Eminescu

[apiardelean]

Pe 15 ianuarie sarbatorim pe cel care a dat nume;EMINESCU.

[dodoc george]

Ziua marelui EMINESCU pe care am inceput din an in an sa il uitam.

[ionut.api]

..................................................................
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţi,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Auprez en tu l nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu între-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, cari joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un isvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă,
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în Sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele lastos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

     Este greu sa mai adaugi ceva la aceste versuri .....si Doamne atat de actuale.
Din pacate in curand Romania va avea genii si valori recrutati din categoria perversilor de pe targona si alte......ma iertati jnu mai pot continua. Ma bucur pentru ca Basarabenii, fratii nostrii nu au incetat sa-l numeasca POETUL NOSTRU NATIONAL

[stefan1]

     
  În şcoală am învăţat că E­minescu s-a născut la 15 ia­nuarie 1850, la Ipoteşti. Din articolul «Memoriu asupra lui Eminescu», din Tribuna nr. 166 - 22 iulie/3 august 1889,  înţelegem că s-a năs­cut în satul Dumbrăveni, la 8 no­iem­brie 1848 (?), contu­rân­du-ne şi o imagine des­pre familia şi înaintaşii poe­tului:
«Am promis că vom publica un memoriu asupra lui Eminescu. Acum venim să ne împlinim promisiunea şi putem se asigurăm pe onor, cetitori, că cele-ce înain­­tăm în privinţa lui Emi­nescu sunt culese din isvoa­rele cele mai sigure. Mult avem de a mulţumi în aceas­tă privinţă fratelui lui Emi­nescu, dlui căpitan Mateiu Eminovici, care cu o bună-voinţă îndatoritoare mi-a dat toate lămuririle, de care am putut ave nevoie. Nu voim să zicem, că ceea-ce scriem noi despre Eminescu este o operă completă şi bună, dar această scriere poate servi ca material pentru acela care s'ar apuca se vorbească mai pe larg despre Eminescu. Eată ce avem noi de zis:
Mihaiu Eminovici era fiul căminarului George Emino­vici şi al dnei Raluca (Rariţa), născută Iuraşca, a văzut lumina în satul Dumbrăveni, judeţul Botoşani, la anul 1848, luna Noemvrie 8, în ziua de Sfinţii-Arhangheli, pentru care i-s'a şi dat numele de Mihaiu din botez. Tatăl său era nepot de fiiu al unui invalid  oficer de cava­lerie din armata lui Carol al XII-lea, regele Svediei, care oficer scăpase din catastrofa dela Poltava şi se stabilise în oraşul Sucea­va (Buco­vina) prelungă fa­milia Mus­taţă. După îndem­nul unui membru din familia Mustaţă, oficerul s'a căsătorit cu o Româncă din Suceava şi avu un siingur fiu, pe bu­nicul reposatului Mihaiu. A­cesta căsătorindu-se şi el la rîndul seu tot în Suceava, a avut doi fii, pe George Emi­novici, tatăl lui Eminescu, născut la 1812, şi un alt fiiu Ştefan, mort de holeră.
Unul din fiii lui Mustaţă, anume Ioan, ajuns prin ave­re, şi poate şi meritele sale, la rangul de baron, şi stabi­lindu-se în Botoşani, zidi biserica Vovidenia din acest oraş (cea mai fru­moasă şi mai bogată dintre toate) şi luă în arendă moşia Dumbră­veni dela un boer Valit anu­me Balş.
Începând baronul Ioan Mustaţă a exploata Dum­brăvenii, îşi aduse din Su­ceava ca scriitoraş pe G. Eminovici, care terminase şcoala acolo la un anume dascălul Ioniţă. În urmă baronul, intrând în neîn­ţelegere cu Balş, a plecat din Dumbrăveni, ear' G. Emi­novici a trecut în serviciul lui Balş şi ajuns cu timpul, sub Constantin Balş Dumbră­veanu, poreclit Tăbăltoc (era scurt şi gros), adminis­tra­torul moşiei. La anul 1840 G. Eminovici s'a căsătorit cu cea de a patra fată a stol­nicului Vasile Iuraşcă din satul Ioldesci (locul unde a fost bătălia între Ştefan cel Mare şi Petru Aron vodă), ear' la anul 1841 a fost înaintat la rangul de căminar. (n.a. este reprodus textul decretului). Când a fost făcut sulger G. Eminovici, nimenea din familia acestuia nu scie.
Căminarul a avut cinci fi­ciori şi doue fete. Cel mai mare a fost Şerban, care era doctor în medicină dela uni­versitatea din Erlangen şi a murit la 1874. Al doilea a fost Nicu, care a studiat dreptul şi mai pe urmă s'a făcut agricultor. Acesta s'a sinucis la 1884. - Al treilea George, era locotenent în armata română şi a murit de oftică la 1873. După George a urmat Mihaiu şi după acesta Mateiu, care este în verstă de 34 de ani şi actualmente căpitan de dorobanţi în Mizil. Dintre fete, cea mai mare este Aglaia şi a doua Enrieta ; cea dintâiu a fost măritată după un profesor din Cernăuţi Ioan Drogli (astăzi este veduvă), ear a doua Enrieta, este domni­şoară şi trăesce prelungă mătuşile sale după mamă Fevronia şi Olimpiada dela mănăstirea Agafton, judeţul Botoşani. (Aceasta din urmă este stariţa mănăstirii).
După moartea lui Con­stan­tin Balş de Carboncă, G. Eminovici a intrat în dis­cordie cu Hurmuzachi, că­mărdinerul lui Balş, şi ieşind dela moşia Dorneştii din judeţul Dorohoiu şi mai pe urmă, cu ajutorul de 1000 galbini, daţi de maica Fe­vronia Juraşca, a cumpărat de veci jumătate din moşia Ipotesci, adecă vre-o 400 de fălci, în judeţul Botoşani.
Din venitul acesti moşii, G. Eminovici a întreţinut copii la şcoală, urmând mai toţi şcoa­lele din străinătate.»

