Despre evrei

Creat de stefan1, Mai 16, 2017, 05:57:19 AM

« precedentul - următorul »

tinumaftei

Aici mă opresc!
Ați luat-o de la capăt deși toate argumentele pe care le-ați adus au fost demontate.
Dați că victime evreiești in Bucovina și Basarabia 250000 de persoane deși la pătrunderea trupelor germano-romane nu existau în teren decât 135-150000 de evrei. Diferența până la 250000 au fost lichidați prin corespondenta?
Basarabia și Bucovina au fost teatru de război unde vioara I și II era armata germană. Armata română făcea mai mult figurație. Singura acțiune militară dusă pe cont propriu a fost cucerirea Odessei. Va faceți că uitați că armata germană avea în componență celebrele companii D (poate greșesc litera) care se ocupau pe front DOAR de lichidarea evreilor.
Cat despre atrocități, pe front toate părțile s-au străduit să le facă cat mai mari, inclusiv bandele de evrei, comuniști sau nu.
România a sprijinit comunitatea evreiască pentru ca aceasta să aibă o țară, dar romanii au fost dintotdeauna împotriva ideii de a da tara lor altora. Acesta era sensul legilor restrictive adoptate de guvernele naționaliste. Dacă dumneavoastră vi se pare corect ca de rezultatele economice ale unei țări să beneficieze doar 4% din populație, și asta pe criterii etnice, mă înclin, că nu mai am argumente!!
Desigur, românii nu mergeau la facultate fiindcă erau mai proști! Uitați să spuneți că cei care nu au resurse cu greu pot accede la educație.
Și așa îi lăudăm mereu pe cei șmecheri! Și mai și zicem că sunt binecuvântați de Dumnezeu!!

vulpea

nici cel mai fanatic evreu(.... cel mai 'credincios'.... ) nu poate spune ce a facut Isus pana la actul botezului si atunci dece sa le cred...POVESTILE ? cum nemtii au avut trupele D  asa si evreii(armata de eliberare nationala) au avut trupe care i-au ingrozit pe soldatii germani prin atrocitatile pe care le comiteau(sloganul insusit de acestia.... fara prizonieri...si lichidau pana la ultimul,fara sa respecte legile razboiului privind soarta soldatilor care capitulau acceptand prizonieratul). de aceste atrocitati comise de soldatii evrei nu pomeneste nimeni si mai ales NICI UN EVREU NU A FOST JUDECAT PENTRU CRIME DE RAZBOI.

stefan1

#47
 @vulpea spune-mi niste documente despre acea armata evreiasca, pentru ca eu nu stiu. Poate vorbesti de acele evenimente din Polonia, dar acolo a fost cu totul altceva.

Tinule, incep cu un banc:
Mergand pe strada, o persoana este abordata de un individ.
  - Domnule, dumneavoastra nu sunteti chinez?
  - Cum sa fiu chinez? Nu-s.
  - Ba mie mi se pare ca sunteti chinez.
...
Acesta insista mereu si saracul om neaga mereu. Pana la urma, satul de insistentele acestuia, sa scape de el ii spune:
  - Bine, domnule, sunt chinez.
  - Dar daca sunteti chinez, de ce nu aveti ochii asa, piezisi?

