Trifoiul alb

Creat de stefan1, Martie 29, 2020, 04:58:42 AM

« precedentul - următorul »

stefan1

  Trifoiul alb este alaturi de facelia, limba mielului si mustarul salbatic, a patra specie recomandata de UE a fi folosita pentru salvarea speciilor de insecte amenintate tot mai mult de extinderea suprafetelor agricole si de chimizarea excesiva, cat si pentru regenerarea solurilor degradate prin exploatarea agricola intensiva. Motivele pentru care a fost ales din multimea de specii posibile, se vor vedea din descrierea speciei.
  Trifoiul alb, cu numele stiintific Trifolium repens face parte din genul Trifolium din marea familie a leguminoaselor.  Din acest gen fac parte cca 250-300 specii de trifoi, foarte raspandite in special in emisfera nordica dar unele si in America de Sud sau partea sudica a Africii. In Australia nu au existat specii de trifoi dar s-au introdus, ca furaje pretioase pentru animale. Inca doua genuri de plante (Medicago din care face parte lucerna si Melilotus din care face parte sulfina) sunt apropiate genetic de genul Trfolium si au multe caracteristici asemanatoare, inclusiv au specii de interes apicol.
  In majoritate speciile de trifoi sunt perene, cateva sunt anuale si mai putine sunt bienale. Fiind raspandite in mai toata lumea si la altitudini de la zero la 2000 m, intalnesc conditii foarte diferite de clima si sol asa ca au aparut specii de o mare varietate, dar toate pastrand caracteristicile genului de la fixarea azotului (prin bacterii fixatoare de azot din genul Rhizobiaceae) prin nodozitatile din radacini, la forma florilor caracteristice leguminoaselor si la fructe in pastai, la fel caracteristice tuturor leguminoaselor.
Din multitudinea de specii de trifoi, cca 16 specii sunt mai intensiv folosite in nutritia animalelor.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

NYK74

Care este cel mai melifer tip de trifoi de la noi,și cît dureazã în medie perioada de î nflorire ?Mulțumesc.

stefan1

Citat din: NYK74 din Martie 29, 2020, 08:22:00 AMCare este cel mai melifer tip de trifoi de la noi,și cît dureazã în medie perioada de î nflorire ?Mulțumesc.

