Mierea toxica

Creat de stefan1, Ianuarie 05, 2020, 09:15:06 AM

« precedentul - următorul »

stefan1

In natura exista multe plante toxice. Unele sunt vizitate si de albine si pot furniza polen sau nectar. Unele specii sunt toxice si pentru albine si s-a mai discutat pe forum despre ele. Exista insa plante al caror nectar nu este toxic pentru albine, dar este toxic pentru om. Cum multe plante toxice sunt utilizate in medicina daca se respecta anumite dozaje, si unele sorturi de astfel de miere pot fi folosite de catre om, ba chiar au preturi foarte mari.
Desi cunoastem putine lucruri despre mierea toxica, ea este cunoscuta de foarte multa vreme si putem spune ca  'a facut istorie'.
Homer vorbeste ca Pythia, care prevestea viitorul in muntele Parnas, la Oracolul de la Delfi, cu 800 de ani i.Hr, nu incepea proorociile pana nu consuma "meli chloron", sigur o miere cu proprietati psihotrope. Cum era in munti e posibil sa fi fost o miere de bujor de munte , adica o specie de rododendron.
Mai tarziu Xenophon, un student al lui Socrates dar si sodat si mercenar grec relateaza in cronica "Anabasis" un amanunt interesant. In anul 401 i.Hr, o armata greaca se intorcea dupa o victorie contra persilor, prin sudul Marii Negre. In zona Colchis (regiune impartita astazi intre Georgia si Turcia), armata greaca a intalnit o multime de stupi. Cum mierea era o delicatesa, au jefuit acesti stupi si le-au consumat mierea. Curand trupele au devenit dezorientate si nu mai puteau sta in picioare. Pana a doua zi efectele au trecut si si-au putut continua drumul spre casa.
Cateva sute de ani mai tarziu, lucrurile s-au intamplat cumva asemanator cu o armata romana. Plinius cel Batran relateaza cum in 67 i.Hr, Pompei cel Mare (Pompeidus) a dus o campanie contra Heptacometilor, barbari din nord-estul Turciei. In Valea Ikizdere acestia au lasat in calea ostilor romane faguri de miere (dupa alti autori oale). Soldatii au mancat dar dupa aceasta au inceput sa se simta rau, sa vomite sau chiar sa delireze. Au fost atacati, infranti si jefuiti de heptacometi, care cunosteau efectele acestei mieri si care au folosit deci printre primii o arma biologica. Din antichitate s-a aflat ca planta din care albinele aduna acea miere era o specie de rododendron si anume Rododendron ponticm sau 'azaleea pontica'
Mai recent, prin sec XVI, in Occident se aducea astfel de miere care a si primit in Franta un nume, "miel fou", adica 'miere nebuna'. Ea se folosea si in bauturi alcoolice, in lichioruri, potentand efectul alcoolului si dand senzatii mai puternice.
Si alti autori antici ca Aristotel, Strabon, Columella au scris despre mierea toxica.
Pe forum s-a mai scris despre o miere toxica culeasa de albina uriasa tot din rododendron, in Hymalaia si pe care localnicii o vand in special in Japonia. A fost pus si un videoclip cu 'vanatorii' de astfel de miere si despre efectele ei.

  S-au facut studii si s-a constatat ca la aceasta miere compusul toxic care produce acele efecte este Grayanotoxina. S-au studiat 25 de tipuri de Grayanotoxina, numerotate de la 1 la 25. S-a constatat ca cea mai toxica dintre ele este Grayanotoxina-3 iat Grayanotoxina-1 este cea care produce efectele cardiace la om. Ea se gaseste in diferite concentratii in plantele din familia Ericaceae (de unele am mai scris). Si Rododendronul face parte din aceasta familie. Sunt cca 800 de specii de rododendron, dar numai vreo 3 au un procent mare de Grayanotoxine si anume Grayanotoxina-1 si 2, care se gaseste si in frunze si flori. Rodendron ponticum nu creste numai in Turcia dar aici a gasit conditiile ideale de temperatura si umiditate si produce o cantitate mai mare de Grayanotoxina. De fapt acest procent de Grayanotoxina variaza de la zona la zona si de la an la an. In plus el este maxim in mierea proaspata si descreste cu vremea sau daca mierea este prelucrata termic. Turcii, care stiu sa faca comert, au speculat aceasta proprietate si au stimulat un turism anume pentru aceasta miere, care sa fie consumata la fata locului, cat mai proaspata. Au gasit si o denumire sonora acestei mieri "deli bal" adica 'miere nebuna' [deli=nebun (de acolo 'diliu' in romana) iar bal=miere (de acolo 'Balkan' se traduce 'miere si sange', caci kan=sange in turca]. A fost si un serial "Deli bal".

