locul cuibului devine prea mic, deci familia sa migreze intr-un alt loc unde rapid isi cladeste un alt cuib, pe care il mareste treptat. Doar prin octombrie-noiembrie se atinge marimea maxima.
Indivizi sexuati incep sa apara in familie doar de pe la sfarsitul lui iulie. Trantorii incep sa apara ceva mai repede decat reginele. Iar characteristic acestei specii este continuarea dezvoltarii pana tarziu in toamna. In aceasta perioada are loc si imperecherea noilor regine, dupa care acestea isi cauta un loc de hibernare. Masculii nu mor la imperechere ca in cazul albinelor, dar dispar odata cu imputinarea resurselor de hrana si racirii puternice a vremii.
  Despre durata de viata a culegatoarelor, curios, sunt foarte putine date. Din ce am citit, se face o analogie cu durata de viata a Vespei crabro. Si despre aceasta datele gasite sunt putine si chiar contradictorii. Am scris la Vespa crabro despre o durata de viata de doar 14 zile, dupa o lucrare germana bine documentata. Totusi imi pare mult prea putin, tinand cont ca doar incubatia de la ou la adult pentru Vespa crabro este de peste 32 de zile. Acum am gasit referiri despre un studio facul pe Vespa crabro in stare captiva, in custi. Lucrarea este de prin 1895 si da pentru lucratoare o durata de viata de cca 55 de zile in luna mai si cca 30 pentru cele eclozate in septembrie. Se presupune ca si la Vespa velutina durata de viata pentru lucratoare este comparabila, deci nu mai mult de 50-55 zile. Reginele, ca si la V. crabro, traiesc ceva mai mult de un an, adica din august-septembrie-octombrie, pana in octombrie-noiembrie  anul viitor.
  Toamn, mai tarziu cu circca doua luni ca la V. crabro, familia intra in declin si pana in decembrie-ianuarie dispar toate lucratoarele din cuib. Toamna tarziu, cuiburile pot fi atacate de pasari, in special ciocanitori, care pot manca ultimele larve. Totusi uneori s-au gasit chiar in primavara cate 1-2 regine nefecundate, uneori cu defecte la aripi, dintre ultimul puiet, care au traversat iarna in cuib, dar o sa moara in primavara.
  Marimea viespilor fondatoare, deci a reginelor nefecundate sau fecundate este variabila intr-un ecart destul de mare si nu difera ca marime prea mult de lucratoare (spre deosebire de V. crabro unde reginele sunt vizibil mai mari decat lucratoarele).
  Iernarea o fac doar viespile fondatoare, solitar sau in grupuri nu mai mari de doua-trei. O familie creste in medie cca 200 de viitoare regine, deci viespi fecundabile, dar sunt si familii care scot si peste 300-350 de regine. Analize facute pe cele care au traversat iarna arata ca un procent destul de mare dintre ele nu au fost fecundate, si asta nu depinde de marimea lor. Repet ce am spus si la Vespa crabro, din cele 200 prezumtive regine crescute de o familie in toamna, daca in al doilea an numai doua ar reusi sa infiinteze familii viabile, populatia de viespii s-ar dubla intr-un singur an.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: pharaonu75 din Februarie 03, 2012, 02:36:16 PM
Velutina
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 04, 2012, 12:30:10 AM
    Agresivitatea Vespei velutina
Ca si Vespa crabro, in general aceasta specie nu este agresiva in orice loc, dar isi apara foarte bine cuibul. Are o distanta de siguranta fata de cuib care trebuie respectata pentru a nu risca atacuri. Aceasta este de cca 5 m. Aceasta distanta poate fi mai mica daca nu avem miscari bruste sau avem mirosuri iritante. O familie odata deranjata isi mareste aceasta distanta de siguranta. Atacurile odata declansate pot fi mai puternice decat in cazul Vespei crabro, deoarece familiile de Vespa velutina sunt mai mari. Atacurile sunt mai insistente si urmarirea intrusului poate fi pe distante mari.
  Nu sunt atrase in aceeasi masura cu viespile comune de zahar sau substante dulci, astfel incat nu dau tarcoale celor care intind mese la iarba verde, sau la sucuri si cafele servite afara.