  Nu am date despre fiecare specie de trifoi. Sa spun totusi o poveste despre trifoiul rosu (Trifolium pratense).
  Se zice ca Dumnezeu, vazand albinele ca muncesc foarte mult, le-a chemat si le-a anuntat ca a hotarat ca si ele sa aiba o zi de odihna, ca si omul. Dupa o vreme, revenind intr-o zi de odihna, gaseste albinele culegand de zor intr-un lan de trifoi rosu. Le-a chemat iar si le-a intrebat de ce lucreaza in ziua de odihna. Acestea s-au scuzat ca nu s-au putut abtine vazand acest trifoi asa de frumos si apetisant. Atunci Dumnezeu a hotarat sa faca albinele sa nu mai culeag din acel trifoi si a facut florile de trifoi rosu mai adanci, incat albinele nu mai ajung la nectarul din flori, asa ca trifoiul rosu desi are mult nectar, nu poate fi folosit de albine. De fapt sunt si exceptii, daca vremea este mai secetoasa, florile cresc mai mici si albinele pot culege ceva nectar. De asemenea rasele de albine cu trompa mai lunga, cum este caucaziana, pot totusi sa culeaga mai bine din trifoiul rosu.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Cateva caracteristici ale speciilor din genul Trifolium
Radacinile la speciile anuale sunt mai subtiri si rasfirate, mai extinse in soluri nisipoase decat in cele argiloase. La toate speciile radacinile au nodozitati cu bacterii fixatoare de azot. Si adancimea la care ajung radacinile difera dupa specie, de la 40 cm ca la Trifolium clypeatum la 2,10 m la Trifolium purpureum. Pentru speciile perene radacinile sunt mai groase chiar lemnoase si, mai rar, tuberculi. De fapt masa radacinilor reprezinta de obicei intre 14 si 30% din total masa uscata a plantei iar la trifoiul caucazian (Trifolium ambiguum), partea subterana ajunge la 44% din masa totala a plantei. Cateva specii (de ex trifoiul alb) formeaza stoloni. Masa mare de radacini care acumuleaza rezerve importante, face ca trifoiul sa poata creste rapid dupa ce este cosit sau pascut, iar prin arare sa lasa in sol multe substante folositoare pentru viitoarele culturi sau pentru regenerarea solului.
  Aproape toate speciile se ramifică direct la bază sau de-a lungul întregii tulpini. Cu toate acestea, câteva specii dezvoltă o tulpină lungă, fără frunze și fără ramuri, peste un manunchi dens de frunze chiar la bază. Axa tulpinii poate fi verticală, culcată sau taratoare. Frunzele sunt caracteristice, cu 3 foliole, dar sunt unele exceptii cu frunze cu 4-5 sau chiar mai multe foliole. Frunzele pot fi cu mai multi sau mai putini perisori sau aproape fara. Frunzele bazale difera de multe ori semnificativ de cele superioare in sensul ca sunt mai mari si mai late decat cele dinspre varf.
  Florile de trifoi sunt flori caracteristice leguminoaselor. Coroana variază de la alb pur la galben până la violet închis. Coroanele cu două tonuri sunt comune. Culoarea se schimbă adesea după faza infloririi, iar inflorescențele apar multicolore. Cele patru petale inferioare sunt mici și s-au dezvoltatlanga stamine. Cea de-a cincea petală (steagul) este liberă și mărită. Staminele sunt zece la număr, nouă dintre ele s-au transformat într-un tub în formă de U. La baza celei de-a zecea, superioara, stamina libera, există o mică glandă nectarifera (nectarium). La unele specii există tendința de a reduce numărul de saci de polen per stamina, cum ar fi Trifolium badium, T. repens, T. campestre sau T. dubium; normal o stamina are 4 antere, dar unele au numai trei sau doi saci de polen. Ovarul se află în interiorul tubului format de stamine.
  Polenul are un diametru de 14-35 microni si o lungime de 21-49 microni. Cele mai mari grauncioare le are trifoiul alb.
  Fructele sunt pastai de diferite forme iar semintele asemanatoare cu cele de fasole, de culoare inchisa. Este interesant ca sunt specii de trifoi la care, dupa fecundare, tija care a sustinut inflorescenta se curbeaza spre pamant si patrunde in sol impreuna cu pastaile, si acolo de fapt se matureaza samanta.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Ca biologie celulara, speciile genului Trifolium sunt de obicei diploide, deci conțin două seturi de cromozomi pe celulă. Cu toate acestea, apar și alte grade de ploidie. La 38 de specii, poliploidia, sau poliploidia și diploidia apar în paralel. Dintre acestea, 31 sunt perene si doar șapte sunt specii anuale. Trifoiul alb este tetraploid adica are 4x8=32 cromozomi.
 Numărul de bază, adică numărul de cromozomi dintr-un singur set, este 8 pentru 80% din speciile examinate, 7 pentru 15% din specii, 6 în 2% și 5 în 3% din cazuri.

