Mierea de pin

Creat de stefan1, Februarie 03, 2020, 06:34:33 AM

« precedentul - următorul »

stefan1

Unii sustin ca mierea de pin este cea mai bună miere pentru boli pulmonare, tuse cronică, astm bronsic și bronșită. Dar beneficiile ei sunt mult mai multe.

Pinul este un arbore conifer din genul Pinus, din familia Pinaceae. Există cca 80 de specii de pin, de la cei pitici cum ar fi pinul siberian pitic pana la arbori foarte înalți de peste 80m cum sunt de ex in SUA.

S-a incercat o clasificare in trei subgenuri, bazate pe caractere ale conurilor, semințelor sau frunzelor:
- Pinus subg. Pinus, grupul de pin galben sau dur, în general cu lemn mai dur și două sau trei ace per fascicul.
- Pinus subg. Strobus, grupul de pin alb sau moale, în general cu lemn mai moale și cinci ace per fascicul.
- Pinus subg. Ducampopinus. Este o clasa intermediara, cu caractere intre cele de mai sus, dar mai recent sunt atasate mai degraba subgenului Strobus.

Ca arie de raspandire, pinul se intalneste mult in emisfera nordica, dar nu si in cea sudica. Din harta prezentata se observa insa ca tocmai Romania este o zona unde pinul este mai putin frecvent. Totusi este a treia specie de conifere ca raspandire la noi dupa brad si molid.
  Cele mai rasandite specii de pin, din cele peste 80, sunt:
-Pin roșu, (Pinus banksiana Lamb.)
-Zâmbru, (Pinus cembra L.)
-Pin de Himalaya, (Pinus excelsa Wall.)
-Pin maritim, (Pinus maritima)
-Jneapăn, (Pinus mugo Turra. sin.: Pinus montana Mill.), sin.: Pin de munte
-Pin negru, (Pinus nigra Arn., sin.: Pinus laricio Poir.), sin.: Pin austriac
-Coconar, (Pinus pinea L.), sin.: Pin umbrelă
-Pin galben, (Pinus ponderosa Dougl.)
-Pin pitic, (Pinus pumila Rgl.)
-Pinul strob, (Pinus strobus L.), sin.: Pin neted
-Pin de pădure, (Pinus sylvestris L.) sin: Pin comun, Pin scotian

Cele mai raspandite specii la noi sunt pinul negru si Pinus sylvestris.

Mierea se poate face din toate speciile, deoarece copacul este atacat de afide foarte mult. Doar albinele trebuie să fie în preajmă!
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Nu mai stiu situatia de acum, dar pe vremea lui Ceausescu suprafata padurilor de conifere ocupa 1,5 milioane hectare, adica 25% din suprafata forestiera a tarii. Molidul ocupa 70% din suprafata coniferelor, bradul 25% iar pinul si laricele 5%. Corespunzator si ponderea mierii culese din mana de pin este destul de mica, fata de alte tari unde se va vedea ca detine o pondere mai mare. Molidul este o specie mai nordica decat bradul, astfel ca in masive etajul superior este arboret compact de molid, iar mai jos molidul este in amestec cu bradul si fagul.
 
  Producatorii de mana sunt din ordinul Hemopterelor. In lume sunt cca 25.000 de specii, raspandite peste tot unde sunt vegetale, dar mai abundent in zonele tropicale si subtropicale. In Europa, cam 60 de specii de Hemoptere au importanta apicola dintre care 52 din subordinul afidelor. Dintre conifere molidul detine si cea mai mare pondere la noi dar are si cel mai mare numar de producatori de mana. Principalii producatori de mana pe molid sunt 6 specii de lachnide si doua de lecanide.

 Pentru speciile de pin de la noi, principalul producator de mana este lachnida mare a pinului, Cinara pinea.
Afidele Cinara pinea sunt de culoare maro portocaliu strălucitoare la începutul anului (vezi poza) și mai târziu gri sau maro închis.  Dimensiunea corpului Cinara pinea este neobișnuit de mare de la 3,1 la 5,2 mm.