  Asa ai facut si tu. Ai tot insistat ca doar evreii din Romania cedata au avut de suferit, ceea ce nu-i adevarat, apoi bazandu-te pe acea ipoteza falsa ai tras o concluzie in consecinta. E iarasi drept ca Romania nu a vrut multa vreme sa recunoasca ce s-a petrecut cu evreii in perioada razboiului, dar din 1994 s-au deschis arhive si se pot gasi rapoarte si documente stanjenitoare. Si evreii din tara au fost tratati diferentiat. In timpul guvernului Cuza-Goga s-a dat decretul Revizuirii cetateniei pentru evrei. Acestia trebuiau in 40 de zile sa prezinte acte de cum si-au dobandit cetatenia. Daca nu le mai aveau sau lipsea ceva, toata familia pierdea cetatenia. Asa au ramas fara cetatenie peste 250.000 de evrei. Si dupa caderea guvernului Cuza-Goga, legea aceasta a ramas si acesti oameni erau considerati straini desi unii au trait mai multe generatii aici.
  Deportari s-au facut si din Bucuresti. M-a impresionat ce a povestit un evreu a carui tata era sa fie deportat din Bucuresti. A fost imbarcat in tren si in ultimul moment a  venit un grup de militari si l-au coborat din tren. Ulterior a aflat ca pentru el a intervenit George Enescu. Il cunostea pentru ca evreul stia sa cante bine la vioara si a intervenit personal la Regina-mama si aceasta la Antonescu, scapandu-l. Dar zicea ca mai toate rudele care erau in acel tren odata cu el, nu s-au mai intors din deportare.
  A mai fost o reglementare despre munca fortata (Instrucţiuni privind decretul 3984 din 5 decembrie 1940, Monitorul Oficial, doc. 113, 14 iulie 1941). Evreii neavand voie sa se inroleze in armata, trebuiau sa presteze munca fortata, o vreme in lagare, apoi in detasamente de munca (inclusiv la Bumbesti-Livezeni au muncit evreii, inaintea comunistilor). La astfel de munci au fost inrolati ceva peste 80.000 de evrei. Dar se specifica ca cei care fie nu pot munci fie nu pot plati niste compensatii banesti foarte mari, sa fie deportati.
  O poveste cu astfel de muncitori o stiu de la mama. Bunicul meu a fost in Primul RM de la varsta de 18 ani. A fost ranit de 4 ori si in perioadele cat a stat in spitale a invata regulile de baza pentru un prim ajutor si a fost toata viata un fel de sanitar al satului, fara a pretinde vreun ban pentru asta. La el veneau oamenii daca aveau rani, infectii, abcese. Facea si mici operatii si scutea oamenii sa mearga la spitale. In Al II-lea RM nu a mai mers pe front, deoarece lucra la Intreprinderea Marsa, cu profil militar, ca muncitor de rand. Uneori se lucra 12 ore, ca nevoile pentru front erau mari. Intr-o seara insa nu a venit acasa decat pe la 1-2 noaptea. Era plin de sange si ingrozit de ce a trait. Cum intreprinderea se marea, au fost adusi aici sa lucreze la taluzari, un tren de detinuti evrei. Era o linie CFR care urca pana in fabrica si chiar putin mai sus spre padure unde era si un depozit de armament. In acea seara, trenul intestat cu muncitori evrei s-a defectat la coborare si a prins viteza foarte mare iar intr-o curba s-a tamponat cu o garnitura stationata acolo si s-a rasturnat intr-o mlastina de langa linie. Era plin de oameni raniti, de morti sau muribunzi care strigau dupa ajutor. Mai multi oameni au sarit sa mai salveze ce se mai putea la fel ca bunicul care spunea ca a putut salva mai multi raniti prin masurile de prim-ajutor date.  Am povestit sa vezi ca si in tara se murea, mai cu seama ca acesti detinuti erau tinuti in conditii de igiena foarte precare, ba chiar se zice ca au ramas cu haine de vara pana in decembrie cand s-au desfiintat acele lagare de munca pentru ineficienta dar in primavara s-au inlocuit cu detasamente de munca.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

tinumaftei

Soldații români mergeau pe front la business clasa. Aveau asigurare de viață și pensie viageră pentru urmași?
Sau călătoreau pe jos, sub bombardament până în Caucaz, Stalingrad, Tatra sau chiar Siberia. Și nu un an sau doi. Unii pentru mai mult de 10 ani.
Dar deh, nu erau evrei. Doar evreii au voie să se vaite! Doar ei au dreptul la compasiune! Doar ei au dreptul să exagereze.

Kov iulian

#49
Citat din: vulpea din Mai 31, 2017, 10:20:06 PM
nici cel mai fanatic evreu(.... cel mai 'credincios'.... ) nu poate spune ce a facut Isus pana la actul botezului si atunci dece sa le cred...POVESTILE ? cum nemtii au avut trupele D  asa si evreii(armata de eliberare nationala) au avut trupe care i-au ingrozit pe soldatii germani prin atrocitatile pe care le comiteau(sloganul insusit de acestia.... fara prizonieri...si lichidau pana la ultimul,fara sa respecte legile razboiului privind soarta soldatilor care capitulau acceptand prizonieratul). de aceste atrocitati comise de soldatii evrei nu pomeneste nimeni si mai ales NICI UN EVREU NU A FOST JUDECAT PENTRU CRIME DE RAZBOI.

Se spune despre evrei ca si-au meritat soarta si tot ce su patimit cu nazisti ar fi o razbunare divina pt ca l-au ucis pe Hristos.