  Zona de distribuție poate fi împărțită în trei centre distincte: Eurasia, Africa și America.
  Aproximativ 59% din toate speciile sunt native din Eurasia. Centrul de diversitate, adică zona cu cea mai mare biodiversitate (110 specii în total), se află în Mediterana. În schimb, doar 8% din specii se găsesc în regiunile euro-siberia și turanian-iraniene. Aproape fiecare țară mediteraneană are unele specii endemice. Cu toate acestea, cele mai multe se găsesc în Turcia, cu un număr de nouă specii endemice din cele 100 de specii naturale. Limita nordică a zonei de distribuție parcurge Suedia și Norvegia și atinge Cercul Polar. Spre est, biodiversitatea naturală scade și doar cele două specii Trifolium lupinaster și Trifolium gordejevi pot fi găsite în Extremul Orient al Rusiei, pe Sakhalin și în Japonia.
  15% din toate speciile sunt comune în Africa. Majoritatea speciilor găsite în Africa de Nord sunt native din Mediterana, ca și în Europa. Cu toate acestea, există doar două specii endemice, ambele în Munții Atlas. Jumătate din toate speciile nord-africane se găsesc și în Insulele Macaroneze. Aproape toate speciile care nu se găsesc în Europa pot fi găsite în zonele înalte ale Abisiniei. Trifoiul este absent în Peninsula Arabică, cu excepția zonelor înalte din Yemeni. Zona de distribuție continuă până în Cap, chiar în sudul Africii, deși trifoiul se găsește aici doar în zonele inalte și este absent în zonele joase. Trifoiul lipsește în Madagascar, în Namibia, Botswana și în Sahel. Singura specie care ajunge la marginea nordică a Saharei este trifoiul de pâslă (Trifolium tomentosum).
  Restul de 26% din specii sunt comune în America. În America de Nord, trifoiul este absent în Alaska și aproape toată Canada, în Statele Unite este absent în nord-est. Centrul de diversitate este situat în California. În sud se extinde până la aproximativ 43° latitudine sudică, în America de Sud. Chiar și în tropicele Americii, trifoiul poate fi găsit doar în zonele înalte și lipsește în zonele joase. Trifoiul lipsește în Indiile de Vest, Panama și Guyana.
  Pe lângă speciile autohtone, există încă mulți neofiti, în special în America de Nord. În 1994, din Statele Unite au fost cunoscute 93 de tipuri de trifoi, dintre care 64 apar în mod natural și 29 sunt neofite.
  Chiar și în Australia, unde nu se găsea trifoi nativ, multe specii trăiesc ca neofite. De exemplu, 35 de specii de trifoi neofitic sunt numărate în sud-vestul Australiei. Trifoiul se găsește și în regiunile alpine din estul Australiei. Un total de zece specii sunt clasificate ca fiind invazive. A fost introdus și în Noua Zeelandă și Hawaii.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Cum am spus, speciile de trifoi nu sunt foarte pretentioase la conditii de sol si chiar de umiditate asa ca se intalnesc, cum s-a vazut si in harta de distributie, in zone diverse si la altitudini diverse. Totusi cele mai multe specii isi au habitatul natural la altitudini mai mari, zona de deal-munte, chiar pana la 4000 m. Aproximativ 75% din speciile americane, 87% din speciile africane și 50% din speciile europene sunt limitate la locații premontane si montane.
  La fel ca celelalte leguminoase, trifoiul trăiește într-o simbioză cu bacterii nodulare (Rhizobiaceae). Acestea au capacitatea de a lega azotul elementar, molecular, adică de a a-l transforma în compuși și de a-l face disponibil biologic. Spre deosebire de alte leguminoase, trifoiul conține adesea bacterii care s-au specializat în anumite tipuri de trifoi și nu pot stabili o simbioză de succes cu alte leguminoase. Aceasta se aplică în special bacteriilor din genul Rhizobium. De exemplu, trifoiul de pajiște (Trifolium pratense) face doar simbioze cu Rhizobium trifolii, în timp ce, de exemplu, trifoiul alb (Trifolium repens) trăiește simbiotic și cu Rhizobium leguminosarum (inca un motiv ca anume aceasta specie sa se recomande pentru regenerarea solurilor).

 Polenizarea speciilor de trifoi se face prin insecte si pentru a le atrage, florile secreta nectar. Cum insa florile au o anumita adancime, polenizarea o fac insecte prevazute cu trompa (albine, bondari, fluturi). Totusi le viziteaza si unel insecte mai mici, ca furnicile, care patrund in floare.
 Nectarul este excretat în partea inferioară a tubului corolei.O floare de trifoi alb (Trifolium repens) produce în medie între 0,02 și 0,08 microlitri de nectar, cu o concentrație de zahăr între 42 și 65%. În cazul speciilor cultivate, această proporție este cuprinsă în medie între 22 și 66%. Majoritatea tipurilor de trifoi sunt alogene, ceea ce înseamnă că polenizarea se realizează prin polenizare încrucișată. Cea mai mare rată de fertilizare este obținută cu polenul de la o altă plantă de același tip (xenogamie). La trifoiul de luncă (Trifolium pratense), fertilizarea are loc între 18 și 50 de ore de la ajungerea polenului pe pistil, în funcție de temperatură. Aceasta perioada este important de stiut, deoarece floarea secreta nectar pana are loc fecundarea. O umiditate relativ ridicată de 93 până la 98% este esențială pentru o bună formare de polen. Cu toate acestea, unele specii sunt autogame (auto-polenizante). Aici, însă, proporția de fertilizări reușite este mai mică. Câteva specii sunt chiar cleistogame, ceea ce înseamnă că florile nu se deschid deloc în timpul antezei (perioada infloririi).
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

    Si acum despre trifoiul alb (Trifolium repens)