  Dar ce proprietati si efacte are aceasta miere?
Are o culoare mai inchisa, de ambra. Are un gust putin amar si da o senzatie de arsura pe gat. Isi arata efectele dupa cca 1,5 ore.
Simptome. In functie de calitatea si cantitatea de miere consumata pot apare urmatoarele simptome: salivare crescuta, greata, varsaturi, furnicaturi si amorteli in brate si picioare, transpiratie, inrosirea pielii, scaderea pulsului si tensiunii, tulburari de vedere, ameteli, lesin si in cazuri extreme deces. Bolnavii, varstnicii si copiii pot fi mai tare afectati. In 12-24 ore se revine la starea normala. In cazuri grave e nevoie si de medic sau chiar de 2-3 zile de recuperare.
De ce este cautata aceasta miere?
Consumata cu masura da o stare de relaxare, de mutumire si liniste, astfel ca trateaza stresul, migrenele, anxietatea. In cantitate mai mare produce un fel de betie. Se foloseste si in afectiuni stomacale, in diabet sau hipertensiune. Creste potenta, dar exagerarile pot conduce spre spital.
Se recomanda ca sa nu se depaseasca o lingurita de miere o data.

In poza un borcan de 1kg de miere "Deli Bal"care se poate lua prin "Amazon" la pretul de 129,95$.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Tot din familia Ericaceae mai fac parte si alte plante care dau miere toxica, continand tot grayanotoxina. Astfel genul Elliottia cuprinde 4 specii, doua in Japonia si doua in America. Sunt arbusti, doar o specie din sud-estul SUA ajunge la statura de arbore.
  O alta specie din aceeasi familie (Ericaceae) este Kalima latifolia numita si 'laur de munte' sau 'lemn de lingurita'. E originara din sud-estul SUA, si ajunge la talia de 3-9 m. Formeaza masive dense in locuri mai joase si umede inclusiv in paduri de stejar, dar mai spre nord are talia mai mica si densitatea examplarelor mai scazuta. Infloreste in mai-iunie si da si ea o miere toxica, continand grayanotoxine. De fapt toate partile plantei sunt toxice:frunze, ramurele, flori, polen, nectar. Si animalele, cai, vaci, oi, caprioare se pot intoxica sau chiar sa moara daca consuma aceasta planta. Cele mai grave manifestari ale intoxicatiei sunt convulsii, paralizie, coma sau chiar moartea.
  Specia a fost adusa de mult si in Europa ca planta decorativa si astfel s-au creat multe varietati cu colorit al florilor sau cu talii diferite. Se gaseste, cred si la noi in tara.
  In sec XVIII, in New Jersey, era la moda un lichior in care se introducea voit astfel de miere ca sa produca mai repede betia si intoxicatia alcoolica. Asanumitul 'metheglin' era o bautura cunoscuta de multa vreme. Numele ei provine din doua cuvinte galeze care s-ar traduce 'lichior de vindecare' si era o bautura facuta in Tara Galilor plecand de la miere, dar mai tare decat miedul si uneori era si distilata si se puneau si plante si condimente. In America, folosind acea miere de Kalmia, s-au inregistrat si cazuri de deces a consumatorilor.
Si Kalmia augustifolia sau 'laurul oilor' (cu frunza ingusta, fata de 'latifolia' care e cu frunza lata) da la fel o miere toxica, dar este polenizat in special de bondari si albine solitare.

  Si albinele fara ac (genul Melipona) culegeau miere toxica si populatiile precolumbiene din Peninsula Yukatan din Mexic de exemplu cuosteau si foloseau aceasta miere.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

Porfy66

Foarte interesant! Urmaresc cu interes postarile tale. Foarte bine rezumate si documentate!
Multumim!

NYK74

Așa se mai îmbogățește cultura generalã a cititorilor și se mai menține viu acest forum.

tassevasi

Si eu multumesc pentru tot  ce ne prezentati aici , sunteti foarte bine informat si va apreciez efortul  de a ne prezenta si noua toate acestea.

stefan1

@ Porfy66, @ NYK74, @ tassevasi   :hi: 
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1


