Despre Ion-Gheorghe Maurer

Liberal-ţărănist ajuns comunist

  Ion Gheorghe Maurer se naşte la 23 septembrie 1902, în Bucureşti, într-o familie de intelectuali: mama – profesoară franţuzoaică de limba franceză, iar tatăl – profesor neamţ de limba germană şi de limba franceză. Numele de botez al lui Maurer este Jean Georges. Băiatul face primele clase de şcoală primară la Bucureşti, însă termină gimnaziul şi liceul militar la Craiova. După liceu, merge la Şcoala de Poduri şi Şosele, însă o abandonează după doar un an: se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. După absolvire, între 1925 şi 1928, e numit judecător în oraşe ca Agnita, Târnava Mare, Iernut şi Târgu Mureş. Maurer revine la Bucureşti în 1928. Renunţă la ciocanul de judecător pentru avocatură. Se înscrie în Baroul Bucureşti şi, treptat, începe să-şi facă un nume în rândul avocaţilor din Capitală. În mod aparent inexplicabil, avocatul-stagiar de origine mic-burgheză începe să cocheteze cu mişcarea de extremă stângă din România.
   „În 1929 sau 1930 m-am dus la Petre Zissu (n.r. – avocat al comuniştilor), i-am spus ce cred şi ce vreau şi i-am cerut să facă aşa încât să pot da mişcării aportul de muncă. Mi-a cerut să mă înapoiez acasă şi să aştept căci voi primi răspunsul său. Între timp şi cum nu primisem nici un răspuns m-am oferit să pledez gratuit în procesele muncitoreşti. Aşa am pledat în mai toate procesele acelei perioade în afară de procesul Griviţa unde nu am fost chemat“, scrie Maurer într-o autobiografie nedatată pentru Secţia de Cadre a CC al PMR.
O apără pe Ana Pauker în proces Maurer e unul dintre avocaţii apărării în cel mai important proces politic al anilor ’30: îi apără, în 1936, pe Ana Pauker, Alexandru Drăghici şi Liuba Chişinevschi (născută Kişinevskaia Liube). Evident, prestaţia sa pentru boxa acuzării e inutilă. Primeşte însă bani pentru entuziasmul său procomunist: Moscu Cohn (devenit Gheorghe Stoica) îi stimulează financiar elanul. În 1937, e primit în partid. O nuanţă post-jure: în anii ’90, Maurer se mândrea cu faptul că, în perioada în care i-a apărat pe comunişti, n-a făcut nimic altceva decât să servească interesul statului şi să-şi exercite meseria. Spunea că a fost avocat doar pentru cei acuzaţi de tulburarea liniştii publice sau antifascism, nu şi pentru cei acuzaţi de spionaj în favoarea URSS. Lungul drum către Parlament Totuşi, comunistul nu are doar sarcina de a-şi apăra tovarăşii. Are de îndeplinit şi alte sarcini concrete date de superiorii din partid: în 1937 e pus, de pildă, să se infiltreze în PNL-Gheorghe Brătianu şi să candideze pentru un loc în legislativul României pe listele acestei formaţiuni politice. Candidează, dar nu e ales în Parlament. Are o nouă încercare de a fi parlamentar peste doar câteva luni. Maurer e în februarie 1938 primul candidat din judeţul Dâmboviţa pe lista altei formaţiuni politice, Partidul Naţional Ţărănesc. Era, de altfel, şi şeful organizaţiei judeţene patronate la nivel naţional de liderul ţărănist Grigore Iunian, arată istoricul Stelian Tănase în volumul „Clienţii lu’ Tanti Varvara“. Dă greş, nu ajunge nici acum parlamentar.
