Recurs la istorie

[stefan1]

 La 1 aprilie s-au implinit 120 de ani de la moartea lui Lajos Kossuth, conducatorul Revolutiei ungare din 1848-49. De fapt a murit in 20 martie, in varsta de 92 de ani, la Torino, unde a trait ultimii 27 de ani, (in Austro-Ungaria avand o condamnare la moarte dupa evenimentele din timpul revolutiei), dar a fost adus la Buda si inmormantat la data de 1.04.1894, in prezenta a cca 500.000 de oameni!
  Personalitatea sa se bucura de cel mai mare respect in Ungaria. Chiar si sondaje de opinie mai recente cum a fost cel din 1947 sau cel din 1991, il plaseaza pe primul loc intre toate personalitatile din istoria Ungariei, la distanta mare de cel de al doilea clasat, Matias Corvin. Pentru noi acest lucru releva faptul ca maghiarii din pacate nutresc aspiratii care nu sunt tocmai OK in lumea moderna. Spun asta pentru ca ideile cu care el a plecat in lupta erau inacceptabile pentru toate popoarele care mai traiau pe teritoriul fostei Ungarii Mari. Pe scurt, plecand de la dorinta legitima de a fi tratati egal cu austriecii din Imperiu, o generatie de tineri iluministi au reusit sa impuna niste modificari foarte importante ale unor legi Parlamentului de la Bratislava (acolo functona Parlamentul ungar). O zi decisiva a fost cea de 15 martie 1848. In februarie a izbucnit revolutia in Franta si vestea ei s-a raspandit f repede in toata Europa. Au aparut tulburari in toate marile orase ale Ungariei, dar si la Viena unde in 13 martie sunt cca 50 de victime si prim-ministrul isi da demisia. Asta incurajeaza si mai mult tulburarile din Ungaria. In 14 mertie Parlamentul de la Bratislava accepta cererile revolutionare ale lui Kossuth (care ceva mai inainte au fost respinse). Acestea propuneau ca Ungaria sa aiba o constitutie proprie, o noua organizare a armatei, administratie financiara separata, nobilimea sa fie obligata la impozite, iobagia sa fie desfiintata si drepturi politice egale intre oraseni si tarani. In 15 martie, la Buda, s-a organizat o adunare publica initiata de cca 50 de tineri cei mai radicali, avand ca purtator de cuvant pe Petofi, care atunci avea 25 de ani. S-a aprobat un program in 12 puncte, cam cu aceleasi prevederi ca ale Parlamentului de la Bratislava dar si altele mai radicale cum ar fi retragerea trupelor austriece din Ungaria sau incorporarea Transilvaniei (fara a se gandi vreun moment ca aici ungurii erau minoritari). Aceasta data se serbeaza si astazi de catre maghiari, ca o aprobare tacita a acelor idei. Sigur ca nationalitatile nemaghiare, care aveau si ele aspiratii nationale, au intrat in opozitie fata de unguri. De fapt din 1844 Dieta ungara a aprobal limba maghiara ca limba oficiala in teritoriile administrate de ei, cu exceptia Croatiei. Pana atunci actele de stat se faceau in germana si latina. Celelalte nationalitati au propus ca sa ramana latina limba a administratiei, insa nationalistii maghiari au refuzat categoric. De fapt inca din 1842, Kossuth, care era atunci redactor sef la ziarul "Pesti Hirlap" scria:"Maghiara trebuie sa devina limba oficiala in administratia civila ca si in cea ecleziastica, in legislatie si aplicarea legilor, in guvernare si justitie (...). A ne multumi cu mai putin ar fi lasitate (...)".
  Aceasta lipsa de empatie pentru altii a dus la unele caracterizari foarte dure din partea unor istorici. Astfel Golo Mann spune: "Acest revolutionar vrajitor mult prea plin de el a fost nationalistul cel mai dement care a existat vreodata. El a pus popoarele nemaghiare sa aleaga ori supunerea totala fara existenta politica, ori exterminarea." Si istoricul britanic J.P.Taylorspune: " El a fost primul dictator care a venit la putere prin prostituarea idealismului in serviciul pasiunilor nationale." Alt englez, Edward Crankshaw il descrie astfel: "El vrea sa fie ungur cum Hitler vrea sa fie german, asa cum Mussolini vrea sa fie roman. Kossuth e slav, un slovac de la tara. Mama lui nu stie ungureste." Trebuie sa spun insa ca majoritatea caracterizarilor au fost favorabile, ba chiar a fost comparat cu Isus sau cu Moise. La aceasta imagine a contribuit antipatia cu care era privita Austria ca un mare imperiu, dar poate si evreii din toata lumea, datorita atitudinii pe care acesta a avut-o fata de ei. Cum revolutiile din 1848 au fost revolutii nationale, in multe localitati in special din Austria aceasta a luat si un caracter antisemit. Adica mestesugarii germani ca si alte clase sociale se simteau concurati de catre populatia evreeasca iar tulburarile revolutiei erau momentul potrivit pentru rafuieli. Dimpotriva, Kossuth ca si Petofi au atras populatia evreeasca. S-a dat evreilor drepturi egale, ceea ce foarte rar in istorie s-a intamplat, ba au fost cooptati in unitatile de Garda Nationala. Acestia au raspuns cu entuziastm, in unitatile de honvezi ale lui Kossuth s-au inrolat intre 10.000 si 20.000 de voluntari evrei, multi dintre ei au avansat in grade militare, dar si sprijinul financiar pe care comunitatea evreeasca l-a dat revolutionarilor este foarte mare. Cum in toata lumea in pressa erau foarte multi evrei, acestia au facut pretutindeni o presa foarte favorabila revolutie ungare. Dupa infrangerea Revolutiei insa multi dintre participantii evrei au suferit condamnari si anumite comunitati au fost obligate de catre austrieci la despagubiri foarte mari. Nu stiu daca Kossuth avea si sange evreesc, dar un document al serviciilor secrete austriece arata ca acesta stia si limba ebraica pe langa germana, franceza, engleza, italiana, greaca, turca si partial rusa.
  Oricum este o ironie a sortii ca acest mare nationalist maghiar nu era ungur, desi istoriografii unguri i-au creat o genealogie pana pe la regele Bella II. Numele de Kossuth este slovac si inseamna "tap"; de asemenea alte rude vorbeau slovaca. Mama lui, Karoline Weber, era nemtoaica din oraselul Spis. Si surorile lui aveau prenume nemtesti: Zsuzsana, Lujza, Karolina, Emilia. El insa totdeauna si-a asumat ca este ungur. Ca stare materiala era dintr-o familie de mici nobili scapatati. A studiat insa Dreptul si era si ziarist de succes. Ideile lui subversive face ca in 1837 sa fie arestat si condamnat la 4 ani inchisoare. Pana la urma a executat 3 ani, perioada in care a citit mult inclusiv a facut traduceri din franceza si engleza. Dupa eliberare, austriecii l-au facut redactor-sef la un ziar, sperand poate ca astfel sa-l 'cumpere'. Ziarul a crescut rapid in popularitate si era portavocea opozitiei. Cand ideile lui au devenit si mai radicale, austriecii l-au destituit, dar el deja avea o popularitate destul de mare. In 1847 candideaza pentru un post de parlamentar in Buda, ajutat de noua burghezie care era constienta de necesitatea unor schimbari radicale in ceea ce priveste proprietatea si relatiile sociale care erau o frana in dezvoltarea Ungariei si o facea sa piarda teren fata de Austria, unde reformele s-au facut mult mai inainte.