Razbunare divina dupa 1900 si ceva de ani?

Mai degraba patimile lor au legatura un tratat numit "Despre evrei si minciunile lor" scris de un celebru lider al reformei protestante din germania.

" Von den Jüden und iren Lügen" (EN: On the Jews and Their Lies) ( Despre evrei si minciunile lor)

Cartea: https://www.amazon.com/Jews-Their-Lies-Martin-Luther/dp/1593640242

https://en.wikipedia.org/wiki/On_the_Jews_and_Their_Lies

In sectiune XI  din acel tratat era recomandat crestinilor (protestanti) sa ia urmatoarele masuri impotriva evreilor.

Sa se arda sinagogile si scolile evreiesti si oameni sa fie avertizati de pericolul evreiesc
Sa fie interzis accesul evreilor in case alaturi de crestini.
Scrierile evreiesti sa fie confiscate.
Rabinilor sa le fie interzis sa predice.
Evrei sa nu fie protejati in calatorii pe drumuri( nu am inteles aici contextul, sa nu fie protejati de organele de ordine daca sunt atacati?)
Sa li se confiste aurul si argintul si sa li se returneze doar dupa ce s-au convertit in mod sincer
http://scholarship.rollins.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1019&context=mls [/quote]

stefan1

 Pentru Tinu:
Niciodata nu se poate pune egalitate intre soldati si civili. Legile razboiului permit sa impusi un soldat advers, dar vei fi judecat daca impusti sau maltratezi populatia fara aparare. Noi vorbim pe buna dreptate de ex de masacrul de la Ip facut de unguri, unde au murit cca 160 de romani, dar suntem ofensati daca cineva ne critica pentru uciderea unui numar de evrei de peste 1000 de ori mai mare! Este si asta o mostra de obiectivitate.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Iulian, trebuie sa recunosti ca poporul eveiesc este un caz care trebuie sa dea de gandit. Plecand de la cateva triburi de pastori, au reusit sa influenteze influenteze istoria lumii intr-un mod cum putine popoare au putut sa o faca. De asemenea in ciuda unei aproape permanente persecutii de catre popoarele intre care a vietuit, a traversat istoria, pe cand imperii foarte mari s-au nimicit fara urma. Cat de mult aceasta situatie se datoreste unei Vointe Divine ramane ca fiecare sa socoteasca.
  Persecutiile nu au fost numai in secolul trecut ci de-a lungul intregii lor istorii. Incepem de la egipteni, pe vremea lui Moise, apoi babilonienii, asirienii, romanii, toti hotarati la un moment dat sa lichideze acest popor care se incapataneaza sa treaca prin istorie.
  Sa iau numai ultimul mileniu:
  In sec XI sinagogile din Egipt, Siria, Irak si Yemen au fost distruse iar evreii fortati sa treaca la Islam sau erau ucisi pe loc
  Pe la 1100 numai in Europa erau cca 1.100.000 de evrei, cu comunitati mai mari in Anglia, Imperiul Romano-German, Franta, Spania, Elvetia etc.
  In vremea Cruciadelor, persecutiile evreilor au fost uriase. S-a plecat de la papa Urban II care la Conciliul din 1095 a indemnat la lupta contra necrestinilor promitand rasplata pe pamant si in cer si acesta a fost semnalul de incepere a cruciadelor. Prima, cea a taranilor, a inceput in 1096 si a fost cea care a si reusit recucerirea Ierusalimului si zonelor invecinate de la musulmani. Dar cetele de cruciati, in special cei germanici, au interpretat cum au dorit indemnul Papei si cum evreii erau necrestini si erau in calea lor iar ei aveau nevoie de resurse pentru expeditie, au devastat pe rand comunitatile evreiesti de pe Valea Rinului. Conditia crutarii era trecerea la crestinism, dar putini evrei au acceptat, iar unele comunitati chiar s-au sinucis in masa, pentru a nu mai fi schingiuiti de cruciati. Apoi in secolele urmatoare persecutiile au continuat cu motivarea ca sunt necrestini, ca ei au rastignit pe Iisus, dar si alte acuzatii absurde ca ar ucide ritualic copii crestini, ca aduc molime, ca otravesc fantani etc.
  In 1182 - Filip II August expulzeaza evreii din Franta
  In 1190 Richard Inima de Leu al Angliei (desi era jumatate francez iar in Anglia a locuit foarte putin) omoara si expulzeaza evreii din Anglia. Adevaratul motiv erau datoriile foarte mari pe care el si cei mai mari nobili le aveau la bancherii evrei. Prin uciderea sau expulzarea acestora toate datoriile erau stinse si alte bunuri ale evreilor preluate.Richard a fost gloriosul conducator al celei de-A III-a Cruciade.
  In 1278Papa Nicolae al IV-lea cere convertirea prin orice mijloace a evreilor
  In 1344 expulzati din Franta.
  In 1355, in Toledo sunt ucisi 12000 de evrei.
  In 1391 progromuri in Castillia si Aragon
  In 1396, 100.000 de evrei expulzati din Franta din nou.
  In 1492 expulzati din Spania 400.000 de evrei.
  In 1497 expulzati si din Portugalia. De remarcat ca in aceasta perioada si cea imediat urmatoare (bazata pe capturile de la evreii expulzati) Portugalia a avut cea mai mare putere si inflorire. Locul ei a fost luat de Olanda, unde au emigrat foarte multi evrei alungati din Spania si Portugalia.
  Pe la 1650, la rebeliunea cazacilor impotriva polonezilor sunt ucisi pana la 100.000 de evrei.
  La inceputul sec XX progromuri repetate in Rusia. Numai in 1907, progromurile antievreiesti din 660 de localitati din Ucraina au alungat din tara 2 milioane de evrei.
  Cca 250.000 de evrei au murit in tulburarile de dupa 1917 din Rusia.
  Sa nu mai vorbesc de perioada celui de-Al II-lea RM.
 