  Trifoiul alb este o plantă erbacee perenă ce atinge înălțimea între 5 și 20 de centimetri. Formează o radacina pivotanta puternica și ramificatii, dar nu face radacini de fuga (din care sa iasa noi plante). In schimb tulpina creste pana la 30-40 cm lungime dar este taratoare (in germana tifoiul alb chiar se numeste Kriechklee, adica 'trifoi tarator'), si formeaza radacini la noduri. Radacinile ajung la o adâncime de 70 de centimetri si prezinta noduli cu bacterii fixatoare de azot.
  Toate frunzele sunt aparent de bază, datorită tulpinei taratoare, compuse din pețiol și frunza propriuzisa. Pețiolul are o lungime de până la 20 de centimetri. Frunzele au trei foliole (de unde si vine numele genului, Trifolium). Foliolele au de obicei 1 până la 2,5, rar până la 4 centimetri lungime, de la una până la două ori mai lungi decat late, eliptice, cu capătul superior tesit. Există în jur de 20 de perechi de nervi laterali subtiri, furcați, pe fiecare foliola.

  Inflorescențele si florile
Perioada de înflorire se întinde din mai până în octombrie. Tulpinile cu inflorescențe, lungi de 5 până la 30 de centimetri sustin inflorescențele sferice, cu un diametru de 1,5 până la 2,4 centimetri, care conțin 40 până la 80 de flori. Florile unice se apleaca in jos dupa fecundare (vezi poza). Florile hermafrodite sunt zigomorfe (cu un singur plan de sinetrie - de altfel caracteristic pentru leguminoase). Coroana florii are 6 - 12 mm lungime, albă, maro deschis după fecundare.

  Fructele și semințele
Pastaile sunt liniare, aplatizate, au un perete subțire. O pastaie conține trei-patru semințe și este strangulata între semințe. Semințele sunt în formă de ou în formă de rinichi rotunjite, culoarea lor este de galben până la galben portocaliu.

În ceea ce privește ecologia înfloririi, florile produc nectar. Au un mecanism de pliere și miros ușor de nectar. Florile sunt vizitate de numeroase specii de insecte, dar mecanismul de polenizare nu poate fi declanșat decât de apoizi precum albina de miere. Auto-polenizarea se întâmplă rar cu trifoiul alb.

   Raspandire
Trifoiul alb este răspândit în Europa, Africa de Nord, sud-vestul Asiei și Asia Centrală.
Trifoiul alb populează în principal pajiști și pășuni. Deoarece este foarte rezistent la calcare si trecere, poate fi găsit adesea pe marginea drumului și în terenurile de sport. Preferă solurile bogate în nutrienți, ușor calcaroase, slabe, umede și, de asemenea, crește în sol nisipos. Apare în Europa de la nivelul mării la peste 2200 de metri deasupra nivelului mării în Alpi.

Există două subspecii:
- Trifolium repens subsp. repens
- Trifolium repens subsp. prostratum: diferă prin tulpinile păroase și tulpinile florilor. Apare în vestul și sudul Europei și în Orientul Apropiat
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

#7
Utilizari
  Culinar, florile sunt folosite pentru decorarea salatelor iar frunzele sunt foarte bune crude. Dupa alte surse, frunzele crude sunt nedigerabile, dar gatite (fierte) 5-10 minute, devin digerabile. In mai multe țări europene, au fost uscate, macinate și amestecate cu făină pentru a face pâine în perioadele de foamete. Se poate face ceai prin infuzia de flori si frunze. Florile uscate pot fi folosite ca inlocuitor de tutun. Copiii pot suge florile, pentru nectarul din ele.

  În agricultură, trifoiul alb este cultivat ca plantă furajera. El cauzeaza mai rar cazuri de umflare la animale, este mai hrănitor decât trifoiul roșu (Trifolium pratense) și este la fel de potrivit pentru coasa. La pasune, pentru ca este tarator, nu este la fel de indicat ca alte specii (trifoiul rosu e numit si 'trifoi de lunca' - Trifolium pratense). Ca productie rămâne mai jos decât trifoiul roșu, dar randamentul său în soluri nisipoase este cu doar o treime mai mic și, în plus, fânul e mai hranitor. Este deosebit de valoros acolo unde trebuie amenajate șanțuri artificiale (ca acopere repede solul) și este, de asemenea, semănat în amestec cu trifoi roșu. Produce mai multe seminte si la costuri mai mici. Pentru pasuni, pentru a diminua cazurile de meteorism (umflarea animalelor), trifoiul se seamana in asociatie cu graminee, el constituind cam 30% din amestec. Aceasta si pentru ca florile lui contin cianuri care, consumate in cantitati mari, pot dauna animalelor.