 Nu numai nectarul unor anumite plante poate fi toxic, ci si mana culeasa de pe unele plante toxice.
 Astfel in Noua Zeelanda, Melicope ternata (numit si Wharangi), este un arbust de coasta care creste pe insula mai nordica. Face parte din familia Rutaceae din care fac parte si citricele. Ajunge pana la 5-8 m inaltime si are frunze mirositoare daca sunt strivite in mana. Din el se prepara o guma de mestecat folosita contra halitozei (respiratia urat mirositoare). Este parazitat de paduchele vitei de vie (din genul Scolypopa). Mana produsa contine o taxina numita tutina (de la un gen de plante numit 'tutu', care si ele produc mana cu aceasta toxina).
  Tutina este o neurotoxina  care ingerata produce printre alte manifestari voma, delir, coma sau chiar deces.
  Problema acestei mieri toxice este serioasa, incat din 2001 are loc in Noua Zeelanda o monitorizare stricta a zonelor cu Wrangi, a paduchilor care produc aceasta mana si a culesurilor. Se recomanda sa nu se manance miere din aceste culesuri.
  Numele de tutu, de la care vine denumirea 'tutina' a acelei toxine, este din limba maori si desemneaza mai multe specii de arbusti sau mai rar copaci din genul Coriaria. In Noua Zeelanda sunt 6 specii din acest gen, cea mai raspandita si cunoscuta fiind Coriaria arborea. Ca si Wharangi, aceiasi paduchi ai vitei de vie - care paraziteaza multe specii de plante - produc mana pe care o strang albinele.
  De pe la 1900 nu au mai fost cazuri mortale, dar intoxicatii s-au mai intalnit. In 1974 a fost ultima intoxicatie colectiva cu miere din comert, cand 13 persoane au trebuit sa fie spitalzate. Perioadele de seceta cresc pericolul de otravire.
  O problema serioasa o pune si mierea de manuca, deoarece uneori zonele melifere ofera atat miere de manuca cat si de mana de la arbusti tutu. Desper asta poate vorbim altadata.

  In poza paduchele vitei de vie, producatorul manei cu tutina
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1


  Mierea de manuca este pentru Noua Zeelandaun important produs de export. De aceea se acorda mare grija ca sa nu iasa din tara miere cu probleme. O alarma s-a dat cand un degustator al mierii de manuca a suferit o usoara intoxicatie, desi cantitatea de miere ingerata era mica. De atunci se controleaza mult mai atent si posibila toxicitate a acestei mieri.
  Sursa de contaminare este in principal mierea de mana din plantele de tutu, culeasa de albine concomitent ce nectarul de manuca. S-a stabilit ca 72% din mierea culeasa in Noua Zeelanda are un risc ridicat de a fi contaminata cu mana de tutu, in special de la specia Coriaria arborea.
  Genul Coriaria cuprinde cca 30 de specii inclusiv in sudul Europei, estul Asiei sau America de Sud. In Noua Zeelanda sunt 6 specii de arbusti, cea mai raspandita specie si principala care da mana fiind Coriaria arborea. Toate partile arbustului (uneori ajunge la 6-8m) sunt puternic toxice, cu exceptia petalelor carnoase ale florilor, care sunt consumate de populatia maori. Si sucul dulce din fructele (ca afinele) se poate consuma dar trebuie filtrat foarte bine, caci semintele (marunte) sunt foarte toxice.   
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

Am probleme cu calculatorul. Am scris un mesaj amplu pe care l-am pierdut.  :sad:
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

romikele

Un An Nou, merită un calculator nou !  :razz:

stefan1

  Marea toxicitate a arbustilor de tutu a facut multe victime. Marele explorator si cartograf James Cook, pe la 1770 a dus pe insula doua oi. In 2-3 zile ambele au murit otravite de frunzele si lujerii acestor plante. Chiar si intre primii europeni care au ajuns in Noua Zeelanda (incepand din 1642) s-au inregistrat multe otraviri si chiar decese. Chiar mai tarziu, pe la 1880, un naturalist povesteste intalnirea cu plantele de tutu. Voia sa gust fructele de padure din acea zona, iar cele de tutu (care arata ca niste afine si chiar sunt dulci) i se pareau foarte apetisante. A fost surprins de groaza de pe fetele insotitorilor mauri cand a vrut sa menance acele fructe. El credea ca este vorba de vreo superstitie locala si abia mai tarziu si-a dat seama ca acei localnici i-au salvat viata. Faptul ca efectele intoxicatiei apar dupa 3-6 ore de la ingerare, creste pericolul de otravire, deoarece in momentul consumului nu sunt semne de avertizare. Se mai pvesteste cazul unui pastor, care voia sa guste niste lastari de vita salbatica, asemanatori cu sparanghelul. Din greseala a gustat un lastar de tutu. Desi el spune ca nu a mancat din cauza gustului rau, a suferit o intoxicatie puternica. A avut convulsii puternice incat si-a dislocat o mana si a avut probleme de respiratie. A scapat cu viata, dar dupa un an inca mai avea probleme de memorie.
  Simptomele otravirii sunt variate , incepand de la greata, voma, ameteli, tulburari de vedere, excitatie puternica, tremuraturi, convulsii, probleme respiratorii, coma sau chiar moarte. Manifestarile dureaza pana la 24 de ore iar refacerea, dupa gravitatea intoxicatiei, intre 1-3-5 zile. Tulburarile de memorie pot dura insa mult mai multa vreme.
  Ca tratamente, nu exista un antidot specific. Spalaturile stomacale nu sunt indicate (probabil la aparitia simptomelor toxina s-a raspandit deja in corp). Pentru manifestarile neurologice se folosesc medicamente din familia diazepanului. Supravegherea medicala este necesara in cazurile mai grave cel putin 24 de ore, deoarece crizele si convulsiile se pot repeta dupa perioade de ore de acalmie.
 
