Romania in haos politic

Creat de dragos2006, Octombrie 13, 2009, 08:20:24 PM

« precedentul - următorul »

oroles

Si pentru ca astazi se implinesc 513 ani de la moartea unui mare roman, Stefan cel Mare, va pun o poezie a lui Stefan Octavian Iosif
CitatCând a fost să moară Ştefan

I.
Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Câte braţe-n deznădejde
Către cer nu se-nălţară?

Câte jertfe la altare,
Câtă smirnă şi tămâie,
Pentru ca viteazul Ştefan
Viu şi teafăr să rămâie!

Se părea că nici pământul
Nu se-ndură să-l primească,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpânească.

Şi de groază şi durere
S-a cutremurat pământul,
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvântul...

II.
Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară.
Cine ar putea să spună
Câte inimi sângerară?

Iarnă grea ca niciodată
Şi o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste ţara lui iubită.

Însă nici pe patul morţii
Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Ţării...

Lângă patul său chemându-i,
Mângâie pe toţi sărmanii,
Plâng şi îi sărută mâna
Văduvele şi orfanii.

Plâng şi-l binecuvântează,
Şi se-ntorc pe la căminuri,
Iar boierii zi şi noapte
Stau la patul său de chinuri...

III.
Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară.

În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui — sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,
Şi de lupte, şi de jale,
S-arătară, într-o clipă,
Fulgerând privirii sale...

IV.
Vis e însă, ori aieve?
Dinspre Olt, urcând, zăreşte
Un vultur măreţ ce-ntinde
Aripile, — şi-adumbreşte

Toată Ţara Muntenească
Şi Moldova şi Ardealul...
Vai! dar noapte şi mai oarbă
Îşi aruncă-n urmă-i valul!

Dintr-o dată, făr' de veste,
Faţa iar i se-nsenină:
Pâcla grea deschide iarăşi
Gene-albastre de lumină.

Pe câmpia dunăreană
Vede oşti române-n zare;
Mândru prinţ din ţări străine
Merge-n fruntea lor călare...

Cântece de biruinţă
Cresc şi umplu tot văzduhul —
Şi zâmbind cu pacea'n suflet,
Ştefan-vodă-şi dete duhul!...

V.
Dar cu dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
,,Ştefan-Vodă al Moldovei,
Ştefan-Vodă nu mai este!"

Tristă-i mănăstirea Putnei,
Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ele-ncet se-ndreaptă.

Este Ştefan. Azi străbate
Cel din urmă drum prin ţară,
Dar pe unde trece-acuma,
În măreaţa zi de vară,

Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Şi norodu-n hohot plânge:
,,Cui ne laşi pe noi, stăpâne?"

Cui nu-i place sa citeasca, sa asculte melodia... :)
http://youtu.be/uXCF2PXIspM
Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

stefan1

 Pt. @Oroles:

Faina poezia! Chiar nu o stiam. De fapt Goga a fost multa vreme complet intrzis fiind acuzat de a fi pro-legionar si antisemit, apoi a fost permis dar publicat selectiv. Imi amintesc ca in 1965 sau '66 am primit la sfarsit de an scolar ca premiu cele doua volume de poezii ale lui Goga tocmai  in anul cand cenzura a permis republicarea lui.

  Carol I parca zicea de romani: "Poporul asta nu stie sa se conduca, dar nici nu vrea sa se lase condus!"
S-au enumerat aici o seama de greseli mari pe care conducatorii nostri le-au facut dupa '89 si care au contribuit sa ajungem in situatia de acum. Am cedat fara conditiile o buna parte din serviciile publice de la francezi care au preluat apa-canal prin Vivendi, la REBU care are 50% actionariat german RWE apoi omul de afaceri Alfred Remmert, dar in special comertul cu amanuntul, aproape toate marile magazine, supermarketurile. Si mai grav ca am cedat piata combustibililor, statiile PEKO numai romanesti nu sunt. De asemenea industria Cimentului, foarte rentabila, am dat-o im intregime. Acum si productia si distributia de energie electrica. Parca suntem incapabili sa ne cunoastem interesele si atunci degeaba ne plangem ca lucrurile nu merg bine. De ce sa dam vina pe straini? E clar ca toti isi urmaresc propriile interese, dar noi nu am stiul sa le aparam pe ale noastre sau cei cu atributii in acele domenii au pus interesele meschine personale inaintea intereselor tarii.
  Vorbesi de englezi. Au totusi o economie puternica dar in special un sistem bancar foarte puternic, cel mai puternic din Europa care la randul lui aduce multe venituri bugetului. La fel Elvetia, Luxemburgul sau paradisurile fiscale care traiesc unele aproape exclusiv din activitatile bancare atrase.
  Noi nu putem revigora economia prin stimularea consumului pentru simplul motiv ca nu avem productie. Inclusiv produsele alimentare din magazine sunt in mare parte din tari straine, sa nu mai vorbesc de aparatele tehnice sau de utilaje si linii de productie. Noi doar vindem la preturi derizorii produse neprelucrate si cumparam ce arunca altii la preturi de lucruri bune. In aceste conditii sporirea consumului este o finantare a firmelor producatoare din strainatate si noi ramanem doar cu datoriile tot mai mari.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