  Intepaturile, ca periculozitate si durere sunt asemanatoare cu ale V. crabro. O viespe poate executa mai multe intepaturi consecutive. Se considera ca la 9-12 intepaturi este nevoie de internare, dar oamenii alergici pot avea mari probleme si de la o singura intepatura. In Europa nu se cunosc decat 2-3 cazuri documentate de deces dupa atacul acestor viespii.
Spre deosebire de Vespa crabro, velutina e o specie diurna, deci vaneaza numai ziua si pericolul de a intra noaptea in incaperi iluminate este mai redus. De asemenea nu sunt deranjate daca sunt fotografiate cu blitz-ul. Totusi unul din cazurile de deces din Franta a fost prin atacul unei personae care citea, intinsa pe pat, seara. O astfel de viespe probabil ratacita a atacat pe acel om intepandu-l de 3 ori.
Se mai mentioneaza cateva cazuri cand aceste viespi au atacat pompierii care interveneau pentru distrugerea cuiburilor. Desi erau echipati corespunzator, au fost cazuri cand atacatoarele au proiectat venin spre ochii victimei, prin masca, producand caderea pompierilor de pe scara.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: cristipep din Februarie 04, 2012, 09:50:51 AM
Ce parere aveti de asa ceva?

(http://apibio.ro/Videoteca/files/photos/1327910149a3551b_m.jpg) (http://apibio.ro/Videoteca/item/photos/13/B2HR6UXHAUXM/Viespea-si-Albina)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: orbanstefan64 din Februarie 04, 2012, 04:02:03 PM
ce parere poti sa ai ???? daca ti e sete nu poti bea apa linga un tigan???? =)) =)) =))
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: Nea Costica din Buzau din Februarie 04, 2012, 07:55:55 PM
Citat din: orbanstefan64 din Februarie 04, 2012, 04:02:03 PM
[ce parere poti sa ai ???? daca ti e sete nu poti bea apa linga un tigan???? =)) =)) =))]
Eu aici as cere interventia moderatorulu, pt ,,discriminare pozitiva!"!!!  :rotfl: =)) :rotfl: :hi:
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: Obombo din Februarie 05, 2012, 12:26:55 AM
Citat din: cristipep din Februarie 04, 2012, 09:50:51 AM
Ce parere aveti de asa ceva?
Am parerea ca nu e o velutina deci nu are nici o treaba cu albinele. Cu toate astea, sunt pe tub filme cu albine si velutine care mananca la un loc.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 05, 2012, 07:28:15 AM
  Vespa velutina si albinele
Toate speciile de viespi urase (din genul Vespa) mananca si albine, dar in proportii diferite in functie de specie si de resursele alternative.
  Vespa velutina are abilitati de zbor fantastice (poate zbura la punct fix, sa penduleze lateral sau chiar sa zboare in spate) si este un foarte bun vanator.
  Din observatiile din Europa se apreciaza la Vespa velutina ca 80% din insectele vanate sunt albine, asta in zone urbane. In zone rurale sau in paduri, albinele constituie cca 45-50% din totalul vanatului, restul fiind muste, tantari, alte viespii, lacuste, libelule, gandacei, furnici zburatoare, paianjeni, omizi etc.
  In Asia (China, Kashmir, India, Indonezia), Vespa velutina este considerate un dusman formidabil al stupinelor. Distrug aparatoarele cuibului una cate una, apoi patrund in cuib si folosesc puietul pentru hranirea propriilor pui. In unele zone se considera ca 20-30% din familiile de Apis cerana care dispar au drept cauza aceasta specie de viespii. In Europa deja se vede ca impactul acestei viespii este mult mai mare decat al Vespei crabro asupra familiilor atat ca timp (din iunie in decembrie) cat si ca intensitate (vaneaza toata ziua).