  Mierea de manuca din Noua Zeelanda este un produs cautat la export si poate si de aceea se fac controale stricte ale calitatii mierii de manuca. In total se fac 9 teste, dar ma voi opri doar la cateva. Unele se fac pentru a dovedi ca acea miere este de manuca si a stabili procentul de principii active cu efect benefic. Se verifica si daca familiile au fost hranite cu zahar iar un test important este cel a procentului de tutina, pentru a se asigura ca mierea nu este toxica. Ca si mierea turceasca "Deli Bal", si cea de manuca se consuma in cantitate mica, maxim 10 grame o data, deci mai putin de o lingurita cum se ia din borcan.
  Doua substante prezente doar in mierea de manuca sunt DHA (dihydroxyacetona) si MGO (methylglyoxal). Cel de-al doilea este principiul benefic si in functie de care se plateste mierea si la producator si la vanzator. DHAse gaseste in nectarul de manuca, dar in miere deja parte din DHA este transformat in MGO si continua in timp sa se transforme. Transformarea este grabita la o temperatura mai mare. In timp ambele substante scad ca concentratie. Cum mierea se plateste functie de procentul de MGO, stuparii au tendinta de a trata termic mierea, sa creasca MGO. Pentru a preveni aceasta manevra, mierea se testeaza si ca procent de HMF (hidrometilfurfural, care se masoara la fiecare tip de miere). Daca acest procent depaseste anumite limite, inseamna ca mierea fie este veche fie a fost intentionat tratata termic.
  Pentru a vedea daca mierea a fost facuta si din zahar, se face testul numit C4. Se bazeaza pe observatia ca raportul izotopilor carbonului C12 si C13 este diferit la mierea din nectar fata de cea din zahar din trestie de zahar sau din zaharuri din porumb, cu care se pot hrani stupii. Rezultatul se da in % si se admite C4 pana la 7%. Acest test se face la orice fel de miere. S-a constatat insa ca uneori mierea de manuca are C4>7% chiar daca nu s-a dat deloc stimulente familiilor. De aceea se cauta alte metode de stabilire a zaharului rafinat in miere.
  La testul de toxicitate se masoara cantitatea de tutina /1kg miere. Reglementari mai vechi stabileau ca mierea varsata sa nu contina mai mult de 2mg tutina/kg iar pentru mierea in faguri sa nu fie mai mult de 1mg/kg (s-a constatat ca mierea consumata direct din faguri produce intoxicatii mai puternice la acelasi % de tutina). Din 2015 limita maxima de tutina admisa atat in mierea varsata cat si in cea din faguri a fost limitata la 07mg/kg, ceea ce ar corespunde la 0,00007%. Problema este ca pe piata inca mai exista miere ambalata inainte de 2015, deci posibil cu concentratii de tutina peste limita admisa astazi.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

#12
Sa discutam despre o miere mai cunoscuta in Europa, dar in jurul careia sunt mai recent controverse privind toxicitatea. Este vorba de mierea din Iarba Sarpelui  sau Echium vulgare.
  S-a mai scris despre ea pe forum:
  https://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=7267.msg257943#msg257943
sau aici:
  https://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=5604.msg124977#msg124977