  Pentru ca m-am intins prea mult, o sa continui altadata.

[marian_6777]

Domnul Stefan, postarile dumneavoastra le citesc intotdeauna cu mare interes. De fiecare data raspunsurile sunt bine documentate, clare si la subiect. Ma inclin in fata dumneavoastra, si va doresc multa sanatate.

[stefan1]

  Multumesc pentru aprecieri. Si eu citesc cu interes ce scriu colegii de forum.

[stefan1]

 continuare:

  Pentru alegerile parlamentare din octombrie 1847, Kossuth ca reprezentant al micii nobilimi nu dispunea de fonduri pentru o campanie electorala. A fost sprijinit in special de contele Batthyany, unul din cei mai mari latifundiari din Ungaria (care a si devenit apoi prim-ministru in guvernul revolutionar al Ungariei). A invins destul de clar contracandidatul sau si a devenit parlamentar in Dieta Ungariei. Aici se remarca prin atitudinea sa reformatoare si prin masurile radicale care inevitabil iritau conducerea de la Viena. Era un foarte bun orator si putea mobiliza atat masele der chiar si pe parlamentari. Dupa tulburarile revolutionare din Franta dar si Austria (incipiente), la 3 martie Kossuth tine un discurs memorabil in fata Adunarii Starilor in care da un ultimatum Vienei sa le accepte propunerile politice care urmau de fapt sa dea mult mai multe drepturi Ungariei in cadrul Imperiului Austriac. Dupa demisia cancelarului Metternich Parlamentul ungar aproba aceasta lista de cereri. Unele erau foarte dure cum ar fi desfiintarea iobagiei si impozitarea veniturilor nobiliare. Pana atunci neplatitorii de impozite detineau 4/5 din pamanturi si erau proprietari si pe iobagii de pe proprietati si chiar pe pamantul de sub casa acestora. Cam 60% din populatia Ungariei erau iobagi, cu obligatii foarte mari fata de stapanul de pamant dar si fata de armata si singurii platitori de impozite alaturi de oraseni, mestesugari etc. Se zice ca un zvon a fost argumentul decisiv pentru Parlament sa aprobe aceste revendicari, mai convingator decat elocventa discursurilor lui Kossuth sau simtul patriotic. Acest zvon era ca Petofi, in fruntea unei multimi de 40.000 de tarani inarmati se indreapta spre Bratislava. Cum paza si securitatea era asigurata de trupe austriece in mare parte mercenari italieni, parlamentarii au socotit ca este mai intelept sa renunte de bunavoie la acele privilegii. Deja in 17 martie o delegatie parlamentara ungara este primita la Viena unde Imparatul Ferdinand V (care era si regele Ungariei) aproba la gramada revendicarile prezentate si numeste pe contele Batthyany sa formeze noul guvern ungar. Se aproba Ungariei nu numai sa aiba o constitutie proprie, dar sa incorporeze si Transilvania si ii recunoaste suveranitatea asupra Croatiei si Slovaciei cat si dreptul de a incorpora zonele militare de granita. Imediat s-a infiintat noul guvern maghiar, cu Batthyany premier si Kossuth ministru de finante, un minister greu cu sarcini mari pentru un stat care deja a inceput sa aiba probleme. O gramada de lucruri nu erau reglementate intre Austria si Ungaria, Imparatul Austriei era si regele Ungariei si teoretic trebuia sa sustina drepturile fiecarei entitati desi acestea erau de multe ori contrarii iar el era un singur om. In plus noile prevederi nationaliste au nemultumit profund celelalte nationalitati din tara, cum ar fi croatii, sarbii, slovacii, romanii. S-a ales si un nou parlament in care deja reformatorii aveau majoritatea. Ungurii erau mai putin de 40% din populatia totala a noii tari. Au luptat pana acum contra tendintelor centralizatoare ale Austriei dar acum ei erau cei care aveau si mai mari tendinte centralizatoare pentru Ungaria si se mirau de reactia nationalitatilor