 
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  De ce ar trebui ucisi niste oameni performanti? Este ca si cum concurezi cu unii mai buni si la un moment dat ii impusti ca sa ajungi tu pe primul loc, in loc de a te antrena mai bine ca sa poti sa il invingi 'pe bune'.
  Foarte multe descoperiri stiintifice din toate domeniile de care se foloseste toata omenirea au fost facute de evrei. Multe afaceri de mare succes si in Evul Mediu si mai cu seama in epoca moderna au fost puse la punct de evrei. In medicina foarte multe descoperiri au fost facute de ei, iar medicii evrei erau vestiti la mai toate curtile domnesti.
  Prin teste IQ sunt socotiti ca genii cei cu IQ>140. Dintre evrei proportia este de 2,3%, fata de 0,4% cat este media populatiei. In general media IQ la evrei este cu 10 puncte> fata de media generala.La diferite premii prestigioase internationale, evreii detin cifre de-a dreptul impresionante:
  - 196 de detinatori ai Premiului Nobel erau evrei (statistica pana in 2014)
  - Premiul Kyoto, echivalentul Premiului Nobel la japonezi, este detinut in proportie de 25% de evrei
  - Tot in jur de 25% din medaliatii FIELDS sau a Premiului TURING sunt evrei
  - In SUA, intre studentii de elita 1/4 sunr evrei
  - Ponderea evreilor in Academia SUA este foarte mare
  - Dupa FORBES, in 2013 erau 165 de miliardari evrei din totalul de 1426
  - 9 din cei 19 campioni mondiali la sah au fost evrei (intr-un domeniu unde nu este loc de subiectivism, cum se insinueaza la acorarea de premii)

  Si in lumea moderna, mai cu seama in IT, ne bucuram si uzitam zilnic de sisteme puse la punct de evrei. Inventatorul Windows, Bill Gates este evreu (bunicul dinspre mama a fost directorul Bancii Nationale a SUA), Sergey Brin e inventatorul Google alaturi de Larry Page, tot evreu. Mai uimitor ca multi s-au ridicat din conditii relativ modeste, dar si-au urmarit o idee care i-a dus la mari realizari inclusiv financiare si ca multi sunt si mari filantropi.
   http://www.business24.ro/sergey-brin/stiri-sergey-brin/top-cei-mai-bogati-evrei-din-lume-1493164
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