Stuparii descriu astfel modul de vanare al acestor viespii: una sau mai multe lucratoare de Vespa velutina zboara plutit in fata stupilor la 30-40 cm distanta de urdinis, urmarind albinele care vin incarcate cu nectar si mai cu seama cu polen. Atacul este rapid si albina este prinsa fie in aer fie este doborata la pamant si acolo este omorata rapid prin sectionarea gatului cu mandibulele. Ca si V. crabro, foloseste de la albina doar muschii toracici, pe care ii mesteca cu mandibulele formand un bol pe care il cara la cuib. Capul, aripile, picioarele si abdomenul albinelor nu sunt folosite. Daca distanta pana la cuib este mica, viespea cara albina intreaga la cuib. Cand albinele sunt in ghem, viespile patrund in stup si le desprind din ghem, transandu-le in stup. In vreme de toamna o familie de albine mica sau medie poate fi total distrusa in 1-2 saptamani. Incercarile de a patrunde in stupi sunt dese in special intre septembrie-decembrie, cand albinele se apara mai greu si familiile de viespii sunt la apogeu, crescand generatia de indivizi sexuati. Stuparii recunosc ca au fost atacate in special familiile slabe, bezmetice sau orfane. Nu s-a raportat intrarea in stupi pe vreme de vara.
  Efectul la familii este in functie de amploarea atacului. Vanand culegatoarele, aportul de nectar si polen in stup scade, corelat cu aceasta scade cantitatea de puiet crescut sau chiar se poate instaura foamea de polen. Pot sa se instaleze boli din cauza slabirii familiei sau familiile insuficient de bine pregatite ca sa intre in iarna (din cauza acestor carente in alimentatie) sa moara peste iarna daca au scapat in toamna.
S-a facut o scara de risc in functie de numarul de atacatori:
- dou viespii/stup produc o tulburare dar activitatea continua
- 3-5 viespi  - perturbarea e puternica
- mai mult de 5 viespi  - familia e condamnata daca nu o mutam intr-o zona mai sigura
Din observatii se apreciaza ca o atacatoare omoara si duce la cuib cam 6 albine/ora
Nu se cunoaste inca impactul asupra altor specii rare de albine salbatice si alte insecte care pana acum nu au avut la noi acest dusman. In Franta este o mobilizare destul de importanta de forte pentru a determine mai exact ce impact are aparitia acestei specii pentru ecosistemele in care s-a instalat. Deja in anii trecuti se erau stans cca 15000 de boluri alimentare (insecte zdrobite aduse de lucratoare la cuib), care urmau sa fie analizate amanuntit, sa se stabileasca de la ce specii de insecte provin, ca sa se stie ce masuri de protectie sa se ia pentru speciile amenintate de acest intrus.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 05, 2012, 11:56:04 PM
  Albinele au dazvoltat unele mijloace de aparare contra acestui pradator.
In Asia, Apis cerana are un sistem de aparare contra tuturor speciilor de viespii uriase, care in general nu pot fi annihilate prin intepare, datorita carcasei chitinoase rezistente. Aceasta tehnica de aparare numita si 'mingea de foc', pe care noi il cunoastem din videoclipuri, consta in imobilizarea viespei agresoare intr-un ghem de albine si cresterea temperaturii in acel ghem pana la 50 grade Celsius, timp de cca 5 minute. Viespile mor la o temperature de 45,7 grade, pe cand albinele rezista pana la temperature mai mari.
  Curios, albinele Apis mellifera din Asia,care au trait de vreo 50 de ani cu Vespa velutina, au dazvoltat si ele aceasta tehnica de aparare, dar mai trebuie sa o perfectioneze; ghemul format este mai mic (cca 2/3 fata de Apis cerana) si rezultatul nu este totdeauna cel dorit. Aceasta desi s-a cercetat si Apis mellifera rezista pana la 51,8 grade, fata de 50,7 la Apis cerana.