Mierea din Echium vulgare se vinde uneori sub numele de "Borage honey" sau "Blue Borage honey" desi nu este produsa din plante din genul Borago (cu care insa sunt apropiate genetic si ca aspect si fac parte din aceeasi familie de Boraginaceae). Specia Borago officinalis se cultiva in Europa, e melifera, dar mierea din aceasta nu contine alcaloizi periculosi. Borago officinalis este cultivată comercial și folosită pentru uleiul de semințe, e o plantă anuală (spre deosebire de iarba sarpelui care este de obicei bienala), cu frunze comestibile.Inflorește din iunie până în septembrie și formează flori albastre (sau albe) cu cinci petale înguste, cu vârful triunghiular. Aceste flori conțin thesinina, un alcaloid pirolizidinic non-toxic, au un gust dulce asemănător mierii și este una dintre puținele substanțe comestibile cu culoare albastra, adesea folosite pentru decorarea deserturilor.
  O alta planta cu care s-ar putea confunda cea de Echium vulgare este Echium plantagineu, planta numita in Australia "Patterson's Curse" (blestemul lui Paterson), de care am scris (un fermier care a adus planta, care apoi i-a invadat pasunile si animalele care pasunau nu mai puneau in greutate sau chiar mureau).
Cateva deosebiri intre ele: E.P. este puternic ramificata si inflorescenta la fel ramificata, cu flori de 2-3 cm mai intai purpurii-rosii apoi albastre, cu stamine proeminente. Are peri moi pe toate partile plantei. Infloreste intre martie si iulie fata de mai septembrie-octombrie pentru Echium vulgare. Echium vulgare nu este ramificata si nici inflorescenta nu este ramificata iar perisorii plantei sunt aspri. Florile sunt mai mici (corola de 1-2 cm).Poate creste de la 0 la 1700 m, fata de E.P. care ajunge numai pana la altitudini de 1300 m. Mierea ambelor contin si alcaloizi toxici pentru ficat prin acumulare. Ambele sunt originare din sud-sud-estul Europei si s-au raspandit in aproape toata Europa, Asia de Vest, America si Australia cu Noua Zeelanda unde sunt pe alocuri puternic invazive (ambele rezista destul de bine la seceta, avand perisori pe toata suprafata plantei si radacini pivotante adanci. Dar se gasesc si in Africa sau America de Sud, deci practic in toata lumea. De obicei mierea si polenul lor folosesc albinelor si altor specii, alaturi de nectarul si polenul tuturor florilor melifere. Culesuri monoflorale de Echium se gasesc mai rar si nu in Europa. Strict pentru Echium vulgare, acesta se gseste pe suprafete mari in special in Noua Zeelanda, mai cu seama pe insula sudica, pe dealurile si muntii de acolo. Ei pun pe piata miere uniflorala de Echium vulgare la preturi foarte variabile, dar unele mari. Vezi poza, cu miere de 'iarba sarpelui' cu 27,49$/0,5kg, deci cu 55$/kg (si am vazut si mai scumpa). Speciile de Echium sunt listate ca invazive in unele state din SUA ca si considerate nocive în Australia, Noua Zeelandă, Alberta, Manitoba, Québec, Nova Scotia și anumite părți din Columbia Britanică. Capacitatea sa de a supraviețui în soluri sărace și rezistența la seceta ajută la răspândirea sa rapidă. Crește pe ziduri, in cariere vechi și în gropi de pietriș și este comună pe solurile calcaroase. Se pare că preferă solurile slabe și parasite.
  Florile produc polen albastru strălucitor (ceea ce le face atrăgătoare atât pentru albinele polielectice (care culeg din mai multe specii vegetale), cum ar fi albina melifera, cât și pentru bondari, dar și pentru unele albine oligolectice solitare), dar nu sunt parfumate. Mai rar se gasesc si varietati cu culoarea alba sau roz a florilor. Faptul ca florile sunt tubulare si intoarse in jos face ca nectarul sa nu se usuce din cauza soarelui si ploaia sa nu-l spele. Astfel aceste specii ofera cules pe toata ziua, pe cand multe specii dau nectar doar cateva ore in zi sau ploaia le spala nectarul sau ii dilueaza concentratia incat nu mai este atractiv pentru albine.
  Medicinal, planta a fost laudata uneori exagerat in anumite perioade istorice. Se credea intr-un rand ca plantele cu un anumit aspect indica unde sa fie fololosite de oameni. Astfel forma florii (si chiar a semintei) ca un cap de sarpe a dus la ideea ca planta e antidot contra otravirilor si muscaturilor de vipera sau alti serpi.  Planta conține potasiu, calciu, taninuri, alcaloizi, alantoină, rășini, mucilagii, colină - de aceea este o bună acțiune cu antibiotice, antiseptice, astringente, expectorante, emoliente, depurative, diuretice.
- Folosita în enterită, diaree, dizenterie ca infuzie pregătită după cum urmează: 20 g planta uscată în 1 litru de apă clocotită, la infuzat timp de 15 minute și apoi filtrata. Infuzia este recomandată pentru utilizare internă, luată 3 căni / zi. Ajută si in faringită și stomatită.
- Tratează rănile și furunculoza - Aplicaț comprese.
- Ușurează tusea dacă este tratată cu o infuzie, deoarece are emoliente și antiinflamatorii.
- Ajută la tratarea stafilococilor și enterobacteritelor, deoarece are o acțiune antibiotică ridicată.
- Datorită conținutului de alantoină, planta ar avea efecte anticancer.

  Acum despre toxicitate
Există urme de alcaloizi pirolitizidinici hepatotoxici găsiți în polenul Echium vulgare), la fel ca în polenul Echium plantagineum, Senecio jacobaea, S.ovatus și Eupatorium cannabinum. Recent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a confirmat prezența lor în toate Boraginaceae (toate genurile), Asteraceae (triburi Senecioneae și Eupatorieae) și Fabaceae (genul Crotalaria).
  Alcaloizii pirolizidinici sunt produși de plante ca mecanism de apărare împotriva erbivorelor insectelor. 3% din plantele cu flori din lume conțin alcaloizi pirolizidinici. Pe lângă miere, alcaloizii pirolizidinici pot fi găsiți și în cereale, lapte, organe și ouă.
Recent, Kempf și colab. (2010) a analizat importanța PA (alcaloizi pirolidizinici) pentru nutriția umană. Cantitățile găsite în polenul Echium, Senecio, Eupatrium și Phalaenopsis au variat între 0,8 și 14 mg / g.