 „Moartea în grădina prinţului persan“
 În 1940, Maurer îşi începe, practic, traseul politic de mai târziu: se întâlneşte cu deţinutul politic Gheorghiu-Dej şi-i propune acestuia să evadeze din lagărul de la Caransebeş. Maurer devine legătura lui Dej cu comuniştii din libertate. Deocamdată, viitorul dictator refuză oferta. La 1 iunie 1941, Maurer e arestat şi trimis în lagărul de la Târgu-Jiu. E eliberat la 26 noiembrie, în acelaşi an, după ce semnează o declaraţie prin care se angajează să renunţe la activitatea politică. Nu stă mult în libertate. În decembrie 1942, e arestat din nou. Revine la Târgu-Jiu, unde-l reîntâlneşte pe Gheorghiu-Dej.
  „Ion Gheorghe Maurer este fără îndoială o minte organizată, simpatic şi oarecum cavaler. În loc să întâlnească moartea în grădina prinţului persan, l-a întâlnit pe Gheorghiu-Dej în lagărul de la Târgu-Jiu […] A izbutit mai mult decât în visul său. A mizat pe cariera lui Gheorghiu-Dej […] care găsise în dânsul un sfetnic cu titlu universitar, cu mintea limpede şi devotat lui. A hotărât să-l facă om mare. L-a făcut“, arată comunistul Belu Zilber în volumul său de memorii „Actor în procesul Pătrăşcanu“.
„Cine-i Leninul valah?“
 Avocatul Petre Pandrea, coleg de breaslă al lui Maurer, îi face o fidelă caracterizare convertitului la comunism după experienţe liberalo-ţărăniste. „Cine-i Leninul valah? E vreun om cu voinţă clară […] un om cu o voinţă năprasnică, un om jignit de mulţi, cu complexe de inferioritate şi cu supracomplexe, de suprasuperioritate. E vorba de Jenică Maurer, vechiul meu amic […] avocat, amic de bară şi zaiafeturi, de licee militare, de puşcării şi de mese îmbelşugate“.
La 27 iulie 1943, Maurer e eliberat şi trimis pe front. Îi e încredinţată comanda unui pluton format din condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. „Erau acele batalioane de sacrificiu, în care-au fost încorporaţi în acel timp şi mulţi legionari, trimise direct în prima linie a frontului de Răsărit. Plutonul meu a fost încorporat într-o unitate formată din puşcăriaşi şi trimis pe frontul din URSS“, povesteşte Maurer în volumul Laviniei Betea „Maurer şi lumea de ieri“.
O căruţă de ciocolată furată Cu plutonul său ajunge până la Marea Caspică şi Marea Azov. Cunoaşte viaţa de tranşee, iar moartea e lângă el, fie că e inamicul din război ori lipsa hranei. Bărbaţii sunt nevoiţi să fure pentru a trăi. „Mi-aduc aminte că atunci când am spart prima dată, am nimerit într-un depozit german plin cu ciocolată. Altceva nimic! Au adus o căruţă cu ciocolată şi-au împărţit-o la tot plutonul. Se săturaseră de atâta ciocolată“, îşi aminteşte comunistul în volumul Laviniei Betea „Maurer şi lumea de ieri“.
 În primăvara lui 1944, începe retragerea de pe front, iar în iulie, Maurer ajunge la Constanţa, unde e dus în carantină alături de ceilalţi soldaţi reveniţi acasă. Trăieşte. Urmează un alt drum pentru Maurer, unul glorios.

