Mierea toxica

Creat de oroles, Noiembrie 15, 2014, 08:24:11 PM

« precedentul - următorul »

oroles

A extras pana acum cineva miere toxica?
Am gasit asta pe Wikipedia:

CitatMierea toxică în istorie

Mierea toxică are o istorie îndelungată. Primele referințe se întâlnesc în scrierile lui Xenophon (aprox. 400 î.Hr.), care a descris efectul consumării de către soldați a mierii toxice. Incidentul a avut loc pe teritoriul actual al Turciei, lângă Trebizonda. Soldații se întorceau în Grecia, dintr-o campanie în Imperiul Persan, când au întâlnit stupi, de la care au furat mierea. Soldații au fost cuprinși de euforie, se comportau ca după consumarea unei mari cantități de alcool și au prezentat vomă.

O referință ulterioară, din anul 67 î.Hr., a indicat că mierea din acea regiune a fost folosită, de asemenea, împotriva armatei romane, în timpul generalului Pompei. Grecii au lăsat vase cu miere de-a lungul drumului ca tribut pentru armata romană care înainta. Soldații care au mâncat mierea și-au pierdut simțurile și au fost înfrânți cu ușurință de armata greacă.

Tradiția spune că revelațiile, previziunile Pythiei, preoteasa templului lui Apollo din Delphi erau stimulate prin inhalarea vaporilor vizionari de măselariță (Hyoscyamus niger), ce ieșeau dintr-o crăpătură în pământ împreună cu aburii în care planta era aruncată și deasupra căreia preoteasa era suspendată.

Plinius cel Bătrân a descris mierea toxică din această regiune ca și meli moenomenon (,,miere nebună") și de asemenea a menționat o miere medicinală din Creta, miraculum mellis sau ,,mierea minunată".

Vechii mayași pre-columbieni Yucatecan, produceau, în mod intenționat, miere psihoactivă din Turbin corymbosa (Rivea corymbosa), o plantă cu proprietăți inebriante, miere ce o foloseau în ritualul balché.

În Turcia, în jurul anului 1700, un soi de miere toxică era exportată în mai multe state din Europa, pentru a fi folosită la îndulcirea diferitelor băuturi, efectul fiind chiar mai puternic decât cel al alcoolului.

În S.U.A. prezența mierii toxice a fost semnalată pentru prima dată în Philadelphia în 1790, când un copil a murit pentru că a mâncat miere toxică. De asemenea sunt relatări de cazuri din timpul Războiului Civil, precum și între anii 1940 și 1960.
Plantele toxice
Rhododendron ponticum

Există mai multe familii de plante cu proprietăți toxice. Solanaceae este o familie de plante ce conțin toxine și cunoscute ca producătoare de miere toxică:

    Coriaria arborea (Tutu), Melicope ternata din Noua Zeelandă
    Rhododendron ponticum, Rhododendron luteum, Rhododendron groenlandicum (Azalee), Trabzon, Turcia
    Tripetalieia paniculata și Ledum palustre, Japonia
    Atropa Belladonna (Mătrăgună), Fatura metel, Hyoscyamus niger (Măselariță), Datura inoxia, Datura stramonium (Ciumăfaie) în Europa (Ungaria, Polonia, România)
    Gelsemium sempervirens (Iasomie galbenă), Kalmia latifolia (Laur de munte), S.U.A.
    Cannabis Sativa (Cânepă), Turbin corymbosa, Rivea corymbosa, Datura, Serjania lethalis, America de Sud
    Senecio jacobaea, Juncus effusus (Rugina)
Simptome de otrăvire

Consumată în exces, mierea toxică poate provoca scăderea tensiunii arteriale, greață, amețeală, leșin, tulburări de vedere etc.
Efectele sunt similare unui drog, durează chiar și câteva ore și pot include de asemenea paralizie a membrelor și a gurii, salivare abundentă, transpirație, vomă, pierderea ecilibrului, excitabilitate ridicată, slăbiciune musculară, halucinații, convulsii violente și chiar deces.

Cu toate acestea, mierea toxică este folosită și ca tratament pentru hipertensiune arterială, bolile de stomac, diabet, dar și pentru a spori performanțele sexuale, fiind bine cunoscut efectul ei afrodiziac.

Ma gandeam ca fac o afacere avand in vedere ca s-au interzis etnobotanicele.   =)) :rotfl:
Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

Kiwi Bee

La noi in NZ se fac analize la miere chiar din acest motiv. Comercialii nu pot comercializa nimic fara analize.
Mierea in fagure este cea mai periculoasa. Este suficient sa ai doar un coltisor de 4cm patrati cu mana de tutu si uite problema.
Aceiasi cantitate de mana de tutu extrasa nu se mai observa in butoiul de miere. Solutia este diluarea.

stefan1

  Am scris candva de Apis laboriosa, cea mai mare albina melifera salbatica, din Himalaya. Traieste la inaltimi mari de 3-4000m (in cele mai multe cazuri fac si o migratie spre zone mai joase din toamna pana primavara). Aceste albine culeg intr-o anumita perioada a anului o miere toxica, de la rododendron (o specie de bujor). Desi isi fac cuiburile in zone accidentate, pe stanci foarte inalte, localnicii isi pun viata in pericol sa culeaga aceasta miere pe care insa nu o mananca ei, ci o vand in Japonia sau Coreea, unde are mare cautare (si ca un afrosdisiac).
  http://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=1375.msg17411#msg17411

  Despre Datura (asemanatoare cu volbura) s-a discutat ceva pe forum si s-au pus si poze. E o planta toxica folosita in multe retete vechi de afrodisiace inclusiv in Romania.
   http://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=2505.msg153197#msg153197
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Iar nu port reveni cu corectura in text.  :sad:
Sigur am vrut sa spun rododendron si nu rodendron.   ))/
Pozele cu Datura, mai precis aici:   http://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=2505.msg152949#msg152949
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

romikele

Timpul agreat de aşteptare pentru editarea mesajelor: 600 secunde
Timpul maxim după postare în care se permite editarea: 60 minute