Viespe gigant

Creat de petru.atudorei, Mai 23, 2016, 11:06:17 AM

« precedentul - următorul »

bucovineanu

Mi am dat seama unde era greseala.  :smile:  Multe salutari si multa sanatate Stefane, din partea mea.

petru.atudorei

Am atasat 2 poze.. nu stiu cat de bine se vede..

Exemplarul din poza e mic.. ceea ce am vazut eu e dublu ca marime.

2 cm grosime.. ma refeream la circumferinta abdomenului. scuze. ca nu am mentionat.


stefan1

  Nu se vede prea clar, dar aproape sigur este un gargaun (Vespa crabro). La vremea asta se intalnesc doar regine, lucratoarele nu cred ca au aparut (la aceasta specie perioada de la ou la eclozare este 32,4+/-4,7 zile, cu mentiunea ca primavara si toamna, cand vremea e mai rece, aceasta durata e mai mare. Cum viesoile incep constructia cuiburilor pe la mijlocul lui aprilie, doar spre sfarsitul lui mai pot aparea lucratoare, pana atunci regina facand toate muncile.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

petru.atudorei


cristian.c.

buna ziua, imi poate spune cineva ce este aceasta ganganie (pare viespe, dar este imensa, intre dublul si triplul unei viespe, sa zic, comune)? si unde hiberneaza, in ce mediu salasluieste? de cateva zile imi apare in apartament cam una pe zi, in sufragerie, unde  am majoritatea florilor si cativa busteni. poate exista pe undeva un cuib (busteni, pamantul de flori adus de afara) si se trezesc din hibernare? pare plauzibil, dar chiar asa "ordonat", una pe zi?

Closcutz

Aceste viespi stau de obicei in busteni! Nu inteleg pt ce ati bagat bustenii in casa? Lemne de foc?

cristian.c.

nu, nu pentru lemne de foc am bustenii in apartament. suport pentru flori. totusi, bustenii i-am luat imediat ce angajatii primariei, in buna traditie a oraselor romanesti, au taiat cativa copaci in fata blocului, nu au apucat deci sa se "invecheasca" undeva, afara.  sa inteleg ca deja viespile erau cuibarite cumva in lemnul copacilor? sunt, intr-adevar, doua scorburele, sa le zic asa, la un bustean,  de la doua crengi taiate anterior, dar ele nu patrund in trunchi, sunt vizibile in interior si, totusi, par a nu avea nimic care sa semene cu un cuib de larve sau ceva asemanator. si de unde periodicitatea aparitiei cvasizilnice a  cate unei viespi deja adulte?

stefan1

  Nu va speriati asa tare!
  Este vorba de Viespea cu corn sau Viespea de lemn, numita Urocerus gigas.
Face parte dintr-un grup care cuprinde cca 100 de specii a caror larve se dezvolta in lemn si au un ciclu de viata interesant. Femelele depun intrtr-un lemn de esenta moale (in ordinea preferintelor molid, brad, pin, larice, paltin, frasin, plop etc) grupe de cca 8 oua, dar in totalul perioadei de adult (care dureaza 3-6 saptamani) pana la 350 de oua. Ouale sunt depuse la cca 1 cm adancime sub coaja unor copaci cazuti sau muribunzi, deoarece larvele speciei se hranesc cu lemn semiputrezit. Interesant ca femela depune alaturi de oua un fel de gel care contine sporii unei ciuperci care produce putrezirea locala a lemnului si are rolul tocmai de a pregati o hrana mai accesibila pentru larva. Larva are un ciclu de 1-4 ani dar poate fi prelungita pana la 6 daca conditiile de temperatura, umiditate si calitatea lemnului este mai proasta. In aceasta perioada larva se hraneste intai cu lemnul din apropierea cojii, din alburn, apoi intra mai spre centrul arborelui, in lemnul mai dur. Face un canal in forma de arc , pentru ca spre sfarsitul evolutiei ca larva se intoarce in zona apropiata de coaja. In acesti 1-4 ani totusi lungimea canalului nu este decat de 10-15 cm. Ajunsa din nou sub coaja, larva devine pupa, stadiu care dureaza cca 3 saptamani, apoi viespea adulta face o gaura in scoarta si iese afara. Ca si la albine, din ouale fecundate au iesit femele iar din cele nefecundate, masculi. Este posibil ca lemnul cu astfel de larve sa fie prelucrat si respectiva viespe sa ajunga din padure unde este mediul ei de preferinta in curtile si casele oamenilor. Uneori se pot vedea gaurile prin care acestea au iesit din lemn sau chiar in rigipsul folosit la tavanuri false inde s-a folosit si lemn cu astfel de larve. Pericolul ca aceste viespi sa se inmulteasca in mobilier este exclus, ca ele nu pot depune oua in lemnul uscat care nu poate fi perforat cu acel ac lung de sub abdomen care de fapt este un tub numit ovopozitor cu rol doar in depunerea oualor. Viespea nu are aparat vulnerant (de produs venin) si e total inofensiva.
  Am spus ca aceste viespi depun oua in arbori cu lemn semiputrezit. Exista insa o specie europeana care depune ouale in lemn verde de conifere si astfel este un pericol mare pentru paduri. Specia se numeste Sirex noctilo si dupa anul 2000 a ajuns si in America unde se raspandeste foarte repede si a distrus suprafete mari de paduri, pentru ca copacii atacati se usuca in doar cateva luni daca atacul este mai puternic. Lupta cu aceasta viespe este destul de grea, deoarece aproape toata viata o duce in interiorul trunchiurilor fara sa fie vizibili din exterior. S-a gasit totusi o metoda de combatere, pentru ca un anumit nematod poate parazita larvele care fie mor fie femelele devin sterile. Astfel copacii atacati sunt injectati cu astfel de nematozi, deci sunt vaccinati contra viepei lemnului.
  Referitor la marimea ei, este una dintre cele mai mari artropode, daca socotim ca Vespa crabro de care am vorbit aici:
   http://forum-discutii.apiardeal.ro/index.php?topic=3679.msg67737#msg67737
are maxim 25-28 mm, Urocerus gigas poate ajunge pana la 40mm! Femelele sunt ceva mai mari decat masculii si au acel ovopozitor dar si o coada curioasa care este incastrata la baza ovopozitorului si foloseste ca un fel de parghie care ajuta ovopozitorul sa patrunda in lemn dar si sa fie extras din lemn dupa depunerea oualor.