  Sunt spicuiri dintr-un documentar mai amplu:
 
  http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-stalin-avocatul-sibarit-jenica-maurer-coconasul-rosu-1_54e60f97448e03c0fdc79d97/index.html

  Un blog interesant, cu multe date despre Ceausesti:
    http://ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.ro/2011/03/ion-iliescu-ceausescu-imi-cunostea.html

  Aici despre Iliescu si legaturile cu Ceausestii:
   http://ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.ro/2011/03/ion-iliescu-ceausescu-imi-cunostea.html

  Aici despre primele procese ale lui Ceausescu:
   http://ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.ro/2011/03/la-data-de-25-noiembrie-1933-prefectura.html

 Cum arăta Chișinăul acum 580 de ani
15 octombrie 2016 Cultură George Damian
Cele mai vechi documente despre Chișinău ne permit să ne facem o imagine despre cum arăta cu jumătate de mileniu în urmă, ce se găsea pe aceste locuri și ce fel de oameni trăiau pe aici, cu ce se ocupau ei.

În 1436 voievozii Ilie și Ștefan îi confirmau mai multe moșii logofătului Oancea, iar printre descrierile de hotare ale acestor moșii apare și expresia: ”la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la Fântâna, unde este Seliștea Tătărască în dreptul pădurii”. Din această descriere concisă aflăm că pe malul drept al râului Bâc exista un sat numit Cheșenău, aflat în proprietatea unui boier pe nume Acbaș, în vecinătatea unor codri și a unei localități părăsite, ce mai înainte fusese populată cu tătari (seliștea era un sat părăsit). Un element important, care va apare și în documentele ulterioare este fântâna – în Chișinăul de acum 500 de ani exista o fântână cu apă bună de băut, element important pentru acest loc aflat pe drumul de la Suceava la Tighina, legătura dintre capitala țării și Nistru, artera fluvială ce făcea legătura cu Marea Neagră. Probabil era vorba de un cătun mic, cu 5-10 case cu pereți din nuiele îmbrăcate cu lut și acoperișuri din stuf în care locuiau 30-50 de oameni.

Achiziția unui loc pustiu

Chișinăul apare mai apoi într-un document din 1466, de la Ștefan cel Mare. Unchiul voievodului, boierul Vlaicu a cumpărat ”seliștea Chișinăului, la Fântâna Albișoara” de la boierul Toader pentru 120 de arginți tătărești. În cei 30 de ani de la prima atestare Chișinăul a fost părăsit devenind la rândul său ”seliște” (iar fosta localitate tătărească de lângă dispare din amintire). Rămâne în schimb fântâna ca punct de reper pe traseul drumului spre Tighina și Nistru. În aceste vremuri, din Chișinău mai rămăseseră cel mai probabil ruinele caselor fostului cătun și fântâna la care drumeții își stingeau setea.

Locurile nu erau pustii, față în față cu Chișinăul și Fântâna Albișoara se găsea în aceeași vreme un alt sat, al cărui nume nu îl cunoaștem, dar care este menționat într-un document de la 1500 ca existând încă cu 100 de ani mai înainte. Mai la nord, încă din vremea lui Alexandru cel bun exista un sat numit Visterniceni, iar dincolo de deal este amintit tot în aceiași ani satului Buiucani, la fel de vechi. Avem de fapt o aglomerare de sate medievale în bazinul hidrografic al râului Bâc, sate care se formează, sunt părăsite și din nou sunt refăcute – în funcție în principal de voința boierilor ce aveau pământurile în proprietate și care alegeau să dezvolte anumite localități în funcție de interesele lor. Satul de pe malul stâng al Bâcului, deși pe la 1500 era unul bine stabilit, cu hotare clare, până în ziua de azi i-a dispărut și numele. Pentru Chișinău, elementul favorabil pare să fi fost Fântâna Albișoara, care apare menționată în toate documentele – locul și denumirea de Chișinău nu au fost lăsate deoparte tocmai din cauza faptului că aici pare să fi fost un loc de popas unde carele negustorești își adăpau animalele.

Șansa dezvoltării: fântâna și locurile de moară

Seliștea Chișinăului cu Fântâna Albișoara cumpărate de boierul Vlaicu cu 120 de arginți tătărești aveau să se dezvolte și să intre în istorie pentru următoarele sute de ani, spre deosebire de celelalte sate din jur care aveau să dispară. La 1466 Chișinăul era un sat părăsit pe malul unui râu – peste 100 de ani avem să-l găsim într-un document de la voievodul Petru Șchiopul (1576) ca pe un sat cu mai multe locuri de moară pe râul Bâc. Menționarea locurilor de moară indică o populație stabilă de ordinul a cel puțin 100 de oameni, fiind nevoie de o forță de muncă considerabilă pentru ridicarea și întreținerea stăvilarelor necesare funcționării morilor de apă. Mai mult, morile de apă indică existența unor iazuri artificiale care fără îndoială erau producătoare de pește.