Dintre toti alcaloizii pirrolizidinici, alcaloizii pirolidizinici nesaturați sunt dăunători ficatului (hepatotoxici). Sunt tumorigeni, pot provoca boli veno-ocluzive hepatice și cancer hepatic. Cei găsiti în mierea de iarba sarpelui sunt hepatotoxici, așa că ar trebui să fim foarte atenți la consumul acestui tip de miere și să-l păstrăm la o cantitate mai mică.
 
 In consecinta Mierea de iarba sarpelui trebuie consumată doar în cantități mici, nu în mod regulat, și evitată în totalitate de femeile însărcinate, care alăptează și de sugari sau de persoane cu funcție hepatică compromisă. Intr-o postare din anii trecuti am spus ca "Se zice ca o lingurita de astfel de miere contine atati alcaloizi cat este cantatea admisa pentru o saptamana in consumul uman." E adevarat ca in Europa ponderea mierii din Echium chiar in mierea poliflora este redusa si deci si alcaloizii diluati.
 O problema mult mai mare este cu polenul. Se spune ca acesta contine de peste 10 ori mai multi alcaloizi pirolidizinici decat mierea si polenul acesta nu ar trebui deloc introdus in consumul uman. Culoarea albastra, cum nu o are multe sorturi de polen, ar usura alegerea. In Europa Centrala si de nord frecventa plantelor de echium este mai redusa, dar in zona mediteraneana atentia ar trebui sa fie mai mare.
  Cu toate acestea, până în 2015, nu au existat standarde specifice cu privire la alcaloizii pirolizidinici conținuți în mierea pentru consum si nici acum nu este interzisa de la vanzare chiar mierea monoflora de Echium vulgare din NZ. Ca in multe alte cazuri, in doze potrivite poate fi un medicament, dar consumata in exces poate dauna in special ficatului.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

#13
Alte plante toxice prezente si in Europa sunt cele din genul Datura. Desi se pare ca se intalnesc in descrieri inca din antichitate si chiar numele este de origine sanscrita, sunt cercetatori care sustin ca de fapt genul acesta de plante e originar din America si deci nu a fost in Lumea Veche precolumbiana. Totusi pana la urma se admite ca unele specii ale genului au existat si in Europa chiar daca au corespondente foarte apropiate genetic in America.
  Genul cuprinde cca 25 de specii, plante intre 0,30 si 2m, anuale sau bienale si toate toxice sau puternic toxice. In special urmatorii alcaloizi: ioscamină, scopolamină si atropină le dau acea mare toxicitate prezenta in toate partile plantelor.
  Proprietățile psihotrope ale acestui gen botanic sunt cunoscute de mult timp. Alcaloizii săi au analogii cu halucinogenele, dar diferă de acestea printr-o acțiune specifică. Acestea acționează prin blocarea efectului unui mediator chimic (acetilcolina) în sistemul nervos parasimpatic. Aparțin grupului de esteri glicolici, produse distincte de halucinogene. Ele sunt clasificate în familia halucinogenelor delirante.
  Derivații de atropină, scopolamina și iosciamina induc o stare de conștiință comparabilă cu delirium tremens,  diferita de alte produse halucinogene. Ele provoacă o stare de confuzie asimilată unei faze de debut a psihozei acute în care apar halucinații reale (absența stimulului obiectiv). Aceste halucinații sunt de cele mai multe ori provocatoare de anxietate. Subiectul nu poate apoi să distingă mediul său extern de lumea sa internă. Halucinațiile astfel induse sunt surprinzător de reale. Subiectul nu le raportează la consumul de droguri și nu are nicio distanță față de acestea. El nu are mijloace pentru a le diferenția de mediul său obișnuit. În plus, proprietățile anticolinergice se manifestă somatic înainte de apariția halucinațiilor, ceea ce face ca consumul de Datura să fie uneori foarte neplăcut și periculos (tahicardie, midriază (dilatatra pupilelor), hipertensiune arterială, mucoase uscate etc.).
  Curios, alcaloizii tropanici au capacitatea de a distruge gândacii de Colorado ai cartofului (care este din aceeasi familie a Solenaceelor). Într-adevăr, larvele acestor insecte sunt atrase de frunzele de datura, se năpustesc asupra lor și mor otrăvite.