tinumaftei

1. Urmând logică dumneavoastră, vă întreb, la ce i-a folosit inteligenta acestei etnii supradotate? Fiindcă atunci când a venit Mesia între ei L-au crucificat!!!!
2. Tot după logica dumneavoastră,  dacă erau așa de inteligenți aveau o casă a lor demult și nu se mai transformau cu milioanele acum 60-70 de ani înn R.J.F.
3. Și care ar fi meritul cuiva de a de naște într-o etnie sau alta? Este o virtute asta? Sau este doar rodul întâmplării?
4. Multe etnii și imperii au dispărut în negura istoriei! Unele ramuri ale națiunilor au dispărut sub genocid, deportare, prozelitism. Altele au dispărut sub sabie, molime, catastrofe naturale. TOȚI locuitorii de azi ai Pământului sunt supraviețuitorii celor mai dotate, mai abile, ramuri ale neamului omenesc, care s-au adaptat la condițiile de mediu și ale societății omenești și prin război, diplomație, muncă, economie, stil sănătos (adaptat) de viață...... au trecut peste toate evenimentele din istorie și sunt azi alb sau negrii, la este sau vest, în emisfera nordică sau australă, locuitori ai planetei.
Dacă evreii aceștia pentru care unii cultivă o adevărată etnolatrie erau așa de supermoameni, nu sfârșeau cu milioanele in persecuții, progromuri... Și nu ar avea nevoie de ajutorul nimănui. Dar dacă comunitatea internațională si-ar retrage sprijinul politic, iar americanii ar oprii suportul militar, uriașa presiune demografica și militară a fraților lor arabi i-ar copleși!!.... Și am avea iarăși o "problemă evreiască" în toată lumea.

stefan1

#54
  Este adevarat ca toti oamenii de pe Pamant sunt niste supravietuitori, cu niste calitati care i-au ajutat sa traiasca atunci cand altii au murit sau au fost ucisi. Dar aceste calITati pot fi foarte variate: unii sunt foarte buni razboinici, unii pot fugi mai tare si sa se fereasca de pericole, unii rezista mai bine la boli sau nu sunt pretentiosi la mancare, altii sunt mai prevazatori si isi fac rezerve asiguratoare pentru situatii neprevazute, altii au razistenta mare la efort si au rezistat chiar crunt exploatati, altii au rata de inmultire mare, altii stiu sa se ajute si sa se sprijine reciproc sau sa perceapa din timp potentialele primejdii si sa-si faca planuri de salvare, altii sunt hoti si isi asigura traiul din munca altora etc.
  Nu toate aceste caracteristici care au ajutat supravietuirea sunt benefice pentru omenire in general, ba fiecare natie are un amestec de calitati si defecte, dar nimeni nu are dreptul de a omori in masa o populatie. In cazul evreilor, din motive pe seama carora se poate discuta la infinit, acestia reusesc sa prospere aproape in orice societate si pana la urma tocmai aceasta bogatie acumulata a fost adevaratul motiv pentru care au fost prigoniti de-a lungul istoriei, alaturi de o rigiditate de comportament impusa de religia lor, care ii diferentia de cei din jur dar si de capacitatea de a se impune intr-o competitie libera pentru diferite functii sau meserii.Pana la urma uite ca populatii recunoscute in toata istoria ca avand inclinatii de furtisag si cersitorie cum sunt tiganii nu au fost asa de sistematic persecutate ca ei.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

tinumaftei

Ați ajuns deja la nonsens!
Cum adică evreii prosperă totdeauna. Poate uneori. Penultima lor generație a sfârșit că R.J.F. în proporție de 60-70%! Nu cunosc în vremurile moderne nici o națiune care sa fi avut un "succes" comparabil!
Cat privește religia lor, de un înalt standard moral, ei nu au aplicat acele precepte decât în raport cu alți evrei. Față de neevrei s-au comportat fara morală, mintind, furând și ucigând fără lege, că sa poată prospera! Totdeauna au avut un dublu standard. Nu îi invidiez.