nedreptatite. Primele probleme le-a avut cu sarbii din sudul noilor lor teritorii. Acestia, cu aprobarea tacita a autoritatilor austriece dar ajutati de sarbii din Principatul Serbiei care facea parte din Imperiul Otoman, au revendicat teritorii din Banat si au atacat cu cca 10.000 de membrii ai unor trupe neregulate din serviciul guvernului de la Belgrad, fara discriminare, localitati unguresti dar si germane (svabesti) sau romanesti din zona revendicata. Cea mai mare opozitie au intampinat-o insa ungurii din partea croatilor. In fruntea lor era Josip Jelacic, colonel avansat la grad de general si numit ban al Croatiei. Acesta, pe langa ca era patriot croat era si un dusman inversunat al ungurilor. De cum a fost numit ban al Croatiei, el a refuzat sa execute orice ordin primea de la ministrul de razboi al Ungariei, din care acum facea parte. La presiunea Bratislavei, imparatul a aprobat destituirea lui Jelacic, dar numai peste 3 luni, dupa ce relatiile cu Ungaria s-au inrautatit, el a fost repus in functie de catre imparat (care era inca si rege al Ungariei).  Intre timp relatile intre Ungaria si Austria se inrautateau. Parlamentul ungar a refuzat cererea imparatului de a furniza 40.000 de recruti unguri ca sa lupte in Italia care voia sa-si castige libertatea. Incet, situatia militara a Austriei a inceput sa se redreseze. A fost zdrobita revolta cehilor la Praga, a fost recastigata Lombardia si Piemontul. Dupa ce in septembrie, croatul Jelacic a fost repus in functie de catre imparat, acesta a pornit in fruntea unei armate de 50.000 de soldati, graniceri si gardisti croati spre Pesta. A inceput un razboi de fapt intre fractiuni ale fostei armate imperiale unde soldati de diferite nationalitati luptau in ambele tabere, cu comandanti in marea majoritate germani de ambele parti, caci toti au depus juramant imparatului sau regelui Ungariei (care era tot imparatul Austriei). Ba si uniformele si comenzile erau la fel in ambele tabere si asa s-a continuat de fapt pe toata perioada revolutiei. In fata acestei primejdii a armatei care se apropia, Kossuth a colindat sat cu sat si a chemat luptatori care sa apere noua patrie. A reusit sa faca o armata destul de performanta si chiar sa o echipeze si inarmeze. Tot el a format un Comitet al Apararii pe langa premier, din care si el facea parte, iar dupa 8 octombrieel a devenit presedintele acestui comitet si a preluat de fapt fraiele guvernarii. In aceasta situatie Ferdinard a dizolvat adunarea nationala ungara, a decretat starea de asediu in tara si l-a numit pe generalul Jelacic comandant suprem. Acesta insa a inceput cu doua esecuri, o armata austriaco-croata a fost infranta de revolutionari langa Pesta la sfarsitul lui septembrie iar o alta langa Balaton. De acum, Kossuth, ca presedinte al Comitetului pentru Aparare Nationala era de fapt investit cu puteri absolute pe termen limitat si raspunzand in fata parlamentului. Aceasta situatie a durat din septembrie pana in aprilie 1849. Intre timp, in octombrie, la Viena a izbucnit o rasoala a lucratorilor si studentilor. A pornit de la un batalion de grenadieri din garnizoana Vienei, care s-a revoltat, nevrand sa plece in Ungaria in sprijinul trupelor lui Jelacic. Chiar ministrul de razboi a fost ucis in Ministerul de Razboi iar cadavrul mutilat a fost atarnat de un felinar. Imparatul si Curtea au fugit in Moravia. Trupele unguresti intentionau sa intre in Viena, dar armata austro-croata a invins pe unguri, a intrat in Viena, a inabusit in sange rascoala si a instituit dictatura militara care s-a mentinut pana in 1853.

[bucovineanu]

O adevarata lectie de istorie scrisa intr-un limbaj usor accesibil.