  Ca arie de raspandire, azi cresc peste tot, cu excepția climatelor polare și subpolare. Speciile cosmopolite precum Datura stramonium au o origine incertă. Centrul diversității americane este situat în America Centrală și în Antilele Mari, (de unde se crede că este originara), răspândindu-se la nord prin Mexic și sudul și vestul Statelor Unite. În America de Sud, cea mai mare varietate de specii se găsește în Columbia și Venezuela, extinzându-se spre sud prin Amazon, Peru, Bolivia și Argentina. Mai multe specii sunt cultivate și naturalizate în regiuni temperate și tropicale din întreaga lume.
  In Eur-Asia principalele specii sunt:
- Datura stramonium  (cea mai raspandita)
- Datura metel (in sudul si sud-vestul Asiei, cu flori ceva mai mari decat prima). E o specie cultivata la care nu i se cunoaste precursorul salbatic. Mai tarziu s-a gasit forma salbatica, Datura inoxia, in Mexic. Dar texte chineze si arabe arata ca specia era cunoscuta in zona cel putin din sec IV d. Hr.! Prin arabi a ajuns si in Spania cel putin in sec XII. Asta inseamna ca in antichitate civilizatii din Lumea Veche au reusit sa ajunga si sa se intoarca din America!
- Datura ferox (in Asia Orientala). E foarte asemanatoare cu Datura quercifolia din Mexic.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Datura stramonium
E cea mai raspandita in Eur-Asia, inclusiv la noi in tara, cu denumirea populara de ciumafaie. Are inca multe alte denumiri locale (laur, măslag, bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului), dovada ca este raspandita si cunoscuta.
  Ar fi foarte multe de spus despre ea, dar ne rezumam la mai putin. E o planta anuala, in clima noastra nu poate trece peste iarna decat in forma de seminte. E o planta de 0,2-1,2m inaltime, putand ajunge in conditii favorabile pana la 2 m. E o planta nitrofila (prefera soluri bogate) si nu suporta umbra, preferand locurile insorite. Are o radacina pivotanta, o tulpina ramificata, frunze mari cam de marimea unei palme barbatesti si flori de asemenea mari, ajungand la 6-8,5 cm lungime, in forma de palnie, cu corola cu 5 colturi. Au culoarea alba sau alb-galbui sau alb-violet. Fructele sunt o capsula spinoasa, asemanatoare cu castanele salbatice, verzi si cu tepi pe toata suprafata. La maturare, acest invelis al fructului se sparge in 4 parti, lasand sa se imprastie semintele, circa 300 (dar pot fi intre 100 si 500 sau chiar 800). Semintele sunt inchise la culoare, negre si de forma unui riniche. Intr-o nucula sunt 7-11g de seminte care se imprastie pe rand din capsula pe parcursul iernii. Samanta isi pastreza cel putin 6 ani puterea de germinare, dar incoltirea are loc la temperaturi de 20-30oC, deci daca locul este expus soarelui. Pana la rasarire dureaza cca 7 saptamani.
  Toate partile plantei dar mai cu seama radacinile si semintele sunt puternic toxice si pot duce la intoxicatii. Principalele substanțe toxice sunt: ​​L-iosciamina și L-scopolamina și într-o măsură mai mică atropina. Alcaloizii Datura au un efect stimulant asupra sistemului nervos central, inhiba sistemul parasimpatic, ceea ce duce la stimularea puternică a sistemului vegetativ (simpatic).
  Simptomele otrăvirii:
- halucinații vizuale și auditive
- pielea uscată și roșie
- mucoase uscate și rosii intens
- gât și gură uscate și dificultăți de înghițire
- pierdere temporară a vorbirii
- sete, dar frica simultană cu privire la consumul de băuturi din cauza dificultății de înghițire
- nevoia frecventă de a urina
- dezorientare ( nu mai recunoaște unde se afla nici lucrurile din propria locuinta)
- inițial tahicardie (puls marit), apoi bradicardie (puls scazut)
- respirație precipitata
- dilatarea pupilelor și deficiențe de vedere cu pierdere tranzitorie completă a vederii
- atacuri de furie extremă și frenezie, urmate de o mare calmare
- uneori convulsii clonice (puternice si repetate la intervale foarte scurte)
- creșterea temperaturii corpului la 41 de grade,
- somn narcotic, în timpul căruia moartea poate rezulta din paralizia centrului respirator
Se recomanda spitalizarea, spălarea gastrică și terapia simptomatică (diazepine pentru tulburari neurologice, perfuzii pentru hidratare, febrifuge, suport respirator etc.)

