Ce planta este?

Creat de gore, Iulie 07, 2009, 01:13:11 AM

« precedentul - următorul »

G. Iulian

O floare des intalnita in perioada asta dar la care nu ii stiu numele:

MirceaCalin

Iuliane, cred că e cea menţionată de mine câteva posturi mai sus.
:wink:

stefan1

#212
Citat din: MOTANUL din August 19, 2018, 01:47:13 PM
E o floare melifera (4 luni pe an e plina cu albine).
Ultimele poze sunt facute dupa ce soarele a apus (cu blitz) si tot erau albine in ea.
Nu stiu cum se cheama. Spre deosebire de roinita sau alte plante asta are avantajul ca are flori 4 luni si e vizitata intens de albine in tot acest timp.

  Cred ca e vorba despre planta "menta pisicii" cu denumirea stiintifica Nepeta cataria.
  E o planta foarte interesanta, oarecum inrudita cu menta si melisa. De fapt frunzele ei miroase a menta sau a citrice. E originara de prin Asia si Africa si a fost adusa cu multe secole in urma ca planta ornamentala (infloreste in culori diferite de la alb la violet si florile sunt parfumate)si se mentioneaza ca s-a 'salbaticit' doar de cca 300 de ani, deci a inceput sa se inmulteasca singura, fara interventia omului.
  Numele se pare ca ii vine de la cetatea etrusca Nepet (astazi Nepi) unde planta se pare ca era raspandita.
  Infloreste intre iulie si septembrie si este cautata de albine. Floarea are 4 stamine, doua mai scurte si doua mai lungi, dar toate in interiorul florii in timp ce pistilul este mai lung.
  Are si multe proprietati interesante. Ca proprietati medicinale se utiliza in raceli si gripe, la stari febrile, dar si la digestie ca un stimulator al poftei de mancare la un consum inainte de masa sau pentru digestie dupa mese. Este si un detoxifiant si diuretic, dar ceaiul din frunze si flori de nepeta este si un calmant (usor sedativ) sau chiar un usor euforizant. Frunzele crude se pot consuma ca salate, dar uneori se mestecau in gura contra durerilor de dinti. Efecte interesante are asupra plantelor din apropiere. Este o planta aromatica si are un efect repelant (alunga) asupra unor daunatori din gradina. Astfel plantata in preajma firelor de trandafiri ii fereste pe acestia de atacurile afidelor. De fapt s-a constatat ca un produs aromatic (iridoidal) care se regaseste si in uleiul extras din planta, atrage un gen de mici insecte cu aripi numite neuroptere, care se hranesc ele si larvele lor cu afide si paduchi de plante. Iarasi un efect curios este atractia pe care planta o exercita asupra pisicilor mature sexual (cele mici sau batrane nu sunt atrase). In cauza este substanta (trepenoidul) nepetalactona care atrage nu numai pisicile ci si felinele mari (tigrii mai putin). Se pare ca nu este totusi un hormon sexual, deoarece sunt atrase si pisicile castrate dar ar putea fi vorba de un efect ca al opiaceelor asupra felinelor. Pisicile vin daca simt miros de frunze zdrobite dar si consuma uneori astfel de frunze. De asemenea se freaca de locurile care au mirosul acestei plante. Din acest motiv in jucariile pentru pisici se introduce un extract din aceasta planta, care contine nepetalactona (in germana planta se numeste si 'laptele pisicii').
  Ca inmultire, planta se poate inmulti prin seminte, care au putere de germinar destul de mare pe care o pastreaza pana la 5 ani, dar necesita o perioada mai lunga (1-4 saptamani) de la semanare la incoltire daca conditiile sunt bune (iubeste caldura de cca 20 de grade in timpul germinarii). Se poate insa inmulti si prin butasi din tulpini de 5-7 cm, pusi pentru inradacinare in pamant (nu prea gras) sau in apa, apoi plantati in sol si e bine sa fie acoperiti cu folie o perioada. Butasii e bine sa se planteze in aprilie-mai sau toamna.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

MOTANUL

Multumesc, Rar pe forum mai gasesti informatie atat de exacta si stiintifica  :hi:

Ce m-a mirat pe mine este ca bălăria asta salbaticita de circa 300 ani bate facelia de departe ca sa nu mai vorbesc de Lophantus Anisatus.

Macar pe Facelia de cand a dat floare au venit albinele (dar nu dadea nectar non-stop; avea perioade in care albinele veneau la nectar si perioade in care veneau mai putin). Cert este ca la Facelia veneau.
La Lophantus Anisatus nu vin deocamdata. Planta a ajuns datorita ploilor la un 60 de cm - are flori multe dar albine deloc.

Prefera sipica si alte flori din jur. Lavanda acum nu mai are flori (doar frunze la acest moment).
70 de stupi la Cernica;<br />Stupina mea: http://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=7571.0

stefan1

Citat din: stefan1 din August 24, 2016, 02:53:56 AM
Citat din: balasbebe din August 23, 2016, 10:26:03 AM
Ce parere avetzi despre SOFRAN?

  Ca sa fie o planta melifera, trebuie sa fie pe suprafete mari, ori cel putin la noi in tara nu stiu cat sofran se cultiva.
  Eu zic ca fiind inrudit cu brandusele, ar avea si o oferta apicola asemanatatoare doar ca inflorirea sofranului e toamna tarziu, cred ca prin octombrie, cand putine familii de albine mai au puiet. In plus s-ar putea ca polenul sa fie putin toxic (in general speciile de Crocus au o anumita toxicitate). De fapt si sofranul (produsul finit, deci stigmele uscate) este toxic; se zice ca la un consum de 5 grame de sofran ai putea muri!
  Sofranul (Crocus sativus) are flori sterile, deci nu produce seminte si nu se poate inmulti decat prin bulbii din pamant (face o capatana ca de usturoi, care are pana la 10 catei si din care in toamna iese cate o noua planta. De fapt Crocus sativus poate face seminte, dar numai daca polenizarea se face cu anumite specii de Crocus inrudite (deci o polenizare incrucisata si va iesi o alta specie, adica un hibrid).
  Totusi florile atrag albinele si alte insecte care chiar culeg ceva polen si - cum se vede dintr-o poza de mai jos, unde o albina cauta la baza florii - posibil sa dea si ceva nectar. De fapt recoltatul florilor se recomanda sa se faca dimineata dupa ridicarea la roua, ca sa nu fie umede, dar inca sa nu fie vizitate de albine sau insecte. Aceasta precautie este luata ca polenul florii sa nu fie imprastiat de insecte si sa ajunga si pe pistilul care se recolteaza , pentru ca acel polen ar scadea calitatea sofranului.

"Un teren din Gorj, plin de mărăcini în trecut, valorează acum zeci de mii de euro, pentru că este cultivat cu șofran: niște flori a căror valoare stă în firișoarele subțiri din mijlocul petalelor, singurele care se folosesc de la această plantă.

Aroma șofranului se potrivește cel mai bine cu orez, supe, dar și carnea de oaie și pui."

  https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/se-cultiva-in-romania-si-pleaca-la-export-cu-cat-se-vinde-condimentul-numit-si-aurul-rosu.html
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)