 In plansa de mai jos dau ciclul evolutiv al acestei specii care de altfel se aseamana destul de mult cu al altor afide, cu niste modificari calendaristice care tin seama de specia parazitata, de conditiile climatice si de alti factori. N-am reusit sa afisez plansa   :anger:

 Afidele adulte nu trec peste iarna ci numai ouale depuse pe frunzele (acele) din anul respectiv (acele de pin persista intre 2-30 ani). Ouale proaspete sunt galben-maro, dar curand devin negre-stralucitor. In primavara de prin martie (cam dupa solstitiu) din ou ies afidele care se dezvolta pe ace si ramuri de unu maxim doi ani. S-a constatat ca doar cca 50% din oua traverseaza cu bine iarna si scot larve. Acestea devin adulti fara aripi, femele vivipare (care nasc pui vii) prin partenogeneza (fara a fi fecundate). Toti puii sunt femele, majoritatea fara aripi, dar sunt si unele inaripate. Cele fara aripi nasc la randul lor tot pui vii, tot fara a fi fecundate, prin partenogeneza. Cele inaripate au posibilitatea sa zboare si sa paraziteze alti pini unde resursele de seva sunt mai bune si densitatea de afide mica, creind alte colonii. In cursul verii pot fi pana la 6 astfel de cicluri. Majoritatea noilor afide sunt fara aripi, dar in vara este o scurta perioada cand eclozeaza mai multe afide cu aripi, roirea acestora fiind modalitatea prin care se evita suprapopularea cu afide (deoarece un pin supraparazitat poate lepada frunzele sau chiar sa se usuce). Inspre toamna, penultima generatie de afide scoate pui sexuati: masculi care sunt prevazuti si cu aripi si femele fara aripi. La maturarea lor, femelele sunt fecundate de masculii zburatori si acestea nu mai nasc pui vii ci depun pe frunze oua fecundate care traverseaza iarna si in primavara reiau ciclul.
  Pinul da mana aproape pe tot parcursul sezonului activ, dar cu un maxim in iulie-august cand numarul si activitatea afidelor sunt maxime.
  A nu se confunda Cinara pinea cu Cinara piceae care este neagra, paraziteaza si molidul si bradul si e principala sursa de miere de melezitoza (de care am scris). Mana de la Cinara pinea contine putina melezitoza si nu cristalizeaza repede.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

bucovineanu

Foarte interesante si folositoare materialele despre diferitele sortimente de miere. Ii multumim lui Stefan pentru efortul de a ni le aduce pe forum. Intotdeauna el a postat si posteaza lucruri folositoare pentru apicultori.