  Si in Europa, albinele confruntate cu acest pradator incep sa adopte unele tehnici de aparare:
-formeaza un grup de albine, pana la 100, care stau pe scandura de zbor sau in fata gratarului de urdinis, iar daca se propie o viespe, mai multe albine se indreapta in directia ei, intimidand-o
- un grup de albine se arunca pe viespe si cauta sa o muste de tergite, de abdomen, torace sau cap
- o albina se ridica de pe scandura de zbor, urca pe verticala si se arunca asupra viespei. Incearca sa o intepe intre torace si cap sau intre torace si abdomen. De multe ori viespea cade la pamant si pleaca la cuib dupa mai multe minute, cand isi revine
- in loc sa vina in zbor planat, culegatoarele vin in viteza , deasupra viespii, si coboara brusc in grupul albinelor de paza
Stuparii iau si ei masuri de protectie si aparare. Important este sa micsoreze inaltimea urdinisului la cca 5 mm, ca viespile sa nu poata patrunde in stup. Gratiile antisoareci nu sunt eficiente, avand orificiile suficient de mari ca sa poata trece viespile.

  Dau si o poza cu aparatoarele care cauta sa intimideze o viespe:
  Si un videoclip cu acelasi atacator (numit de francezi si Attila stupilor) si modul cum transeaza prada:
Frelon asiatique : L'Attila des ruchers attaque 2010. (http://www.youtube.com/watch?v=dplQCNj5UVw#ws)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 06, 2012, 11:33:48 PM
  Combaterea Vespei velutina
Trebuie sa recunoastem ca in fruntea celor care lupta pentru limitarea proliferarii acestei specii in Europa sunt stuparii, care sunt cei mai afectati de aparitia acestui pradator al albinelor, dar si alti ecologisti, care se tem de alte specii de insecte si in special specii de albine salbatice, care ar putea fi victime ale Vespei velutina.
  Desi lupta contra ei a inceput de cand a fost semnalata in Europa, acum s-a inteles ca nu mai poate fi vorba de o eliminare totala din Europa ci doar de o diminuare a prezentei si limitare a extinderii. Cu toate astea, se apreciaza ca viteza de expansiune a speciei este de 100 km/an. In Franta s-a infiintat o retea de voluntari care cauta cuiburile de Vespa velutina din zonele lor, le tine sub observatie, intocmesc formulare speciale care se centralizeaza si se analizeaza pentru a se lua cele mai bune masuri.
Masurile de combatere sunt mai multe, insa nu s-a cristalizat o schema de combatere unanim acceptata. In principiu sun trei categorii de masuri de combatere:
-   prin capcane individuale
-   prin distrugerea cuiburilor
-   prin locuri de iernare capcana
Capcanele individuale se pot amplasa incepand din februarie, cand primele regine isi incep activitatea. Cele mai raspandite sunt sticlele capcana, bine cunoscute si de stuparii nostrii care le folosesc impotriva viespilor commune. Unii recomanda folosirea lor numai pana la inceputul lui mai, aceasta deoarece cam din acea perioada incepe sa activeze Vespa crabro, care incepe sa fie considerate o specie utila, si cre din mai cade mai des in capcane decat Vespa velutina.
  Ca momeala se recomanda exact aceleasi lichide ca si la viespile commune, adica apa cu zahar si otet, bere neagra, sucuri de fructe, vin alb etc. Oricum in prima parte a intervalului, pana nu cresc pui, viespile regine consuma sucuri dulci, caci sunt in cautare de substante energizante, necesare in munca de intemeiere a cuiburilor si pentru sustinerea metabolismului. Daca se mentin capcanele si in timpul verii, se recomanda adaugarea si de proteine, cum ar fi felii de sunca sau bucati de peste. Multi recomanda sa se introduca in sticla cu momeala si o viespe velutina moarta, care atrage prin feromonii emisi.
  O reteta italiana recomanda urmatoarea compozitie a lichidului-momeala: 80% apa + 15% otet + 5% zahar, reteta care cred ca e foarte buna si contra viespilor comune.
  Exista insa si multi care se opun acestei metode de combatere, din mai multe ratiuni. Se spune ca daoa 1% din insectele prinse in capcane sunt Vespa velutina, restul sunt alte insecte sau viespii, unele dorite si utile. De aceea se recomanda ca aceste sticle-capcana sa se viziteze cat mai des, de mai multe ori pe zi, daca nu zilnic sau macar o data la 3 zile si sa se omoare viespile, iar celelalte insecte sa fie eliberate. Altii propun configuratii ale sticlei incat insectele mai mici sa poata iesi printr-o palnie cu orificiul final de max 5 mm, incat Vespa velutina sa nu poata iesi.