[sorinma]

http://videomix.ro/harta-europei-cate-schimbari-s-au-produs-de-a-lungul-timpului--69458.htm

[stefan1]

  continuare:

A fost numit un nou premier al Austriei, Felix principe Schwarzenberg, diplomat si general, care a inceput reinstaurarea ordinei in capitala dar si in imperiu. Impreuna cu arhiducesa Sophie, a covins pe imparat sa abdice in favoarea nepotului lui de doar 18 ani, Franz. Transferul puterii s-a facut la inceputul lui decembrie. Adept al ideilor iluministe si din admiratie pentru inaintasul Iosif II care le-a promovat, si-a luat si numele de Ioseph. Parlamentu ungar insa nu a recunoscut noul imparat si ca rege al Ungariei, pretextand ca acesta nu a jurat si pe coroana lui Stefan, cum faceau la inscaunare toti regii Ungariei. Cu aceasta, separarea intre austrieci si unguri s-a marit si mai mult. In decembrie 1848 trupele austriece au atacat Ungaria din toate partile. Misiunea de pace trimisa de unguri nici nu a fost primita de Windischgratz, ministru de Razboi al Austriei (si cumnat cu premierul Schwarzenberg). Au fost atacati dinspre Galitia din nord, iar din sud de catre croati si sarbi. In sud-est s-au alaturat ofensivei si sasii si romanii. In ianuarie 1849, Pesta a fost ocupata si guvernul si parlamentul au fugit la Debretin, la 220 km distanta. Totusi ungurii luptau cu indarjire si luptele se soldau uneori cu infrangeri dar alteori cu victorii. La 4 martie, Curtea Imperiala aflata tot in Moravia, asteptand o iminenta infrangere a ungurilor, a emis o noua Constitutie, care ii lua Ungariei toate privilegiile aprobate de Ferdinand precum si teritoriile Croatiei, Dalmatiei, Slavoniei si Transilvania. Ungaria a raspuns la 14 aprilie cu Declaratia de Independenta si Kossuth a fost numit "guvernator presedinte". Revolutionarii voiau neaparat sa introduca in armata comenzile in limba maghiara, dar au trebuit sa renunte ca o mare parte a celor mai importanti ofiteri nu intelegeau nici un cuvant ungureste ( ex un colaborator foarte apropiat al lui Kossuth era generalul englez Richard Guyon, care inainte de revolutie era locotenent-major (cu solda) intr-un regiment de husari, s-a casatorit cu o unguroaica si a devenit 'patriot ungur'). In toamna lui 1848 cca 50.000 de sodati care inainte au fost in armata austriaca, dintre care 1500 de ofiteri de cariera, luptau in armata revolutionarilor. In jur de 10% din corpul ofiteresc austriac au trecut de partea revolutionarilor. Un istoric maghiar arata ca dintre 830 de generali si ofiteri de stat-major ai armatei de honvezi, 15,5 % erau germani, 4,2% polonezi, 3,6% sarbi si croati etc. Si nemtii din Ungaria (cu exceptia sasilor din Transilvania) au luptat de partea revolutionarilor. De asemenea 3000 de polonezi dintre care multi ofiteri superiori sau generali au luptat alaturi de unguri. De fapt generalul polonez Bem a fost o vreme comandantul trupelor revolutionare ale Transilvaniei, dar el a fost implicat si in tulburarile de la Viena cand a fugit Curtea Imperiala, dar a reusit atunci sa scape cand revolta a fost inabusita. Si un alt general polonez a preluat pentru o vreme comanda trupelor revolutionare de la mentionatul Gorgey, cand acesta a avut unele neintelegeri cu Kossuth. Am mai pomenit de 10000-20000 de voluntari evrei participanti in armata revolutionarilor. Un sprijin neconditionat si foarte consistent l-a primit Kossuth de la secuii din Transilvania. Acestia, desi de-a lungul istoriei au avut de multe ori relatii incordate cu regii ungari sau cu marea nobilime maghiara, au fost apoi si mai dezamagiti de stapanirea austriaca. Administratia austriaca impozita insa 'tot ce misca' si a introdus impozite si pentru secui, care pana atunci isi plateau datoria fata de regii ungari prin servicii militare reglementate amanuntit si pe care si le onorau totdeauna desi erau pusi unde era mai greu. Sub austrieci, rolul alocat lor in lupte nu mai era ca inainte. Tehnicile militare au avansat, a crescut rolul artileriei pentru care erau necesari militari profesionisti, de multe ori adunati din toata Europa, chiar din Franta, Olanda, Anglia sau Scotia. Asa ca rolul secuilor a scazut, dar in schimb au fost impozitati ca si sasii sau romanii, lucru pe care ei cu greu l-au acceptat. Au fost infiintate regimente graniceresti si secuiesti, cum au fost si romanesti sau sarbesti si croate, dar de obicei cu comandanti austrieci si in ele se puteau inrola doar o parte din secuime (care intradevar erau scutiti de anumite dari). Acum ei sperau ca sub unguri sa-si redobandeasca vechile drepturi, ceea ce sigur ca nu se mai putea intampla.