  Aici un articol interesant despre acest tip de viespi: 
http://www.pestcontrol-expert.ro/blog/cum-sa-scapam-de-viespea-de-lemn-europeana/

Si aici un videoclip interesant:
  https://www.youtube.com/watch?v=EgS6-f7Z6eA
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

stefan1

  Cristian, daca poti pune o poza cu viespea pe o coala de caiet de matematica sa ii putem masura dimensiunile.

  Faptul ca au iesit acum este o anomalie. Ele eclozeaza intre iulie si septembrie cu maxim in august, dar au fost derutate de faptul ca lemnul din casa este la temperaturi mari.
  Sunt si alte specii de gandaci care traiesc in lemn, sapand canale asemanator cu aceste viespi. Ba unele din aceste specii traiesc in lemn 4-8 ani dar uneori pana la 17 !  Aceia sunt mai periculosi, ca pot sa se dezvolte si in lemnul uscat, slabind rezistenta acoperisurilor sau cladirilor.
  Aici una din multele astfel de specii:
  https://www.youtube.com/watch?v=Y0JVMc-MT84
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

cristian.c.

multumesc pentru informare. ideea era, da, sa stiu cu ce am de-a face si, normal, cum sa scap de vizitele zilnice ale viespilor. cred ca am depistat busteanul "vinovat", era perforat de zeci de canale, parca date cu burghiul (gaurile perfecte, peretii canalelor, pe cat se putea observa, netezi), cu diametrul de la cativa mm la, poate, 1 cm. totusi, lemnul nu era putred, am luat bustenii imediat ce copacii (sanatosi) au fost taiati. m-am grabit sa scap de bustean imediat ce am descoperit gaurile canalelor, regret ca n-am facut o poza, s-o pun pe forum. apreciez interesul dumneavoastra pentru dimensiunile viespei, mi-ar placea sa va ajut, totusi sper sa nu mai fie nevoie; adica, odata cu busteanul, sper sa fi indepartat si cuibul/cuiburile. am incercat totusi sa masor, ghidandu-ma dupa "crapaturile" parchetului, cam 3 cm are corpul viespei (fara ac si antene). sper sa va foloseasca.

stefan1

  Da, asa se fac masuratorile, fara antene si coada. Trei cm nu este o talie foarte mare, nici mica. Sigur ce ai fotografiat era o femela ca avea acel ovopozitor. Daca erau mai multe gauri in lemn decate viespi ai vazut, inseamna ca nu le-ai vazut pe toate sau poate unele erau iesit inainte de a baga lemnul in casa (dar afara nu ies in lunile de iarna). Nu trebuia sa scoti lemnul, pentru ca viespile nu prezinta nici un pericol si numarul lor nu poate fi prea mare (femela depune in medie cam 8 oua intr-un loc, dar se poate ca nu din toate ouale sa se dezvolte adulti). Lemnul nu-i obligatoriu sa fie putred, dar este oricum slabit si in zona de unde larva consuma lemnul, imprastie acele ciuperci care produc putrezirea strict locala, iar larva se hraneste si cu miceliile acelor ciuperci din lemn.

  Nu este vorba de cuiburi de viespi. Aceasta viespe este una solitara. Din locul unde femela a pus acel mic pachet de oua, larvele isi sapa fiecare canalul ei care devine tot mai mare pe masura ce larva creste. Numarul de gauri pe care le vezi in lemn este egal cu numarul de indivizi care a iesit din acea bucata de copac.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)

corneliuhrom

multumim d le stefan1 pt postari [v am urmatit si pe forum m ] cu aste detalii  [mai puneti si despre albine si viata lor ]' =D> :-c :bzz:.

stefan1

  Pe messinger nu postez, deci ce ai citit acolo nu era de la mine.
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta! (Legea lui Moisil)