  Utilizari
 De-a lungul istoriei, Datura a avut multe utilizari medicale sau ca drog, mai mult in America de unde s-a stabilit ca provine, dar si in Europa si Asia. Fumatul frunzelor uscate sau a semintelor, infuziile sau ciaiurile, tincturile, alifiile cu Datura toate sunt toxice. D stramonium e cea mai toxica din familia  Solenaceelor, incat este periculoasa chiar pentru samani. Aceasta pentru ca procentul de alcaloizi variaza de la planta la planta, la aceeasi planta variaza in functie de partea din planta folosita si de faza de vegetatie. Astfel radacinile au cei mai multi alcaloizi in momentul infloririi plantei, apoi variaza dupa o anumita curba iar toamna radacina aproape nu mai are alcaloizi. Din aceasta specie, chimistul german Albert Ladenburg a izolat pentru prima data scopolamina, in 1881. Samanii o foloseau mai mult ca un drog de pedepsire. Puneau preparate din datura in mancarea sau bautura persoanei vizate, producandu-i acestuia o intoxicatie puternica si halucinatii care in dozele stiute de ei sunt cosmaruri si trairi ingrozitoare. O alta folosire a drogului era pentru descoperirea obiectelor pierdute, dar nu stiu amanunte. In Europa, ca si in America precolumbiana, Datura se folosea medicinal pentru tratarea astmului, epilepsiei, convulsiilor dar era si cel mai uzitat mod de ucidere prin otravire. Semintele de Datura erau de multe ori folosite de hippioti. Tigarile antiastmatice din D. stramonium au fost interzise in Franta numai in 1992, din cauza folosirii lor abuziv de catre narcomani. In Africa se foloseste la calmarea bolnavilor psihic sau la combaterea reumatismului. Semintele se folosesc ca otrava de sobolani in amestec cu faina de sorg sau ca pesticid impotriva afidelor. In India, sucul din frunze se foloseste contra parazitilor intestinali (vermifug) sau pentru febra (antipiretic). In Japonia de azi se foloseste in cardiopatii sau Parkinson dar se considera ca are si efecte anticancer, amelioreaza bolile locomotorii si se cauta si alte proprietati terapeutice.
  In istorie a avut si alte utilizari. Chiar  si la noi in tara a fost folosita alaturi de alte ingrediente in prepararea de afrodisiace. Prin sec XVIII, in Paris, o grupare de hoti, jefuiau victimele dupa ce le vindeau bautura in care puneau faina din seminte de Datura, incat acestia isi pierdeau constienta. Se pare ca vrajitoarele din toate tarile europene foloseau potiuni care contineau Datura, pentru diferite tratamente. Chiar povestile cu zborul lor pe matura sau pe furculita se facea dupa ce isi dau pe talpi si pe alte parti ale corpului cu aceste potiuni. Halucinatiile produse de astfel de intoxicatii puteau sa faca chiar pe acele vrajitoare sa creada ca au zburat. Inchizitia condamnau si ardeau pe rug pe aceste vrajitoare daca gaseau la ele sau in imprejurimile lor vreo planta de Datura, desi aceste plante cresteau destul de frecvent in multe locuri. Vrajitorii voodoo din Haiti, creatori de 'zombi' se foloseau si de Datura pentru a pacali oamenii. Foloseau o otrava facuta din 26 de substante cu care otraveau persoana vizata. Aceasta isi pierdea constienta si semnele vitale, incat familia o credea moarta si o ingropau. Atunci intervenea din nou vrajitorul voodoo, care administra 'mortului' un antidot care continea si Datura, incat 'mortul' revenea la viata, dar pierdea din facultatile normale.
  Datura este si acum utilizata nelegal ca drog, in special de tineri, care vor sa experimenteze cat mai multe lucruri. Astfel Politia Poloneza raporta in 2011 ca semintele de Datura stramonium sunt unul din cele mai utilizate droguri de catre tinerii polonezi. Totusi din cauza efectelor secundare neplacute (uscarea severa a mucoaselor, amnezie, confuzie mentala , halucinatiile mai degraba cosmaruri si impresia de instrainare persistenta cateva zile) ca si riscurile de intoxicatii grave, face ca acest drog sa fie evitat dupa una-doua experiente.
  Ca grade de intoxicare se dau urm cifre orientative: gura uscata la 0,5 mg antropina; pupila dilatata la 1 mg; tahicardie la 2 mg; intoxicatie neta la 3-5 mg. Pentru adulti dozele toxice ar fi de 5mg antropina si 4 mg scopolamina. Doza letala de atropina pentru adulti e de 10mg si cea de scopolamina de 12-14 mg. Simptomatologia caracteristica apare dupa fumarea a 1,5-2 tigari din frunze de Datura. Doza de antropina intr-o singura samanta este de 0,1mg.
  Sunt si intoxicatii accidentale. Trupe engleze trimise in America sa inabuse o revolta (in sec 17), s-au intoxicat mancand o salata care continea frunze de datura. In Franta au fost intoxicatii cu conserve de fasole verde care contineau accidental si Datura. Au fost si intoxicatii cu miere din Datura, cu seminte mancate de copii, chiar cu fum la arderea resturilor din gradini unde au fost si plante de Datura.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)