Se seamana 10 - 15 kg pe un hectar și recolta e de 4-6t de fân de la un hectarla o coasa.

Ca leguminoasa, trifoiul alb furnizează solului azot. Din acest motiv și pentru că acopere bine solul, ducand la eliminarea buruienilor, trifoiul alb (cunoscut sub numele de ,,trifoi Ladino", Trifolium repens lodigense) este foarte apreciat de fermieri, ca regenerator de sol.
Trebuie sa spun ca exista cca 140 de varietati de trifoi alb. Le putem clasifica in trei categorii:
- cu frunze mici si talie mica, in general soiuri salbatice
- cu frunze si talie intermediara utilizate pe scara larga pentru pajisti de durata medie sau lunga
- cu frunze mari si tulpini groase, soiuri productive dar care necesita mai multa apa si nu rezista bine la pasunare. Trifoiul Ladino este cel mai reprezentativ. Desi da productii mari, raportul frunze/tulpini este mai mic decat la soiurile de talie mai mica si, corespunzator, valoarea proteica mai mica, deoarece frunzele depoziteaza mai multa protein decat tulpinile. Dar, cum am spus, fermierii il folosesc pentru imbunatatirea solului prin incorporarea in sol.

Folosit ca gazon
Trifoiul alb este folosit în grădinărit și peisagistică drept înlocuitor de gazon sau component de gazon, existand soiuri cu frunze mici si statura scăzută. Proprietăți avantajoase sunt aportul de azot și o toleranță mai mare la secetă. Pe de alta parte uneori la gazoane si peluze se considera ca o specie nedorita si chiar se combate. Acesta deoarece trifoiul inflorit atrage albinele si pot aparea incidente cu copiii sau chiar adultii care merg desculti prin iarba sau se intind pe iarba gazonului.

  Utilizat ca plantă ornamentală
Există numeroase soiuri si varietati de trifoi alb care sunt folosite ca plante ornamentale. Există, de asemenea, o varietate ornamentală cu patru frunze.

Utilizat ca plantă medicinală
Trifoiul alb a fost cunoscut anterior ca o plantă medicinală și acum este rar vândut sub numele de ,,Flores Trifolii albi" (flori de trifoi alb). În plantă și în flori, au fost detectate 12 flavonoide diferite,  triterpene saponinice, izoflavonoide, coumestrol cu activitate estrogenică și bicumarine. In India se folosea contra parazitilor intestinali.

toxicologie
Frunzele trifoiului alb eliberează acid hidrocanic atunci când este rănit, care este deosebit de toxic pentru melci. Am mai spus ca planta contine cantitati mici de morfina, si consumata masiv de vaci,pate ajunge in lapte. La controalele antidrog cu mijloacele sensibile de astazi, aceasta morfina se poate detecta in sangele unui consumator al laptelui de la o asemenea vaca.

Trifoiul cu patru foi, considerat aducator de noroc, se găseste rar în plantele sălbatice. Conform studiilor genetice moleculare recente, acest lucru se datorează faptului că genele pentru multi-frunze au devenit recesive în cursul evoluției. Trifoiul cu patru foi se formează ca o excepție numai dacă condițiile speciale de mediu inhibă forma dominantă, naturala, cu trei foi. S-a creat in Vest trifoiul alb pentru grădini și cutii de fereastra, sub denumirea de Trifolium repens ,,Quadrifolium Purpureum", predominant cu patru foi.

Despre albine - urmeaza.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Trifoiul si albinele
 Trifoiul ofera un cules de lunga durata, cu o oferta foarte buna de nectar si buna de polen. Din pacate, in Europa suprafetele din speciile cele mai melifere nu sunt extinse sau, din anumite ratiuni, cum am aratat in postarea alterioara, se cultiva in combinatii cu alte specii, asa ca nu sunt chiar frecvente culesurile de miere monoflora de trifoi.
  Miere de trifoi poate fi produsă din trifoi alb, precum și trifoi suedez*, trifoi roșu, trifoi italian** etc. Există culturi agricole, dar și locuri sălbatice unde trifoiul crește sălbatic. Mierea poate fi produsă din ambele variante. Mierea de trifoi nu este în totalitate uniflorală, deoarece multe alte plante cresc ușor lângă trifoi, iar albinele adună nectar și din mai multe surse. Daca majoritatea nectarului a fost de trifoi, mierea se poate numi astfel.