Documente ulterioare ne indică faptul că pe lângă morărit, sătenii din Chișinăul de acum aproape 500 de ani se ocupau cu agricultura: cultivau grâu, legume, in și cânepă – ultimele două plante industriale fiind prelucrate probabil folosind forța hidraulică a morilor de pe Bâc. De la 1466 până la 1576 satul Chișinău a fost în proprietatea familiei boierului Vlaicu, unchiul lui Ștefan cel Mare – iar acest secol de stabilitate a adus dezvoltarea indicată mai sus: o populație stabilă impresionantă pentru acea vreme, o localitate cu o producție diversificată, aflată pe traseul drumului de la Suceava la Tighina, loc de popas pentru negustori și călători. Nici nu este de mirare că urmașii lui Vlaicu au vândut în 1576 satul Chișinău (cumpărat cu 120 de bani de argint) în schimbul sumei de 500 de galbeni de aur – o majorare semnificativă a prețului care sintetizează nivelul de dezvoltare atins.

Acesta este momentul în care Chișinăul intră decisiv în istorie ca o localitate stabilă – din aglomerarea de sate care se făceau și se desfăceau la începutul secolului al XV-lea, avem la 1576 un sat bine întemeiat ce avea să înglobeze treptat toate celelalte localități din jurul său.

  Sursa:
  http://moldnova.eu/ro/cum-arata-chisinaul-acum-580-de-ani-7805.html/

Denumirea de Bâc vine din slavonă si înseamnă "bour". Iorga zice ca denumirea de Bacău vine de la acest cuvânt slavon. Putin probabil! Cel mai probabil vine de la maghiarul bako care înseamnă "fructa" sau strugure.

   Ar trebui sa se vorbeasca mai des despre lucrurile astea si mai cu seama in Republica Moldova, unde indoctrinarea ruseasca are inca puternice efecte.

     http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-confiscat-urss-rom-nia-n-1945-oi-ma-ini-piane

Dl. stefan1, astea sunt nimicuri pe langa ce au luat rusii de la nemti la sfarsitul WWII. Au luat fabrici cu tot cu muncitori. De exemplu, fabrica de ceasuri Orient a fost preluata de la nemti si ceasurile au devenit Vostok, care in limba rusa inseamna acelasi lucru. Eu sunt fan al acestor ceasuri. Nu au prestigiul si luxul unui Orient dar merg la fel de bine. Si exemplele pot continua. Si americanii au scos multe lucruri din Germania.

Si noi am ciupit cate ceva, de exemplu tramvaiul din Odessa. Pana la urma orice ocupant jefuieste. Asa a fost mereu de-a lungul istoriei.

Dl. stefan1, astea sunt nimicuri pe langa ce au luat rusii de la nemti la sfarsitul WWII. Au luat fabrici cu tot cu muncitori. De exemplu, fabrica de ceasuri Orient a fost preluata de la nemti si ceasurile au devenit Vostok, care in limba rusa inseamna acelasi lucru. Eu sunt fan al acestor ceasuri. Nu au prestigiul si luxul unui Orient dar merg la fel de bine. Si exemplele pot continua. Si americanii au scos multe lucruri din Germania.

  Si de la noi s-a jefuit mult mai mult. De fapt in articol se vorbeste ca ceea ce se fura avea doua destinatii: spre Rusia si spre Moldova sovietica, dar aic aproape exclusiv spre Transnistria. Doar maruntisurile au ramas in Moldova, grosul s-a dus spre Rusia.
  Si de la noi s-au furat si fabrici. Ex Intreprinderea de Avioane (IAR) din Brasov, dar si mai aproape de mine, de la Marsa, unde in preajma razboiului s-a extins o fabrica militara (implicata si in 'scandalul Skoda'). Masini unelte de o foarte buna calitate aduse de la cehi au luat drumul estului. Doua-trei freze si strunguri ramase de atunci erau inca performante si in anii '80 dupa peste 40 de ani de functionare.

Si noi am ciupit cate ceva, de exemplu tramvaiul din Odessa. Pana la urma orice ocupant jefuieste. Asa a fost mereu de-a lungul istoriei.

  Sigur ca nici noi nu am fost sfinti. Trebuie insa sa ne gandim in ce conditii s-a facut cedarea Basarabiei dupa ultimatumul din 1940. Cantitati imense de echipamente militare si munitii, dar si autovehicule si trenuri au ramas in Basarabia, rusii nerespectand nici macar termenii propriului lor ultimatumde 4 zile. Romanii erau constienti de pericolul sovietic si o buna parte din armata, cu depozite de arme, munitie, combustibili si alimente erau concentrate spre granita din est.
  Pe de alta parte, in Odesa Romania era pe teritoriu 'dusman' pe cand in 1945 noi eram aliatii rusilor.