  Cei care se opun acestei metode spun si ca oricum uciderea in primavara a catorva regine este inutila, deoarece oricum reginele se elimina intre ele (am spus ca la o stare de echilibru, din cca 200 de potentiale regine/cuib eclozate in toamna, ar trebui ca doar una sa reuseasca in anul urmator).
  O alta recomandare este ca daca am descoperit in apropiere in primavara un cuib incipient, sa renuntam imediat la capcane. Se mizeaza pe instinctual de teritorialitate al Vespei velutina, deci pe obiceiul ca reginele sa se elimine intre ele. Daca avem norocul ca acel cuib cunoscut sa reziste, vor fi eliminate alte cuiburi a caror locatie nu o cunoastem. Cuibul cunoscut urmeaza sa fie distrus integral in vara.
  In unele cazuri in capcane se prind si multe albine. Se garanteaza ca daca lichidul are minim 8% alcool, nici o albina nu se va mai inneca.
  De pe un blog am citit insa ca aceste capcane in PET-uri nu prea atrag Vespa velutina, care vanau albine in jurul capcanei dar niciuna nu intra. Ceva rezultate a dat daca in solutie s-a introdus o viespe moarta. Respectivul forumist zicea ca cele mai eficiente mijloace de lupta sunt racheta de tenis cu care destul de usor se poate dobora o viespe sau elasticul! De asemenea se pot prinde cu chestia aia de prins fluturi.
  Un alt fel de momeli ar fi momelile solide, din carne sau peste, dar uneori 'impanate' si cu substante chimice. Intr-un loc am gasit despre hormonul juvenile pus in momeli, care atrage viespile dar este repulsiv pentru albine. Acest hormon se zice ca aplicat viespilor fondatoare le deregleaza comportamentul si nu isi mai fac cuiburi, iar daca se foloseste in vara, hormonul este imprastiat in intreaga colonie prin hrana (trofilaxie) si la larve acesta impiedica formarea exoscheletului, adica a invelisului chitinos, indivizii noucrescuti]nefiind viabili.
Frelons asiatiques : pièges efficaces - 1ère partie (http://www.youtube.com/watch?v=HwkbMxRVfqE#)
  O alta metoda care mai descurajeaza atacatorii este plasarea in fata urdiniselor a unei plase pescaresti cu ochiuri mai mici, care impiedica zborul viespilor.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 11, 2012, 08:28:10 PM
      Cea mai eficienta metoda de lupta contra Vespei velutina este distrugerea cuiburilor. Totusi aceasta nu este o treaba usoara. De multe ori cuiburile sunt situate la inaltimi de peste 10 m, dar de multe ori sunt greu de detectat, fiind mascate de frunzisul copacilor si nu se observa decat toamna cand cade frunzisul si cand deja au iesit majoritatea viitoarelor regine. Alta problema este agresivitatea acestor viespi, care pot devenii foarte periculoase.
In Franta, la operatiunea de distrugere a cuiburilor participa si pompierii, echipati corespunzator cu costume si masti de protectie. Am mai spus ca, la fel ca unele specii de serpi, aceste viespi pot sa proiecteze spre atacator un jet de venin prin masca, in special in zona ochilor. Au fost cazuri de pompieri care au cazut de pe scari din aceasta cauza. De aceea in echipamentul de protectie se include si ochelari. La unele persoane, veninul acestor viespi poate produce iritatii serioase chiar si neinoculat sub piele, ci doar daca atinge pielea. De asemenea acul lung de peste 6mm poate stapunge un echipament simplu, de aceea echipamentele folosite sunt din mai multe straturi.
  Se recomanda ca distrugerea acestor cuiburi sa se faca spre sfarsitul lui iulie, inainte de a incepe sa iasa generatia de viespi sexuate (trantori si regine).