stefan1

In alte tari europene pinul este mai raspandit ca la noi. De ex in Germania pinul este a doua specie forestiera dupa molid, ocupand 22,9% din suprafata forestiera germana. Interesant ca padurile naturale de pin sunt foarte putine, dar este specia cultivata preferata de proprietarii de paduri, mai cu seama in zone nefavorabile, cu soluri sarace, erodate, prea secetoase sau umede. In poza am prezentat un pin crescut pe ruinele unui palat, care desi ajunge foarte greu cu radacinile in sol, a putut supravietui si are cca 300 de ani.
  Si la noi pinul este una din speciile folosite pentru stabilizarea solurilor erodate sau foarte sarace, mai cu seama ca are o crestere buna in primii ani. Totusi am vazut ca de la o vreme cresterile anuale (masurate pe inelele de crestere) sunt mult mai mici decat erau acum 100 de ani. De fapt studii recente pe plantatiile de la noi arata ca dupa 40 de ani, latimea inelelor de crestere nu mai ajunge la 1mm/an si chiar se recomanda ca de la acea varsta padurile de pin (atat Pinus sylvestris cat si P. nigra) sa devina paduri mixte cu foioase, care incet vor deveni specii dominante. De fapt pinul este o specie doritoare de lumina care nu suporta bine concurenta altor specii. In Germania varsta de exploatare a padurilor de pin este 80-140 ani, dar se cunosc exemplare si de 600 de ani.
  Cateva lucruri mai curioase despre pinul de padure (Pinus sylvestris):
- Poate ajunge pana la 50 m inaltime
- Are radacini adanci, pana la 6 m incat rezista la seceta mai bine ca alte specii.
- Radacinile contin nodozitati care contin diferite specii de ciuperci cu care pinul traieste in simbioza.
- Frunzele cresc cate doua pe tije foarte scurte. Au 4-7 cm lungime si persista 3 ani, cazand ambele deodata impreuna cu tija comuna. In caz de poluare frunzele cresc mai scurte si cad la doi ani.
- Varfurile acelor actioneaza ca centre de condensare, astfel ca recupereaza umiditate si din aer.
- infloreste in aprilie-mai, florile masculine inaintea celor feminine (pentru favorizarea polenizarii incrucisate). Florile masculine au multe stamine iar polenul contine pungi de aer care usureaza raspandirea lui de catre vant, pe o raza de cativa km. Cantitatea de polen este mare, incat in zona se poate observa chiar pe sol (asanumita 'ploaie de sulf', galbena). Poate produce si 'febra fanului' la alergici. Albinele pot folosi polenul, dar este inferior calitativ altor tipuri de polen. Ma gandesc ca si pungile de aer din polen impiedica o fermentare anaeroba a acestuia pentru a fi transformat in pastura.
- florile masculine sunt dispuse in jumatatea inferioara a ramurilor de un an, iar cele feminine in partea superioara.
- foarte curios, dupa ce polenul ajunge pe florile feminine, acestea se inchid (in con) dar tubul polenului avanseaza spre ovul foarte incet, incat fecundarea are loc numai in primavara urmatoare, iar samanta se matureaza in noiembrie, dar ramane in continuare in con pana in primavara celui de-al treielea an.
- Semintele sunt prevazute cu aripi, care le permit sa zboare rotit la o anumita distanta de arbore. Sunt doua feluri de aripi, unele seminte au aripi mai scurte si pot 'zbura' pana la max 150 m departare, pe cand cele cu aripi mari se pot imprastia pe o raza de 1000 m.
- Conurile mature au proprietatea de a se inchide sau deschide in functie de umiditatea atmosferica, incat sunt folosite in prezicerea vremii. La umezeala mai mare, exteriorul solzilor se umfla mai tare si curbeaza varful spre interior, inchizand samanta. La vreme uscata, exteriorul solzilor se contracta si varful solzilor se indeparteaza de con, eliminand dupa un numar de astfel de miscari, samanta. Samanta se mai raspandeste si de catre veverite sau pasari sau de apa. Conurile uscate cufundate in apa se inchid dupa cca 2 ore.
- lemnul are o multime de utilizari, de asemenea din rasina se obtine uleiul de terebentina si colofoniul (care are si o utilizare la stupi).
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

#4
In Occident in general si mai cu seama in Germania, mierea de mana se comercializeaza sub numele generic de 'miere de padure', desi exista diferente sensibile intre mierea de foioase si cea de conifere, sau intre mierile de mana de pe specii de conifere diferite si chiar intre mierea de mana de pe aceiasi specie de arbori dar produsa de specii diferite de daunatori (a se vedea mierea de melezitoza, care e produsa numai de anumite afide).
  Mai jos o sa dau niste caracteristici ale mierii de pin, care se si comercializeaza sub acest nume, si care necesita niste explicatii. In general este vorba despre o miere care provine din Grecia sau Turcia si care este produsa de o anumita afida despre care poate vom vorbi. Trebuie sa spun ca productia de mana data de aceste afide este atat de mare, incat cca 60% din toata productia de miere din Grecia si Turcia este miere de pin, desi pinul nu ocupa suprafete asa de mari. Totusi Grecia are 51% din suprafata tarii ocupata cu paduri, fiind a 6-a din UE in aceasta privinta dupa Finlanda (77%), Suedia (75%), Slovenia (65%), Spania (57%) si Estonia (56%). Si Austria sta bine cu 47,6% din suprafata tarii acoperita de  paduri. Ei au si numarat copacii: 3,540 miliarde de copaci, in crestere cu 5% in ultimii ani!