  Kossut a dus personal o neobosita activitate pentru recrutarea a cat mai multi luptatori, pentru aprovizionarea din strainatate cu arme si munitii dar si pentru producerea acestora in tara. Pana in iunie 1849, Kossuth a reusit sa mobilizeze o armata de honvezi de 170.000 de oameni, sa aiba generali si ofiteri priceputi, care au obtinut victorii foarte importante. Marx si mai cu seama Engels au urmarit de aproape si cu mare simpatie revolutia ungara, asta si pentru ca ei aveau simpatie pentru toti care puteau sa zguduie  puterile care dominau atunci Europa. Si Heinrich Heine (tot evreu), in aceasta vreme la Paris, avea o mare simpatie pentru revolutia ungara.
  In primavara lui 1849, trupele revolutionare au obtinut o serie de victorii reusind sa stapaneasca toata Transilvania si buna parte din Ungaria, ba chiar sa reocupe capitala. In aceste conditii Franz Ioseph cere public la 1 mai 1849 ajutor de la tarul Nicolae. Acesta a raspuns rapid, caci el insusi s-a confruntat cu o rascoala puternica a polonezilor in 1830/31, pe care a infrant-o brutal si se temea de extinderea valului revolutionar si in imperiul lui. Cam pe la jumatatea lui mai au intrat dinspre Polonia, unde erau masate multe trupe rusesti, o armata care a ajuns pana la 190.000 de soldati. Istoricii nu s-au inteles in privinta rolului acestei armate in desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Unii sustin ca austriecii singuri nu ar fi putut sa castige in luptele cu revolutionarii. Altii spun ca ar fi reusit dar durata confruntarilor ar fi fost mai mare, iar altii spun ca rolul rusilor a fost mai mult de intimidare. Analizand pierderile, se considera ca revolutionarii ar fi avut intre 152.000 si 170.000 de oameni  si au pierdut cca 50000 de luptatori si tot cam atata ar fi fost pierderile austriecilor, care aveau in acest moment cam 176.000 de soldati. Rusii au inregistrat doar sub 550 de morti si 1670 de raniti dar inca peste 1100 de morti de holera.
  Sub presiunea acestor doua armate, trupele revolutionare s-au tot retras, ocupand la urma doar sud-estul Transilvaniei. Cand situatia a devenit foarte grava, Kossuth a devenit mai conciliant, a avut in iulie convorbiri cu Balcescu si de asemenea cu reprezentanti ai sarbilor. In ultimele sedinte ale adunarii nationale tinute la Szeged s-a aprobat (in 28 iulie) Legea nationalitatilor. Ea mentinea maghiara ca limba nationala, dar prevedea si dezvoltarea libera a tuturor grupurilor etnice; orice cetatean avea dreptul sa foloseasca in fata autoritatilor propria limba; majoritatea determina limba care se folosea in administratia locala. In invatamantul scolar se admitea invatamantul in diferite limbi. O alta lege prevedea egalitatea in drepturi a diferitelor nationalitati si a evreilor. Erau insa concesii facute la ananghie si dupa 20 de ani cand Ungaria a intrat iar in posesia Transilvaniei, nu a respectat tot ce se prevedea in aceasta lege.
  Luptele au mai continuat, dar zarurile au fost aruncate. La inceputul lui august, dupa doua grele infrangeri la Szeged si Timisoara, Kossuth abandoneaza totul. La 11 august Kossuth transfera ministrului de razboi Gorgey deplina putere. Acesta mai dispunea de 11 generali, 1426 de ofiteri, 32600 soldati, 144 de tunuri. A doua zi s-a predat rusilor la Siria-Arad, dar dupa ce a obtinut garantii ca luptatorii revolutionari nu vor fi tratati cu duritate. Aceasta promisiune au dat-o rusii, dar ei nu puteau garanta daca austriecii o vor respecta. Ofiterii stiau duritatea legilor austriece si evenimentele ulterioare au dovedit ca pesimismul lor avea temei.