Caracteristicile mierii de trifoi (dupe descrieri din reclame):
· Este de culoare deschisă, de la incolora la chihlimbar deschis în funcție de aportul de nectar din alte surse.
· Aroma sa este delicată, dulce și înflorită, cu indicii de iarbă sau fân proaspăt tăiate; usoara aroma de  scorțișoară și prune.
· Gustul său este curat, blând și foarte dulce, care persistă în gură. Italienii spun ca are gust de banana, de caramele cu lapte si de legume proaspete.
· Se cristalizează rapid (in cateva saptamani) într-o masă albă solidă cu granulație fină. Din acest motiv este adesea cremata, pentru ca altfel dupa un timp devine mai greu de dizlocat.

Statele Unite, Canada și Noua Zeelandă sunt cei mai mari producători din lume de miere de trifoi.
  În Statele Unite, mierea de trifoi are cea mai mare producție în comparație cu alte mieri aromate.
  În Noua Zeelandă, mierea de trifoi este cel mai frecvent tip de miere. Mixurile de trifoi și iarbă de secară au dominat pășunile cu randamentul lor mare de furaje și fixarea azotului natural pentru fertilitatea solului. Mai recent, laptele a devenit o parte semnificativă a productiei zootehnice din Noua Zeelandă, iar trifoiul este o componentă majoră a pășunii în fermele de vaci, unde reduce la minimum necesarul de îngrășăminte artificiale.
  Principalele specii de trifoi din Noua Zeelandă sunt trifoiul alb, trifoiul roșu, trifoiul de căpșuni (T. fragiferum), subteranul (T. subterraneum) și trifoiul suedez (T. hybridum). Mierea de trifoi alb din Noua Zeelandă are o gamă normală de culoare de 10 - 35 mm (scara Pfund). Aproximativ 80% din mierea de trifoi va intra în acest interval. Datorită tipului de sol și amestecurilor cu alte nectaruri, mierea din Insula de Sud este mai udeschisa decât mierea din Insula Nordului.

  Trifoiul alb este specia cea mai melifera pentru albine (in conditiile in care alte specii de trifoi au flori adanci, incat albinele nu ajung la nectar decat in anumite situatii). Totusi secretia de nectar la acest trifoi apare la temperaturi de peste 21-22oC. In Vest s-a raspandit  o alta varietate de trifoi alb din Danemarca, numita trifoiul alb Morsöe (Trifolium nigrescens), care secreta nectar de la 15 grade.
 Indicatii ale consumului de miere de trifoi
Mierea de trifoi alb este folosită în principal ca expectorant.
Folosită pentru a îndulci orice ceai, mierea de trifoi își crește efectul terapeutic.
Mierea de trifoi roșu (mai rara), este antiseptică, diuretică, depurativă, antidiareică și expectorantă. Datorită acestor proprietăți este utilizat în: retenție de lichide, diaree, infecții respiratorii virale, gripă. De asemenea, mierea de trifoi roșu ajută la fixarea calciului în oase.

  Polenul
Polenul de trifoi este de o calitate buna si poate contribui, in special toamna, la cresterea unei generatii vloroase de albine pentru iernare. Cum trifoiul alb este o specie repede crescatore, aparitia lui dupa cosirea otavurilor este rapida, scapand de concurenta ierburilor de talie mai mare si grabindu-si ciclul inainte ca acestea sa il depaseasca in inaltime.
 Polenul de trifoi alb este maro sau maro-verzui, in timp ce cel de trifoi rosu este maro-rosiatic.

* Trifoiul suedez sau alsike clover, desi are numele stiintific Trifolium hybridum, nu este un hibrid. A fost numit asa de marele botanist suedez Linnaeus, crezand ca este o incrucisare dintre trifoiul alb si cel rosu (are inflorescenta intre alb si rosu), dar genetic s-a stbilit ca este o specie de sine statatoare. Ba este originar din sudul Europei, dar din zone muntoase si adaptat pentru nordul Europei. Numele englezesc de alsike clover este dat dupa orasul suedez Alskie, unde Lineus l-a gasit prima data. Este tot de talie mica, pana la 40 cm si albinele ajung sa ia nectarul din flori (care au adancimea sub 3 mm).
** Trifoiul italian sau crimson clover are numele stiintific Trifolium incarnatum. Are inflorescenta rosu-inchis (crimson=purpuriu) de forma alungita asemanatoare cu un spic. Este mult cultivat in Italia, dar inflorirea lui este din aprilie in iulie, deci o perioada mai scurta decat a trifoiului alb.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)