- Caracteristicile mierii de pin:
- Culoare: chihlimbarie brun spre negru
- Aroma: rășinoasă, cu gust de malt, mai puțin dulce decât alte mieri
- Intensitate de aromă: medie-puternică
- Conținut de apă: scăzut, sub 18%
- Vâscozitate: medie
- Conținut de fructoză: 37%
- Conținut de glucoză: 32%
- Conținutul de dizaharide: 11%
- Conținut de melezitoză: 3%
- Conținut de maltoză: 9%.
- pH: 4,6
- Aciditate: mare
- Conținut de minerale ridicat, în special fosfor, potasiu, calciu, sulf, magneziu, zinc, bor, fier, cupru.
- Cristalizare: foarte lentă, după 18 luni, în cristale grosiere.

In prima si a treia poza - miere greceasca de pin. Trebuie spus ca atat culoarea cat si pretul variaza destul de mult. In cazul de fata 1kg ar costa 54,98 lei(la "Mega Image") si 128 lei la Mediteranea.ro
In poza a doua :cum se recolteaza rasina.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

 Insecta care produce aceasta mana se numeste Marchalina hellenica, fiind singura specie a genului Marchalina.
Marchalina hellenica este o insectă care trăiește în regiunea estică a Mediteranei, în principal în Grecia și Turcia. S-a mai semnalat in sudul Italiei si poate in Israel. A ajuns si in Australia, in zona Melbourne, unde se iau masuri stricte de limitare a extinderii. Trăiește sub coaja pinilor, în principal pinul turcesc (Pinus brutia) și, într-o măsură mai mică, pinul Aleppo (Pinus halepensis), pinul scoțian (Pinus sylvestris) și pinul de piatră (Pinus pinea). Poate fi găsit în crăpături și sub solzii scoarței acestor copaci, ascuns sub ceară albă asemănătoare cu bumbacul pe care o secretă. Principala sa formă de reproducere este partenogeneza adica prin oua nefecundate. Adultii ajung la 1-1,2 cm lungime si o femela depune cca 300 oua.
  Specia se pare ca este mentionata in Grecia inca din sec XVIII, dar s-a mentinut intr-un echilibru ecologic stabil. Influenta omului a dezechilibrat insa situatia. Prin anii 2000, chiar un agronom grec a descris un mod de a raspandi acesti paduchi, pentru a creste si mai mult productiile de miere din mana lor, dar s-a lovit de o reactie hotarata a unei parti din populatie. De fapt nici acum nu este clar sa se considere aceasata specie un daunator sau o specie benefica. Chiar Conventia Internationala pentru Protectia Plantelor a introdus in 2006 Marchalina hellenica pe lista insectelor daunatoare, dar in 2008 a scos-o de pe aceasta lista. Se spune ca unde omul nu intervine, padurile de pin ajung la un echilibru cu acest paduche, care are si el numerosi daunatori pe care nu-i mai enumer aici. In Australia, unde probabil daunatorii specifici sunt mai putini, se iau masuri stricte de limitare a extinderii acestui paduche, care pe langa speciile mentionate de pin mai poate ataca si cateva specii de molid sau brad. Se cere ajutorul oamenilor sa semnaleze daca vad arbori afectati in afara zonelor recunoscute ca infestate (sunt harti in acest sens), sunt sfatuiti sa dezinfecteze cu alcool uneltele cu care lucreaza la padure, iar pentru arborii afectati pe care vor sa ii inlature sa cheme lucratori specializati anume pentru aceasta.
  Marchalina hellenica produce mana in doua perioade din an: in aprilie si apoi in august-noiembrie. Unii vorbesc ca chiar 65-70% din toata productia de miere a Greciei este de la acest parazit. Si turcii spun ca mierea este un produs strategic al Turciei si incurajeaza exploatarea acestei resurse de mana. Totusi recomandarile sunt ca omul sa nu amplifice raspandirea parazitului caci s-a vazut ca ecosistemele s-au dezechilibrat si padurile au murit acolo unde omul a cautat sa inmulteasca excesiv acest daunator.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)