[stefan1]

  continuare:

  Desi insusi tarul a cerut imparatului sa fie bland cu invinsii, la insistentele primministrului Schwarzenberg, Consiliul de Ministri in prezenta imparatului a hotarat la 20 august ca toti conducatorii maghiari de la ofiter de stat-major in sus, sa fie adusi in fata tribunalului de razboi. Doua mii de patrioti maghiari civili sau militari au fost intemnitati. Au fost timisi in fata tribunalului militar si in jur de 500 de fosti ofiteri habsburgici, dintre care 24 de generali. Cam 40 dintre ei au fost executati, ceilalti in marea majoritate au fost condamnati la temnita grea.
  La 6 octombrie 1849, la santul de aparare al Aradului, au fost executati 13 generali ai armatei revolutionare: noua dintre ei prin spanzurare iar 4 prin impuscare. Al 14-lea a fost condamnat la moarte dar gratiat in ultimul moment si condamnat 'doar' la temnita grea pe viata. Interesant ca dintre cei 13 (care au si un grup statuar la Arad si care sunt comemorati in fiecare an), unul este german german, altul german austriac, alti doi germani din Ungaria, unul croat, unul sarb din Banat, doi maghiari de origine armeana. Nu toti ceilalti cinci maghiari"puri" puteau vorbi sau intelege ungureste!*
  La Pesta au fost executati sase civili printre care si fostul prim-ministru in guvernul in care Kossuth era ministru de finante, Batthyany. Acesta a fost condamnat la spanzurare, dar s-a ranit foarte grav la gat cu un cutit strecurat in detentie de catre cumnata lui, incat executia a fost prin impuscare, desi sentinta era prin spanzurare.
  Generalul Gorgey, comandantul militar al fortelor revolutionare si cel care a capitulat la o zi dupa fuga lui Kossuth, a scapat de executie doar la interventia insistenta a Rusiei. A fost detinut 17 ani la domiciliu, dar toata viata a fost acuzat pe nedrept ca el este vinovat de esecul revolutiei. La aceasta imagine a contribuit chiar Kossuth, care din exil a adresat deja in septembrie o scrisoare trimisa guvernelor mai multe puteri cum ar fi Anglia si Franta in care il acuza de capitulare, numindu-l "Iuda al Ungariei". Prin aceasta credea ca se exonereaza de propriul esec si ,culmea, lumea a fost si este de partea lui Kossuth. Gorgey a avut mai multe slujbe dupa cei 17 ani de arest la domiciliu, dar de fiecare data a fost intampinat cu maxima ostilitate de catre maghiari. Prima slujba a fost de modest incasator de taxe la un pod cu lanturi din Buda, dar a demisionat pentru ostilitatea opiniei publice. A fost apoi director la o uzina de huila si tigla, dar a demisionat dupa protestele colegilor. A mai fost supraveghetor a catorva sute de muncitori la un proiect feroviar din Transilvania dar ceilalti functionari nu au acceptat sa fie colegi cu "tradatorul". Gorgey a scris o carte (aparuta in 1852, in limba germana), in care explica situatia reala din perioada revolutiei si isi explica deciziile luate. In Ungaria cartea nu a fost publicata decat in 1911. In zadar fratele lui Gorgey care era avocat a scris trei carti groase, cu multe documente, in care demonteaza toate acuzele aduse de catre cei infierbantati fratelui lui, ungurii nu voiau sa recunoasca evidenta.Celebrul critic Pal Gyulai recunoaste: "Suntem o natiune entuziasta si ostila fata de probele necrutatoare." De fapt un istoric francez spunea ca nici o natiune, poate cu exceptia sarbilor, nu au o istorie asa mistificata ca ungurii. Ca un fapt divers, si mama lui Gorgey, altfel un comandant miltar foarte capabil si curajos, era tot de origine germana, iar nevasta lui (fosta profesoara dar si dama de companie in Praga) avea tatal francez si mama englezoaica.
 
  * Desi poate e surprinzator, dar germanii au avut un rol foarte mare in toata istoria Ungariei. De pe vremea lui Stefan (care de fapt era casatorit cu Gizela, sora ducelui bavarez, ulterior imparatul Henric II). Aceasta a venit la curte cu o mare suita de slujitori, cavaleri, functionari nobili si clerici germani. Ulterior, dupa crestinarea lui Stefan, la anul 1000, toti clericii erau adusi din exterior si in marea majoritate dintre germani. Doar pe la 1050 au putut fi pregatiti primii clerici maghiari, dar episcopii si ierarhii superiori erau tot germani. In secolele urmatoare, regii Ungariei au dus o politica de colonizare cu germani, asezati pe domenii ale coroanei, supusi direct regelui si care ii mareau considerabil puterea in disputele destul de aspre cu marea nobilime care avea de multe ori interese diferite de ale regelui si tendinte de nesupunere. Prin intelegerile cu colonistii, acestia aveau asigurate o seama de drepturi printre care si sa faca orase libere in care legile si regulamentele le stabileau ei. Aceste orase au fost de fapt, ca si in Ardeal, principalele orase ale tarii, unde infloreau meseriile, negotul, arta, tehnica militara. In astfel de orase de multe ori negermanii nu aveau drept de resedinta sau daca ajungeau nu aveau drepturi egele cu germanii care le-au construit. Astfel pe la 1450 la Buda, in capitala deci, judecator municipal nu putea fi admis decat "un german dupa toti cei 4 stramosi ai sai". Tot dintre germani se alegea judecatorul cu problemele impozitelor, secretarul primariei si majoritatea juratilor. Nici la tribunal, marturia unui ungur impotriva unui german nu avea valoare decat daca era sprijinita si de germani. Si la Pesta de exemplu achizitia de terenuri nu era permisa decat cetatenilor germani cu drepturi depline. Acestia isi aparau indarjit drepturile acordate in trecut, in timp ce societate a inceput sa exercite tot mai mari presiuni de a avea drepturi egale cu germanii in cetatile construite de acestia si in breslele lor. Dupa Mohacs, sub turci, ungurii nu au mai putut exercita asa presiuni asupra germanilor. Dupa ce Austria a invins pe turci si a luat in stapanire si Ungaria, deci dupa 1700, in administratie ca si in armata s-a introdus in tot imperiu limba germana. In special marea nobilime din Ungaria (care de fapt cca 50% era nemaghiara), nu vorbea aproape deloc maghiara. Chiar strainii erau mirati de acest lucru si concluzionau ca nu din politete nu vorbesc maghiara ci pur si simplu pentru ca nu o stiu. Ca o reactie la aceasta situatie, in special dupa anul 1800, tineri maghiari au dus o puternica propaganda pentru limba maghiara, a inceput sa criticepe toti care nu foloseau maghiara si sa-i acuze de lipsa de patriotism. Curios ca si aceasta miscare si inceputurile renasterii limbii maghiare a fost initiata tot de maghiari de origine nemaghiara!