  Dau aici cateva pozitii interesante din partea rusilor in perioada ultimatumului:

 De la Legaţia U.R.S.S.
Paul Koukuliev. Consiliul de Coroană a procedat cu înţelepciune prin lichidarea paşnică a diferendului dintre U.R.S.S. şi România.
Serghei Mihailov. Problema Basarabiei a devenit acută din cauza că România s-a apropiat prea mult de Germania.
Gurvitz. Prin cedare paşnică România va avea sprijinul Sovietelor faţă de pretenţiunile teritoriale ungare şi bulgare.
Sevelev. Sovietele nu sunt înţelese cu nemţii, ele au politica lor şi atitudinea lor faţă de România, depinde numai de România. Lavrentiev nemulţumit de primire şi mai ales de Gigurtu, care l-a sfidat. La sosire în România el a găsit un guvern pur hitlerist şi Sovietele sunt nemulţumite de această apropiere de Germania, fapt care va atrage în mod brusc rezolvarea celorlalte probleme litigioase dintre U.R.S.S. şi România. Primele măsuri vor fi:
1. Nu se va restitui materialul de război rămas în Basarabia.
2. Se va cere satisfacţie pentru omorârea evreilor la Galaţi, care din moment ce doreau să plece în Basarabia trebuiau consideraţi cetăţeni sovietici.
Lavrentiev a făcut raport satisfăcător la Moscova pentru faptul că în Parlamentul român nu s-au rostit discursuri ofensatoare la adresa U.R.S.S.-ului.

Rusii au jefuit Romania si in timpul ocupatiei dar si o buna parte in tinpul cat eram popor frate si prieten. Ei I-au lovit pe toti cei ce au avut nesansa sa le fie vecini. As aminti doar doua cazuri:

Polonia care a fost dezmembrata la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. La un moment dat avea de luptat atat cu Rusia cat si cu Germania. Au avut episodul Katyn, au suferit - lucru de care se vorbeste mai putin - epurari entice in teritoriile in care operau elemente nationaliste ucrainene sub obladuirea ocupantului german. Dupa terminarea razboiului rusii au continuat sa-i prigoneasca pe cei care au luptat impotriva lor, desi ei nu au facut decat sa-si apere tara.

Finlanda. In 1939 Stalin le-a cerut finlandezilor sa mute granita mai in interirorul teritoriului lor pentru ca Leningradul era prea aproape de granita si, zicea Stalin, nu i se poate asigura securitatea. Finlandezii au refuzat, au fost atacati pe motivul official ca armata rosie a intrat sa elibereze muncitorii si taranii finlandezi si au rezistat eroic. Pana la urma au fost invinsi, dar rusii mult timp au incercat sa scoata din istoria lor (pe modelul bolsevic) aceasta victorie, obtinuta cu pierderi imense, in care armata rosie s-a facut de ras. Razboiul a fost iarna, finlandezii erau mai bine echipati pentru frig decat rusii, dar nu aveau, practic nicio arma antitanc, iar rusii au avut tancuri multe. Este posibil ca acest razboi care a aratat stangacia armatei rosii sa-i fi intarit convingerea lui Hitler ca ii va invinge pe rusi. In urma pacii care a fost incheiata, Stalin a luat mai mult decat ceruse initial.

Revenind la Romania, parerea mea e ca de jefuit i-a jefuit pe romani fara discriminare. Deosebirea a fost facuta de doua elemente:
- Multitudinea de cozi de topor locale care au aplicat comunismul intr-un mod mai sistematic decat insusi Stalin. Rusii s-au retras de aici pentru ca au vazut ca tara a intrat foarte repede pe drumul neabatut spre comunism, aproape ca devenisem mai buni decat ei. Aspectul asta se verifica si prin faptul ca la noi comunismul a tinut mai mult decat la rusi, Ceausescu nu s-a lasat.
- Limba moldoveneasca - acest element este ceva ce ne deosebeste de toate celelalte popoare. Eu cred ca, de departe, limba moldoveneasca este cel mai mare rau pe care l-au facut rusii poporului roman. Candva am stat de vorba cu un slovac, foarte mandru, ca era translator autorizat pentru limbile romana si moldoveneasca. La un momente dat in discutia noastra mi-a zis ca el nu stie sigur cum este correct, limba moldoveneasca sau limba Moldovei. Lui nu-i plecea cum suna "moldoveneasca". Eu i-am zis ca nu prea conteaza cum i se spune, pentru ca oricum nu exista. L-am intrebat unde a studiat-o... si de aici discutia s-a mutat iar eu fiind la el acasa trebuia sa fiu politicos si am lasat-o asa.