D006

Citat din: oroles din Iulie 02, 2017, 01:40:17 PM
Si pentru ca astazi se implinesc 513 ani de la moartea unui mare roman, Stefan cel Mare, va pun o poezie a lui Stefan Octavian Iosif
Citat

Un mare roman ???? poate un mare moldovean !!!!   in toate cronicile vremii scrie de Stefan moldoveanul , nu românul.

vulpea

Dobi 006 , o fi cumva din Rep.Md. !!! (tu si cu tiganul de Iliescu - cu recunoasterile unei alte ... "natii").

vulpea

PS.eu cred ca apartii,inca,din acele cronici ale VREMII !!!

tinumaftei

După logica lui Vulpes, Augustus, Cezar, Nero, Traian... au fost niște italieni .!!

oroles

Citat din: D006 din Iulie 03, 2017, 10:46:55 AM
Un mare roman ???? poate un mare moldovean !!!!   in toate cronicile vremii scrie de Stefan moldoveanul , nu românul.

Ei uite aici e problema!
Problema e ca dupa unirea din 1859, si dupa unirea din 1918 am inceput sa ne simtim mai mult "moldoveni", "munteni", "ardeleni" decat "romani". Ce spui tu e o mare prostie, sustinuta si de catre Lucian Boia (un semiretardat stiintific). Faptul ca era numit "Stefan al Moldovei" (nicidecum cum spui tu: "Stefan moldoveanul") era o modalitate de identificare locala  / administrativa, nicidecum una etnica. De altfel, termenii mai sus mentionati ("moldovean", "ardelean", "banatean") se refera strict la unitatea administrativa, nicidecum la vreo grupare etnica, asa cum lasi tu de inteles. Si unde mai pui ca limba comuna era specifica tuturor. Daca te duceai la 1600 in regiunile locuite de romani si erai roman, atunci sigur te intelegeai. Astazi, in Italia daca te duci in Reggio Calabria o sa juri ca nu sunt italieni. Vorbeam cu cineva caruia ii venise un instalator  de provenienta din aceasta regiune in Torino si nu a inteles nimic din ce ii spunea acest om la usa, desi stia impecabil italiana. La noi nu era chiar asa... Si asta cu unitatea administrativa si denumirile de "moldovean", "ardelean" mai are un argument: cei din Buzau nu stiu daca sunt moldoveni sau munteni.  :) La fel si cei din Braila.

Uite, iti servesc si tie niste bucati din  Ion Neculce (De neamul moldovenilor) ca sunt sigur ca nu l-ai citit... Pentru tine nu e o rusine, pentru Boia da! Tine cont cand a fost scrisa lucrarea. Daca nu vrei din Neculce, te trimit la Ureche sau la alti cronicari.

CitatÎnceputul țărâlor acestora și neamului moldovenescŭ și muntenescŭ și câți sunt și în Țările Ungurești cu acest nume, români și până astăzi, de unde suntŭ și de ce seminție,

CitatȘi românii acum era în Maramoroș în zilele acelui craiŭ, cești dincoace, de unde ieste acum Moldova, iară cei dincolo, unde ieste acum Țara Muntenească, iară în munți, pre Olt, unde și acum să pomenéște Țara Oltului și râmlenii cei discălicați de Traian în Ardeal, acum era în Ardeal.

CitatȘi neamul românilor acum trăia cu domnii săi în Maramoroș, cești dincoace, iar cei dincolo, dispre munténi, pre apa Oltului.