[stefan1]

  continuare

  Imediat dupa abdicarea din 11 august 1849, Kossuth a fugit din Transilvania deghizat in valet al unui conte polonez, cu barba si mustata rase, cu frizura schimbata, cu haine ponosite. S-a stabilit o vreme la Vidin, sub protectia turcilor, alaturi de un numar foarte mare de revolutionari. Circa 5.000 de revolutionari, in majoritate ofiteri sau solati, dar si oameni politici printre care ultimul primministru Szemere si generalul polonez Bem (de care am vorbit) s-au refugiat la turci, scapand astfel de o condamnare la moarte. Ajuns in siguranta, imediat a trimis lui Gorgey, caruia i-a predat puterea, o scrisoare ca trebuie sa reziste, sa nu tradeze cauza maghiara (pe care el o parasise) si toata viata l-a acuzat pe acesta de tradare. Ba a si revenit asupra deciziei de abdicare, fara a mai incerca sa revina in imperiu, dar asta i-a permis sa vorbeasca mai departe in numele revolutiei.
  Premierul Szemere impreuna cu cativa insotitori credinciosi, in drum spre Turcia, a ingropat coroana lui Stefan in pamant, undeva langa Orsova. Cand in 1853 aceasta a fost gasita de austrieci, Kossuth l-a acuzat pe Szemere ca el este tradatorul care a spus austriecilor unde a ascuns coroana si toata viata acesta a fost stigmatizat pentru asta. A murit la 57 ani, dar ultimii ani petrecuti intr-un ospiciu! In realitate 'cartita' a fost un anume Istvan Varga, care dupa intoarcerea din exilul din Anglia s-a bucurat de stima generala, a fost ales prim-notar al Oradiei si membru al Academiei de Stiinte pana la moartea sa in 1876. Abia dupa deschiderea arhivelor imperiale secrete s-a dovedit ca Varga a fost un agent austriac bine platit.
  Austria si Rusia au insistat pe langa Turcia sa extradeze pe fugari, dar aceasta a refuzat la insistentele si mai puternice ale Angliei si Frantei. Atunci s-a cerut mutarea lor in Asia Mica, insa pana la urma au fost mutati tot in Bulgaria, la Sumla. Dupa cateva saptamani, majoritatea refugiatilor au acceptat oferta austriaca de amnistie si s-au intors in patrie. Capii revolutiei insa, in frunte cu Kossuth au fost condamnati la moarte in contumacie, li s-au inaltat spanzuratori la Buda si un calau a tintuit numele lor pe spanzuratori. Unul dintre condamnati era si contele Gyula Andrassy, care mai tarziu, dupa gratiere, devine un preferat (poate si amant) al imparatesei Elisabeta (celebra Sisi) si are un rol foarte insemnat in acceptarea de catre imparat in 1867 a 'statutului dualist' care punea Ungaria la egalitate cu Austria in cadrul imperiului, in detrimentul celorlalte natiuni din imperiu.
  Din exil, Kossuth duce o permanenta lupta de sustinere a intereselor Ungariei si se bucura de o foarte mare simpatie aproape in toate tarile, simpatie sporita si din cauza campaniei foarte dure de pedepsire a revolutionarilor, dusa de Austria. Eu zic ca si evreimea a avut un rol important in creerea acestei stari de spirit. In fata acestei situatii, Austria nu a recurs la masuri de pedepsire a Ungariei, ci a fost totusi tratata cu mare grija de catre austrieci, incat un croat spunea cu amaraciune: "Pe noi ne-a rasplatit pentru credinta si ajutorul dat in revolutie exact la fel cum a pedepsit pe unguri pentru rebeliunea lor." Cu o fregata americana, Kossuth impreuna cu 58 de colaboratori acosteaza prin 1851 intr-un port francez Marseille unde este aclamat de o mare multime, dar nu i se permite de catre guvern sa coboare pe sol. Continua apoi calatoria in Anglia, unde la fel se bucura de o foarte mare simpatie. Este un foarte bun orator, erudit, cu o engleza foarte frumoasa si face o foarte buna impresie. In 1852, timp de 7 luni, Kossuth face o vizita in America unde tine peste 500 de cuvantari! A fost, caz rarisim, primit de camerele reunite ale Congresului, a fost primit si de presedintele Fillmore. Aceasta a dus la cresterea simpatiei fata de unguri in America. De fapt in urmatorii ani circa 100 de ofiteri unguri refugiati dupa revolutie s-au remarcat in Razboiul Civil american, devenind colonei, generali sau feldmaresali.
  Initiativele politice ale lui Kossuth au intampinat si critici chiar din partea unor admiratori. De exemplu faptul ca el a cautat sprijin pentru 'cauza ungara' la Napoleon III, Garibaldi si chiar Bismarck, l-a facut pe Marx sa noteze: "In politica poti,desigur, ca sa atingi un anumit scop, sa te aliezi chiar cu dracul - numai ca trebuie sa ai certitudinea ca tu il inseli pe dracu, si nu el pe tine." Pactul de dualitate din 1867 i-a cam luat 'obiectul muncii' lui Kossuth (deoarece ideile pentru care a militat s-au recunoscut de bunavoie de catre austrieci) si influenta lui a scazut.
  Ultimii 27 de ani din viata i-a petrecut la Torino. Cel mai apropiat si pana la moartea sa cel mai loial colaborator a fost un evreu, Ignac Helfy. Acesta a publicat intr-o revista din Milano o propunere foarte interesanta a lui Kossuth. Se propunea formarea unei confederatii care sa uneasca Ungaria, Croatia, Serbia si Principatele Romane. Aceasta alianta cu 30 milioane de locuitori urma sa aiba un consiliu care sa faca o politica externa, militara, financiara si comerciala comuna. Locuitorii Transilvaniei urmau sa decida ei insisi daca vor sa se uneasca cu Ungaria sau sa ramana si ei o entitate distincta. Consiliul urma sa se intruneasca prin rotatie la Budapesta, Zagreb, Belgrad si Bucuresti. Fiecare localitate din Ungaria trebuia sa-si decida singura limba de administratie. Ungaria nici nu a vrut sa auda despre aceste propuneri care le luau rolul de natiune dominanta peste atatea teritorii si in fata acestei ostilitati chiar Kossuth a dat inapoi iar alti maghiari au dat vina pe evreul Helfy ca s-a pripit cu publicarea acelui material. O a doua scrisoare care a facut valva a fost adresata lui Ferenc Deak (originar din Salaj), fost comiliton de-al sau, dar ulterior principalul adept al dualismului. Il avertiza ca noua forma statala nu va da nici o garantie Ungariei mai cu seama impotriva fortelor nationaliste centrifuge si a imperialismului tarist.
  Kossuth s-a pastrat activ pana in ultimii ani, ducea o bogata corespondenta, ba la 82 de ani o cunoaste pe Sarolta, nepoata de 16 ani a unui emigrant din Ardeal, fata de care dezvolta o pasiune (impartasita) si cu care in urmatorii ani intretine o interesanta corespondenta.
  Fii sai au trait in Italia, unde fiul Lajos chiar a devenit presedinte al Cailor Ferate Italiene. Ferenc s-a intors mai tarziu in Ungaria, a devenit presedinte al Partidului Independentei, dar s-a dovedit un politician slab. Singura fiica a murit inaintea sa.
  Cum am spus, Kossuth a murit in 20 martie 1894, in varsta de 92 de ani, la Torino, dar a fost adus la Budapesta la initiativa primariei, desi Imparatul nu a vrut sa declare doliu de stat cu toate demonstratiile violente care cereau acest lucru. La inmormantare au participat peste 500.000 de oameni.