  Rusii nu au jefuit numai teritoriile straine ci si propriile teritorii cand erau fortati sa se retraga. Se stie ca in Ucraina armata germana a trebuit sa asigure minimul de trai pentru populatia lcala, careia rusii in retragere i-a luat sau distrus toate sursele de hrana.
  Dau aici o declaratie a fiului guvernatorului roman al Transnistriei din perioada 1941-44, prof univ. George Alexianu:
"În întreaga regiune totul fusese sistematic distrus după un plan dinainte conceput şi executat. Principalele resurse de trai şi de viaţă - nu conta că populaţia va rămâne fără nici o sursă de trai - uzini, industrii şi fabrici, centrale electrice, surse şi reţele de apă din oraşe, până şi canalizările au fost scoase din uz prin dinamitare. Întreaga întindere a noi provincii, până şi în cel mai mic cătun dacă exista acolo o cât de mică activitate productivă, moara sătească, presa de ulei, sau diverse dotări alimentare au fost distruse prin incendiere sau dinamitare, iar în colhozurile sau sovhozurile utilajele de ori ce fel sau uneltele de lucrat şi recoltat, precum magazii şi depozitele care nu fusesera complet golite, erau arse dărâmate sau aduse în stadiul de a nu mai putea fi folosite. Se pare că la început de conflict, aici, s-a putut aplica şi pune în practică Hotărârea din 4 iulie 1941 a C.C.-P.C.U.S. şi a Consiliului Comisarilor Poporului, care prin instrucţiuni detaliate dădea dispoziţii cu privire la „crearea condiţiilor de nesuferit pentru duşmani" în caz de retragerea forţată a unităţilor Armatei Roşii. În prima fază, în zonele unde s-a declanşat conflictul şi retragerea sovieticilor nu era încă precipitată, a existat timpul material pentru efectuarea distrugerilor, dar mai târziu, când înaintarea trupelor germane şi române a fost mai rapidă nu a mai fost timp material pentru astfel de operaţii, în schimb luptele aduceau cu ele alte nenumărate distrugeri. Un studiu publicat la vremea respectivă de ministerul Apărării Naţionale, prezintă o situaţie aproape incredibilă. Peste 85% din tot ce a existat acolo a fost distrus de către sovietici, prin incendiere dinamitare sau jefuire: primării, şcoli, spitale, cazărmi, sedii administrative sau poliţieneşti, posturi de radio sau centrale telefonice, localuri de poşta, bănci, cooperative, băi comunale sau orăşeneşti, magazine de tot felul, muzee, teatre, cinematografe, gări şi căi ferate, căi de comunicaţii şi aeroporturi."

Confirm ca a existat un ordin privind un fel de tactica a pamantului parjolit. Si aici eu cred ca rusii nu sint de condamnat. Tactica asta a fost practicata si la noi in evul mediu in timpul invaziilor cand am ars totul si am otravit fantanile. De fapt aici erau doua aspecte. Unul era legat de distrugerea oricaror resurse care ar fi fost utile inamicului iar al doilea era decizia de a muta cea mai mare parte din industrie, la adapost, in Siberia. Aceasta a fost o decizie inspirata care le-a permis rusilor sa produca un numar urias de tancuri si alte masini de razboi, fara sa fie deranjati, in timp ce industria germana se afla sub bombardament.

  Despre aromani, interesant:

 

  Cu cine ne inrudim?

 http://www.descopera.ro/dnews/12099619-cu-ce-populatii-sunt-inruditi-romanii-concluzia-surprinzatoare-oferita-de-prima-harta-genetica-interactiva-a-lumii

  Beduini cu origine valaha

  http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=98846