Gandacul Lupul Albinelor

[stefan1]

        Gandacul Lupul Albinelor (Trichodes Apiarius)
  In Europa sunt 4 specii de Trichodes, dintre care T.A. e cea mai raspandita.
  Este un gandacel de 9-15 mm lungime destul de des vazut din mai pana in septembrie pe anumite flori, in special pe cele de morcov salbatic, unde se hraneste cu polen si insecte mici. Are aripile viu colorate in rosu-portocaliu cu trei benzi negre, ultima chiar la extremitatea aripilor (vezi prima poza).
Larvele lui se dezvolta in cuiburi de albine, de cele mai multe ori in cuiburi de specii de albine salbatice, dar daca ajung in familiile de albine melifere, se dazvolta si aici (vezi poza a doua). Larva de T.A.consuma larvede albine, dar mai cu seama sapa canale in toate directiile pe sub celulele de puiet (asta in familiile de Apis Mellifera), deranjand astfel puietul.  Poate deranja pana la 200 celule de puiet. Ba larva si ierneaza in stup, iar primavara revine si mananca puiet pana la sfarsitul lui mai, cand iese din stup, se ingroapa in pamant formand o crisalida, din care in 4-5 saptamani iese un nou adult. Nu este un pericol mare pentru albine, deoarece rar ajunge in stupi. De fapt nu poate fi gasit decat in familii slabe si lazi neingrijite. Nu se stie exact modul de a patrunde in stup, se presupune ca larvele de T.A.consuma resturile de albine moarte din fata stupului, iar daca intrarea in stup e facila, reuseste sa intre in stup. Si in stup poate manca resturi de albine de pe fundul lazii, deci nu numai larve si sa ierneze in crapaturi ale lazii. S-au gasit si larve mici, deci se poate presupune ca acest gandacel poate sa si oua in stup.
  Se poate confunda cu o specie asemanatoare Trichodes alvearius. Aceasta este foarte putin mai mare (9-17mm), aripile nu se termina cu o banda neagra ca la T.A. ci tot cu ceva rosu, iar de-a lungul aripilor, la imbinare, are un 'tiv' negru. Adultii sunt vizibili pe anumite specii de plante si sunt fitofagi. Larvele se dezvolta in cuiburile de viespi sau de albine salbatice, nu si domestice.

[stefan1]

    Mamornicul (Maloe Proscarabeus)
Este o alta specie ale carei larve se pot gasi uneori si in stupi.
Este un gandac de 11-35 mm lungime, negru, cu aripi scurte si pantec in mare parte descoperit, cu antene puternice, la mascul indoite de la mijloc. Se gaseste in Europa in special in zonele mai calde, cat si in Asia Centrala. In Germania este pe lista rosie, ca specie amenintata.
  Are o activitate de zi, protejat de o substanta uleioasa, iritanta si urat mirositoare, de culoare galbena, ce contine si chantarida. O elibereaza pe la incheieturi, cand se simte ameninta (vezi una din poze).
La maturitate se hraneste cu parti vegetale de plante. Dupa imperechere (mai-iunie) depune in sol la baza unor plante pachete de cate 2-300 de oua. Larvele -  care nu seamana deloc cu adultii – se urca rapid pe florile de primavara, printre stamine si se lipesc de albinele salbatice sau uneori de cele domestice si sunt transportate in cuiburi, respectiv (rareori) in stupi. Aici are loc un proces de multiple transformari. Intra intr-o celula cu ou sau larva pe care le consuma. Imediat are loc prima transformare, o naparlire in care isi pierde picioarele si chiar si ochii, care nu-i mai sunt necesari in intunericul din cuib. Consuma larve dar mai cu seama polen si nectar. Dupa mai multe naparliri, pupeaza. Asa traverseaza iarna. Din pupa iese gandacul matur, care revine pe pamant, mananca vegetale, se imperecheaza si depune oua.
   1. Femela
   2. Mascul
   3. Substanta de aparare  (la incheietura piciorului)
   4 Diferite stadii larvare

[stefan1]

  Am gasit un site interesant in romana despre acesti gandaci si nu numai:

       http://www.scritube.com/biologie/animale/GINDACIICUELITRELEPUTINMOI71819721.php

  Dau din acest site partea referitoare la acesti gandaci, scris cu talent de autorul lui:

   GÎNDACII-CU-ELITRELE-PUŢIN-MOI
   Toti gîndacii pomeniti pîna acum au trupul acoperit cu scutul tare al elitrelor, aripele pe deasupra. Sînt însa si gîndaci cu aripele scurte, asa încît lasa descope 818t197i rita o buna parte din pîntece. Asemenea gîndaci ar fi prada altora, daca nu ar avea mijloace de aparare.
   Cel mai cunoscut gîndac moale de la noi este mamornicul (Moloe proscarabaeus) [1].
   Aiurea i se spune si gîndac-puturos, indicîndu-se astfel mijlocul lui de aparare.
   Dar poporul e si mai fin observator. Numirile felurite pe care le da aceluiasi animal vin de la diferite particularitati, ce sar în ochi pentru oricine are privire agera. Prin Moldova gîndacul e numit clabuc. E puturos pentru ca daca îl atingi, sloboade de la încheieturi un suc galbui care ustura, cînd ajunge cumva la o julitura. Clabuc îi zice Românul pentru ca acest suc este gras si lipicios. El e apararea animalului. Sucul contine cantaridina, o substanta vezicatorie. Poporul cunoaste si aceasta particularitate, caci «zeama oleioasa o întrebuinteaza o seama de Români, spre vindecarea bubelor rele sau a peningenii» (Marian). E întrebuintarea pe care si Hippocrate o sfatuia. Unii îl folosesc si azi contra turbarii, ca si pe vremea lui Frederic cel Mare, cînd mamornicul aruncat în miere se dadea oamenilor muscati de cine turbat.
   Gîndacul lesne se poate recunoaste de oricine. E negru ca smoala, gras si lenevos. Aripele sînt scurte si la vîrf departate unele de altele, asa încît vîrful pînteeului e dezgolit. Mai cu seama primavara, cînd se împerecheaza, se întîlnesc adesea si ziua, caci nu se feresc de lumina, avînd cu ei sucul aparator. Atunci se vad perechi-perechi; barbatul mai scurt e pe spinarea femeii cu pîntece mai umflat.
Fig. 232. Femela de mamornic.
   Dupa împerechere barbatul moare. Acum începe viata curioasa a larvei. În pîntecele femeii sînt peste 1 200 de oua. Femeia le pune în gropi pachete de cîte 2—300. Din fiecare iese o larva pe cît de micuta, pe atîta de vioaie. Nu seamana nici cu o omida, nici cu larva de carabus, ci mai mult cu o insecta batrîna, dar fara aripi. Are trei perechi de picioare dezvoltate, sfîrsite cu niste cangi ascutite. La capatul pintecului are cîtiva peri ca niste tepi lungi, iar pe pîntece tot paros e. De cum a iesit din ou, se urca iute într-o floare primavaratica, fie de brîndusa ori piciorul-cucosului si se ascunde printre numeroasele stamine. Nu manînca nici polen, nici nectar, ci sta la pînda. Florile primavaratice sînt des vizitate de albine, dornice de hrana proaspata. Cum s-a apropiat o albina de floare si se înfunda în padurea staminelor, larva de mamornic zup! se arunca în spinarea albinii si se prinde cu cangile de perii ei, ca sa nu cada. Asa de strîns lipita sta, încît cei dintîi naturalisti au luat-o drept un parazit al insectei si i-au dat numele de Pediculus melittae, paduche-de-albina. Tot Fabre a descurcat prezenta acestui straniu calaret. Albina, nebanuind ce poarta-n spate, zboara spre stup, ca sa verse ce a cules în drum. Asa intra si larva în întunericul stupului si tot asa pe nesimtite se lasa în celula în care este un ou. Cea dintîi grija e sa manînce oul de albina, caci prea multa vreme a postit. Dupa aceea sta pitulita într-un colt, ca nu cumva sa dea albinele peste dînsa. Acestea vin, umplu butoiul cu miere, pun capacul si pleaca, bucuroase ca si-au împlinit sfînta datorie. Tîlharul, ascuns în fundul celulei, atîta asteapta. Întîi îsi azvîrle haina sub care a patruns. N-are ce face nici cu picioarele, nici de ochi n-are nevoie. În celula e întuneric bezna, iar mîncarea o are de-a gata. Acum abia seamana cu o adevarata larva. Dupa ce s-a saturat cu miere, se schimba din nou, în alta forma «ca» de nimfa si, sub aceasta îmbracaminte, iese neobservata din fagure. Cum? E înca o taina. Destul ca a fost gasita în apropierea stiubeilor, în pamînt, unde se transforma din nou, în adevarata nimfa din care iese mamornicul adult. E cea mai complicata faza de dezvoltare la un gîndac, în legatura cu felul vietii ce e silit sa o duca. Larva traieste ca un adult, iar adultul, pasnic, hranindu-se cu buruieni, pe care le tine cu picioarele de dinainte, ca o veverita, nu are decît rostul sa depuna oua...


   Stricator în prisaci este de altfel si lupul-albinelor ( Trichodes apiarius), un gîndacel care nu e moale; are culori vii. Îl gasesti adesea pe florile de morcov salbatec, pîndind insecte mai mici. E paros si îmbracat cu o zale albastrie, cu brîie rosii ca focul. Cînd larva lui intra într-un stup de albine neîngrijit, cu greu mai poate fi scoasa afara. Se înfige în casutele de ceara, le gaureste facîndu-si cotloane prin fagure si manînca larvele ori nimfele, slabind roiul cu totul.