[stefan1]

 Ceva despre Vlad Tepes:
  https://ro.stiri.yahoo.com/ipotez%C4%83-vlad-%C8%9Bepe%C8%99-ar-fi-%C3%AEnmorm%C3%A2ntat-%C3%AEn-italia-200128908.html

[stefan1]

 Este interesant sa stim cum ne vad strainii, pentru ca noi ne-am invatat cu propriile 'metehne' si ni se par ceva normal.

  Paul Morand (1888-1976), diplomat şi scriitor francez, fost ministru plenipotenţiar la Bucureşti în anii 1943/44, scria în jurnalul său: "În sânul unei naturi generoase, românul a învăţat să nu posede nimic, fiindcă i s-a luat mereu totul (...) Popor elastic, care posedă în mă­sura cea mai mare experienţa efemerului şi fatalismul a ceea ce e trecător (...) Ro­mânul s-a odihnit întot­deau­na pe seama celorlalţi pentru treburile sale. E treaba gre­cilor, a nemţilor, a belgienilor, a francezilor, a englezilor să-i construiască drumuri, ca­nale, fabrici, el nu e sclavul confortului şicunoaşte arta de a trăi într-un efemer belşug ascunzând o permanentă sărăcie. Vom merge, deci, la Bucureşti ca să facem, la apusul civilizaţiei noastre capitaliste, o cură de nepă­sare (...)".

[oroles]

Am vazut si eu articolul cu o posibila inmormantare a lui Vlad Tepes in Italia. Mi se pare o mare prostie. Capul lui Tepes a  ajuns la curtea sultanului care l-a pus intr-o teapa. De corp nu se stiu prea multe. As fi tare mirat daca s-ar confirma.

[stefan1]

  http://www.tribuna.ro/stiri/tribuna-de-weekend/originea-lui-iancu-de-hunedoara-v-94459.html

[PricopArthur]

Multumesc domnule Stefan.
Interesant cum o minoritate in propria tara a reusit prin forta bruta si presiuni politice sa isi impuna regulile, indiferent de parerea celorlalti.
Demn de retinut. Din pacate pentru ei, in Romania nu ajung la 40%.

[stefan1]

  O harta interesanta vazuta la turci:

   http://tr.wikipedia.org/wiki/Kumanlar#mediaviewer/File:Hungary_13th_cent.png