  Ca modalitate concreta, daca cuibul este accesibil, se recomanda ca, echipati corespunzator, seara tarziu sau dimineata devreme  cand viespile sunt stranse in cuib, sa inchidem cu bumbac sau burete intrarea in cuib, apoi imediat cu un sac de plastic sa se ia cuibul in intregime. Acesta se va arde cu sac cu tot sau se poate baga timp de 2 ore in congelator si vor muri toate viespile. Eu zic ca si daca incalzim sacul la 60-70 grade, putem produce moartea viespilor, dupa metoda folosita de albinele asiatice.
  De multe ori, daca este posibil accesul in apropierea cuibului a unei macarale cu nacela, se pot folosi aceste utilaje din a carei nacela se proiecteaza asupra cuibului un jet de insecticide. Otrava va ajunge la toti membrii familiei care vor muri pe parcursul a 2-3 zile. Este necesar insa ca apoi sa se ia aceste cuburi otravite ca sa se evite pradarea lor de alte insecte sau pasari, care se vor otravi la randul lor.
  O alta metoda de eliminare a cuiburilor este prin foc. Cuibul fiind din celuloza, arde foarte bine. Totusi unele viespi se pot salva in acest caz, nemaivorbind de pericolul de incendii.
  Trebuie evitat ca parte din viespi sa scape in timpul acestor operatiuni de distrugere a cuiburilor, deoarece acele viespi pot forma iar o colonie, mai cu seama daca scapa si regina.
  Dau mai jos doua videoclipuri cu metode de distrugere a cuiburilor:

  frelon asiatique destruction du nid par le feu 2010 (http://www.youtube.com/watch?v=bCkcmG9kef8#)

  frelons asiatiques (http://www.youtube.com/watch?v=Ks9ktOrkAAY#ws)

  Vidéo Destruction nid frelon asiatique à 10 mètres de blogdejp33 6645673 h264 (http://www.youtube.com/watch?v=6Ks4Ml1WsHc#)

  FRELON D'ASIE à MOURENX (Pyrénées Atlantiques) (http://www.youtube.com/watch?v=O5Stpz0xx5A#)
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: stefan1 din Februarie 13, 2012, 10:20:39 PM
    Cateva concluzii
Poate am prea lungit un subiect despre o viespe care nu exista la noi. E bine totusi sa o cunoastem, ca nu se stie daca nu va ajunge si la noi dupa un numar de ani. Cum am mai spus, mai periclitate sunt zonele mai joase, aproape de ape, unde prefera sa isi faca cuiburile. In Franta s-a constatat ca 95% din cuiburile semnalate se afla intre 0-200 m altitudine. La peste 1000 m s-a gasit un singur cuib.
Daca despre Vespa crabro lumea s-a convins in buna parte ca este o specie benefica, despre Vespa velutina aproape toti cei care au cercetat-o o considera –cel putin in Europa – o specie nedorita, care afecteaza si destabilizeaza ecosistemele unde a patruns.  Ca agresivitate nu se deosebeste mult de Vespa crabro si de multe ori agresivitatea subspeciei europene Vespa velutina nigrithorax este confundata cu a subspeciei Vespa velutina divergens, care este mult mai periculoasa dar exista doar in Asia.
Apicultorii sunt primii afectati de aparitia acestei specii si o considera aproape la fel de periculoasa ca specia Raficauda mellophora din pampasul sudamerican pentru apicultorii de acolo. Cele mai mari prejudicii le aduce in perioada de toamna sau inceput de iarna, cand familile acestea de viespii sunt la maximul dezvoltarii iar familiile de albine sunt in pregatirile de iernare sau chiar in ghem.
Lupta contra acestei specii continua, cautiadu-se mijloace cat mai eficiente de combatere si cat mai selective, sa nu afecteze alte specii de viespi sau alte insecte.
Titlu: Re: Vespa velutina
Scris de: pistol28 din Iunie 12, 2012, 07:32:55 PM
http://apiculturabiologica.blogspot.ro/2011/08/avispa-asiatica-videos-identificacion.html (http://apiculturabiologica.blogspot.ro/2011/08/avispa-asiatica-videos-identificacion.html)