stefan1

  Ma refeream la prosperitate economica, in conditii normale. Unei forte brutale cum a fost cea cu care i-a tratat Hitler, nu stiu cum ar fi putut sa ii faca fata. Chiar si dupa acea situatie au reusit sa traga un folos. Popularizand la maxim suferintele prin care au trecut, au reusit sa impuna in lume o atenuare a masurilor rasiste, o condamnare a antisemitismului si o atenuare mare a legilor antisemite in lume.
  De religia lor nu am spus ca e rea sau buna, doar ca a fost unul din factorii esentiali care i-a pastrat ca natie pana acum, prin interdictii de casatorii cu straini (desi acestea s-au facut de-a lungul intregii istorii, dar s-au pastrat sub un anumit nivel) si prin sisteme de intrajutorare posibile datorita sumelor adunate de comunitati si prin perceptele din legea lor. Cu furatul, mintitul si ucisul este nevoie sa aduci explicatii. Mai degraba stiu sa fure cu legea, speculand fisuri ale legii dar sunt capabili si sa sesizeze locurile pe unde se creaza pierderi intr-o afacere si sa remedieze acele puncte slabe, sa stie sa-si asume riscuri cu masura, sa negocieze abil incat sa te trezesti ca ai facut o afacere proasta desi ai fost de qcord cu termenii ei, dar si sa sesizeze nevoile de la un anumit moment din societate si sa faca afaceri rentabile.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Pe langa evreii recunoscuti, in toate tarile sunt si evrei care si-au acoperit adevaratele origini tocmai pentru a scapa de persecutii si a accede la unele demnitati interzise evreilor. Sa nu mai vorbesc ca de-a lungul istoriei au fost incercari nenumarate de asimilare a acestora. Am vorbit de lumea araba, in sec al XI-lea cand s-a cerut sa fie ucisi toti cei care nu trec la Islam. Si in Spania erau initial crutati cei care se converteau, dar apoi si astia au fost masacrati sau alungati, acuzati ca in secret practica tot religia mozaica (in realitate le erau vanate bogatiile si proprietatile). Si parintii lui Marx erau trecut la Crestinism, pentru a mari sansele copiilor. Si in Polonia multi evrei au luat nume poloneze, ba acea costumatie a hasidicilor este imprumutata de unul din modul de imbracare a nobililor polonezi (sleahtici). In Rusia, tarul Nicolae I la 1835 si mai departe pana in 1855 a obligat cu forta pe toti evreii sa isi rusifice numele. Ulterior unii au revenit la vechile nume, dar altii chiar s-au asimilat si evitau sa-si arete originea. Nu de mult la Muzeul de Istorie al Rusiei au fost expuse mai multe documente pana acum secrete. Unul era o scrisoare catre Stalin trimisa de sora lui Lenin, Anna Ulianova, in 1932. Ea spunea:"Probabil nu este nici un secret pt D-voastra ca cercetarile referitoare la bunicul nostru arata ca el a provenit dintr-o familie saraca evreiasca, care a fost trecuta pe actul de botez (se era crestinat) ca fiul lui Moise Blank din Jatomir (Ucraina) si acest lucru poate contribui la combaterea antisemitismului.  ...   Regret nespus ca originea noastra nu a fost cunoscuta in timpul vietii sale." De fapt si mama se tragea din evrei suedezi. Unii zic ca si Putin s-ar putea sa fie evreu. Vladimir Putin s-a născut în 7 octombrie 1952 în Leningrad, avându-l ca tată pe Vladimir Spiridonovich Putin (1911–1999), iar ca mamă pe Maria Ivanovna Putina nascuta Shelomova (1911–1998). Bunicul de pe tată a lui Putin s-ar fi numit Spiridon Ivanovich Putin (1879–1965) şi a lucrat ca bucătar pentru Stalin şi Lenin. Ce e suspect ca nu se mai gaseste nici o ruda cu numele de Putin si se presupune ca bunicul si-ar fi schimbat numele tocmai pentru a nu i se mai sti originea. Eu zic ca trebuie privit cu circumspectie, ca Putin, ca spion rus, e posibil sa fi avut o identitate fabricata.
  Este interesant si ce zicea Lenin: "Daca un rus este inteligent, inseamna ori ca este evreu, ori ca rae ceva sange evreiesc." Afirmatia este dintr-o scrisoare a lui Lenin catre Maxim Gorki.
  Si la noi sunt si multi evrei nedeclarati. Unii chiar in guvernele de dupa '89. Dar si in istorie. Vorbea Djuvara despre Alecsandri ca are bunicul evreu. Acesta s-a casatorit cu o boieroaica din zona mai sudica a Moldovei, cu acest nume dar cu o situatie materiala mai precara. Astfel el a putut sa devina functionar public. Si Eugeniu Carada, Ministrul de Finante de pe vremea lui Carol I, dar care zice ca este si autorul Constitutiei pe care a copiat-o doar in 2 zile dupa constitutia Belgiei. Acesta nu si-a declinat niciodata originea, dar a pus la punc Banca Nationala a tarii si a fost un foarte bun roman, el asigurand permanent bani pentru sprijinirea comunitatilor de aromani din Grecia, Albania, Serbia, Bulgaria si in special scoli romanesti in localitatile cu aromani.
  Spunea cineva ca evreii nu invatau romaneste. Eu spun ca printre cei mai mari lingvisti romani au fost evrei:Moses Gaster, Lazar Sheineanu, Alexandru Graur. De fiecare s-ar putea scrie f mult. De ex de Gaster, care era si Rabin dar a facut studii filologice, a scris despre literatura veche romaneasca sau studii despre folclor. A colaborat la "Junimea" sai la revista lui Hasdeu cu care era prieten, de fapt si cu Maiorescu, cu Eminescu (care altfel era puternic impotriva strainilor). Chiar gazduia in casa lui intalniri ale elitei literare a Romaniei. Totusi a fost expulzat de Bratianu in 1885, pentru ca el a protestat vehement impotriva legilor antisemite introduse de liberali. Ajuns in Anglia a continuat sa slujeasca Romania, de ex el a completat in Enciclopedia Engleza articole despre Alecsandri, de Antim Ivireanu, Bassarab, Brancoveanu, Ghica etc. Sheineanu a dorit cu insistenta sa obtina cetatenia romana. Si-a romanizat numele, a muncit enorm la un Dictionar al Limbii Romane, care poate este cel mai bun din tot ce a aparut in domeniu. A fost asistent al lui Hasdeu si a participat pe teren la cercetari folclorice. A scris despre influente turce apoi mai larg, orientale in limba romana, a studiat despre Basmele Romanilor, a facut studii comparate de argou. A fost nevoit sa plece, desgustat , din tara si s-a stabilit in Franta. Nicolae Iorga a fost unul dintre cei care s-au opus acordarii cetateniei lui, desi si Iorga a fost finantat de-a lungul intregii activitati de evreul Aristide Blank (care a fost si amantul Celei Delavrancea). Harry Brauner cu o bogata activitate de cercetare a folclorului, ramane mai cu seama descoperitorul Mariei Tanase. Nu e momentul sa spun cum a cunoscut-o, dar el e raspunzator si de cizelarea versurilor din unele cantece ale acesteia. A facut si 12 ani de puscarie, dupa care a fost reabilitat de Ceausescu. Multi compozitori de muzica usoara au fost tot evrei. Sa nu vorbesc de medici vestiti, de profesori (si eu am avut unul, iar o colega evreica avea tatal, titular de 3 licente, consilier economic al lui Ceausescu, luat cu el prin toata lumea la vizite. In 1974, cand Ceausescu a inceput sa aiba ganduri megalomane, el a cerut si i s-a aprobat sa plece in Canada, desi fata a ramas sa continue facultatea aci. Cred ca dupa Revolutie a revenit in tara.)
  Aici o carte despre contributii evreiesti in Romania:  http://www.romanianjewish.org/db/pdf/nr231_232/pagina10-11.pdf
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