CitatAșa și neamul acésta, de carele scriem, al țărâlor acestora, numele vechiŭ și mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, și cât au trăit pănă la pustiirea lor di pre acéste locuri și cât au trăitŭ în munți, în Maramoroș și pe Olt, tot acest nume au ținut și țin pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu țara sa rumânească, ca și românii cei din Ardeal.

Ei mai ai ceva de spus?

Eu am spus despre Stefan ca a fost mare roman din doua motive:
1. Supranumele, care nu degeaba i l-au dat!
2. Asta: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_român

Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

oroles

#4552
Ieri am citit un articol legat despre moartea lui Stefan. Pe patul de moarte au venit mai multi medici din mai multe parti ale lumii pentru a-l ajuta sa scape de problema de la picior care, intr-un final, i-a si cauzat moartea. Fusese ranit in asediul Chiliei (1462). Restul vietii si l-a petrecut schiopatand. Interesant e ca in ciuda acestei probleme participa activ la multe lupte (asa se face ca in 1476, la Razboieni, cade inconstient cateva ceasuri pe campul de lupta si doar ingeniozitatea aprodului Purice si a boierului Pantece au facut ca Stefan cel Mare sa ramana domn), nu ca regii Frantei sau ai Marii Britanii (aici ar fi o discutie interesanta despre identitatea de "britanic") contemporani care isi trimiteau generalii.

Inainte sa moara, Stefan si-a desemnat succesorul: pe Bogdan al III-lea, zis si cel orb. Se pare ca nu era orb, ci doar avea strabism. Adica er un Basescu al vremii. Unii zic ca ar fi orbit de un ochi la Codrii Cosminului (1497).  La momentul acela, una dintre conditiile succesiunii la tron era sa fie integru din punct de vedere fizic ("fara cusur"). Acest criteriu era oricum orientativ, asa ca pe tronurile celor doua tari romanesti apar tot felul de domni cu "cusur": Radu Praznaglava ("chelul" in Muntenia), Petru Schiopu (Moldova). etc. Cum  nu raspundea criteriului, o parte dintre boieri l-au renegat, sustinandu-l pe Stefan (un alt fiu al lui Stefan cel Mare), aflat gaj la Constantinopol. Stefan cel Mare mai avusese un fiu trimis la Constantinopol, pe Alexandru care i-a fost si asociat la domnie. Se pare ca la un moment dat acest Alexandru avusese pretentii mai mari si l-a trimis gaj la Constantinopol (ca forma de credinta fata de sultan). Alexandru a murit acolo. Asa ca la inainte de moartea lui Stefan cel Mare, boierii se impartisera in doua tabere: una pro-Bogdan si una pro-Stefan. Cum nu ii putea impaca, Stefan a facut o adunare si (aici vine partea interesanta) a ordonat omorarea liderilor ambelor tabere. E foarte interesanta decizia. Cert este ca i-a impacat si i-a sigurat o domnie oarecum linistita fiului Bogdan al III-lea. Din pacate, acesta a murit dupa doar  13 ani de domnie, dar dupa cum spun cronicarii "se vedea ca e fiul lui tacsu" :) La un moment dat i se promisese mana surorei regelui Poloniei, dar datorita unor conjucturi nu mai reuseste sa o ia de nevasta. Asa ca de vreo cateva ori jefuieste Polonia si reocupa Pocutia.

PS: Pentru D006. Gandeste-te ca e cam singurul domnitor, care si-a batut toti vecinii care erau marile puteri ale Europei la vremea respectiva. E si singurul domnitor care militar a facut fata celei de-a doua armate ca marime, dupa cucerirea Constantinopolului. Problema a fost ca nu a avut un singur vecin, ci mai multi. Daca era doar unul il batea cu palma la fund in fiecare dimineata, ca pe un copil mic.

Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

D006

Citat din: oroles din Iulie 03, 2017, 03:19:54 PM
cei din Buzau nu stiu daca sunt moldoveni sau munteni.  :)

  Suntem atat de moldoveni si munteni incat sfantul nostru local se numeste Sava ...GOTUL !  In pana mea , in toate cronicile primei jumatati de mileniu dupa imperiul roman , pe teritoriile unde locuesc eu acum  a fost GOTIA  si in nici un caz Romania.
  Cat priveste scrierile domnului Neculce , sunt scrieri tarzii cand deja masoneria se pregatea de marile reforme ce urmau sa loveasca Europa.
  Iar in ceea cel priveste pe nea Fane Babanu , a fost el mic la stat si puternic in cardan dar luptele lui cu turcii pot fi considerate in cel mai fericit caz niste lupte de gherila . E ca atunci cand puricii ataca un elefant iar unul ajunge pe spatele lui iar ceilalti striga : sugruma-l !!!

oroles

Citat din: D006 din Iulie 03, 2017, 05:27:39 PM

Hai ca ai fost hilar. Si pe teritoriul SUA au locuit indienii (cherookee, apasi, sioux, navajo) si americanii nu se considera urmasul lor. Totusi paleogenetica ne da ca fiind inruditi cu italienii din nord si cu grecii. Este si o organizatie internationala care iti spune ce urme genetice ai in ADN-ul tau. Probele sunt gratuit prelucrate. Vazusem un articol cum ca un conational a trimis proba, fara a le spune despre originea sa si i-a dat acelasi lucru. Legat de Sava Gotul, gasisem mai demult un articol care spunea ca fusese omorat din cauze politice. La fel si cu Sf. Constantin Brancoveanu. Nu am gasit probe ca insusi domnitorului i s-a propus sa se lese de crestinism inainte de "martiriu". Fiului cel mic, i s-a propuss,
Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

tinumaftei

Citat din: oroles din Iulie 03, 2017, 06:27:48 PM

...și pe care criteriu de considera americani? Că vorbesc aceeași limbă cu locuitorii din Anglia, Australia...
Care este diferența dintre stat, națiune, etnie?

oroles

Apartenenta la o etnie se face dupa principiul "jus sanguini", adica legea sangelui. Te-ai nascut din parinti romani, atunci esti roman. De aici si identitatea etnica (roman). D.p.d.v. legal, daca tei nascut pe teritoriul SUA, atunci esti american ("jus soli" - legea locului). Nu conteaza ca esti din Africa sau Romania. Fiecare tara are propriul sau sistem de a-si recunoaste identitatea membrilor.
Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

D006

  Si pe unguri i-a mancat in dos sa-si verifice ADN-ul . Surpriza , mai au doar 10 % din mosteneriea parintelui lor Arpad.  Noi cei care ne numim azi romani avem majoritar ADN slav cu ceva influente agatârșe.

PS. Daca maine te muti in Israel si nevasta ta face un plod acolo acela nu va fi evreu !  :finger:

oroles

Citat din: D006 din Iulie 03, 2017, 09:29:54 PM
  Si pe unguri i-a mancat in dos sa-si verifice ADN-ul . Surpriza , mai au doar 10 % din mosteneriea parintelui lor Arpad.  Noi cei care ne numim azi romani avem majoritar ADN slav cu ceva influente agatârșe.

PS. Daca maine te muti in Israel si nevasta ta face un plod acolo acela nu va fi evreu !  :finger:
Nu stiu ce principiu folosesc evreii. Probabil jus sanguini din ce spui tu. Daca nevasta mea (cu care am implinit azi 7 ani de casatorie) face copil cu um evreu, atunci copilul va fi evreu.

De unde ai scos-o cu ADN-ul agatarsilor, nu stiu. Probabil din "intimitatea cunoasterii", cum ar zice Daea. Agatarsii erau daci si dacii isi ardeau mortii. Asa ca sa compari ADN-ul nostru cu al dacilor e ceva imposibil. Mai era unul Roxin care se lauda ca a facut asa ceva si l-a cam luat peste picior Zoe Petre, un istoric foarte bun si nepoata matematicianului Moisil.

Apropo de ADN, se pare ca noi europenii avem ca o constanta ADN de mongoli. Cand invadau tatarii cam violau tot ce prindeau. De aia avem acum asa multi PSD-isti.
Moinesti - jud. Bacau - 31 de ani

vulpea

Pt.tinumaftei : incepi sa ma 'dezamagesti'. poate ca inca nu sti,sau dece asi zic americani ? cumva dela AMERICO VESPUCCI ?!(descoperitorul erorii de locatie facuta de adevaratul descoperitor al  noilor tinuturi -Cristofor Columb).din cate stiu, Americo a fost italian,nu roman (dela Roma) si nici ruman!si in nici un caz n-am pomenit de Romania(inca nu sti in ce an s-a constituit ca STAT ?).PS. Americo = italian si Columb = spaniol ???!