tinumaftei

Despre evrei...
Un sondaj realizat in Israel, recent, preluat de Radio Romania Actualități și comunicat zile trecute, prezența faptul că 79% din populația Israelului este de acord cu căsătoriile dintre persoane de același sex.
Ce mare binecuvântare!...

stefan1

Citat din: tinumaftei din Iunie 11, 2017, 12:52:00 PM

Un sondaj realizat in Israel, recent, preluat de Radio Romania Actualități și comunicat zile trecute, prezența faptul că 79% din populația Israelului este de acord cu căsătoriile dintre persoane de același sex.
Ce mare binecuvântare!...

  Se vede ca statul Israel este unul laic, caci Tora interzice relatii homosexuale. In Leveticu cap.20.13 chiar spune ca pentru astfel de relatii ambii parteneri sa fie ucisi.
  Acum in lume sunt 20 de state care au oficializat casatoria intre homosexuali, dar Israelul nu este intre ele, insa recunoaste casatoriile oficiate i alte tari. Eu cred ca vor sa fie foarte toleranti ca o reactie la intrensigenta ultrareligiosilor.
  Ca o curiozitate, in antichitate, in Sparta, relatiile homosexuale erau obligatorii si legiferate. Tinerii erau initiati printr-o relatie homosexuala cu o persoana mai in varsta, intr-un ritual organizat chiar de parintii tanarului.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)