  Consider credibil ceea ce a scris Slavici, care a fost bun prieten cu Eminescu la Viena, (acesta l-a sfatuit pe Slavici sa scrie si l-a introdus la "Junimea") dar si apoi in tara.. Maiorescu, in biografia lui Eminescu le cam ameteste cu originile lui spunand ca e revendicat de multe neamuri. Totusi la un moment dat vorbeste ca Eminescu a facut o calatorie lunga prin Polonia, "sa isi caute radacini".

[pistol28]

Impărat şi proletar

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Aceste versuri sunt incompatibile cu "CAPITALISMU" si de aceea incet, incet va fi dat uitarii.

[oroles]

Va recomand cele cateva volume de Opere ale lui Mihai Eminescu. E intreaga filosofie social-politica a acestuia, articolele lui de la ziarul Timpul. Veti ramane uimiti de cat de antisemit era. Hitler era mic copil. De fapt opiniile antisemite ale lui Mihai Eminescu sunt formate probabil pe parcursul perioadei cat a stat la Berlin. Nici Hitler nu era singurul nebun. Intreaga societate era antisemita. El este produsul unei societati.

Banc actual: Invatatoarea intreaba la scoala un elev capitalele statelor europene:
Invatatoarea: Capitala Ungariei?
Elevul: Berlin
Invatatoarea: Dar capitala Romaniei care e?
Elevul: Berlin
Invatatoarea: Capitala Austriei?
Elevul: Berlin
Invatatoarea: Stai jos Adolf, nu e bun!

[stefan1]

  Problema evreiasca era in acea vreme o tema importanta de dezbatere in toate tarile europene. In toate tarile erau masuri discriminatorii pentru evrei. Erau teoreticieni care sustineau ca evreii au un legamant cu Diavolul care le da puteri supraomenesti. Din acel motiv ei au o putere de munca neobisnuita si autohtonii nu pot sa le faca fata intr-o competitie deschisa. Cum secolul XIX era al nationalitatilor si toti voiau ca natia lor sa ocupe o pozitie cat mai inalta in competitia cu alte nationalitati, masuri restrictive in special fata de evrei s-au luat in mai toate tarile europene.
  Am mai scris, Tarile Romane au fost in planul mai marilor lumii de atunci vazute ca o posibila viitoare patrie a evreilor, in conditia in care ei erau nedoriti in mai toate tarile, iar Palestia, tara lor de drept, era sub turci, care se opuneau vehementreintoarcerii evreilor acolo.
  Am mai scris cate ceva despre aceasta problema aici: 
     http://forum-discutii.apiardeal.com/index.php?topic=1106.msg53964#msg53964

  Eminescu a fost puternic influentat in adolescenta de profesorul lui Aron Pumnu. Acesta, cu o formatie la Blaj, sub influenta Scolii Ardelene, punea ideile de ridicare a natiei printre cele mai importante meniri ale intelectualilor romani. In conditiile in care in perioada lui Eminescu imigratia evreiasca in special in Moldova era foarte mare si in care evreii au inceput sa ocupe multe posturi influente in diferite domenii de activitate, inclusiv in industria incipienta dar si in meseriile liberale, falimentand pe intreprinzatorii romani, Eminescu era vehement impotriva acestei situatii.

[dan sebastian]

Vad ca dilema cu cine conduce lumea (evreii) , e mult mai veche. Insa cei din vechime le pusesera oprelisti.
Si in America tot ei sunt cei mai bogati. Presupun ca fiind primii care au fost obligati sa invete au evoluat mai usor.
Ei citesc si scriu de peste 2000 de ai iar noi nici de 200. Aici cred ca e diferenta. Cultura face multe.

[stefan1]

                     Continuarea "Memoriu aspra lui Eminescu"  de I. Slavici (din "Tribuna" - anul 1889)
  "« Mihai Eminescu şi-a început studiile la Cernăuţi în vîrstă de şase ani, unde chiar după al treilea an, la îndemnul reposatului profesor Aron Pumnul, şi-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Aci merită să relevăm, pentru a pute să ne dăm seamă de caracterul lui Eminescu, că precând băiatul Mihaiu era în clasa a II-a primară, a fugit din Cernăuţi şi s'a dus pe  jos până la Ipotesci, cale de 120 de chilometri, lucru care a pus pe gânduri pe părinţii lui. În urmă dînsul fu dus din nou la Cernăuţi şi acolo a urmat apoi la şcoală neîntrerupt pănă când a terminat clasa a III-a gimnasială.
Tatăl lui Mihaiu,după îndemnul unora şi altora, convingându-se şi dînsul pe deplin, că băiatul este inteligent, după terminarea celor 3 clase gimnasiale l-a luat acasă şi l-a făcut funcţionar la comitetul permanent din Botoşani.
În calitate de funcţionar, prin hărnicia şi concepturile sale, atrase atenţiunea tuturor oamenilor cu greutate din judeţul Botoşani. Dar un talent ca Mihaiu nu putea remâne îngropat între actele plictisitoare şi puţin instructive ale unui judeţ, mai cu seamă pe vremurile acele. Sosind în timpul vacanţelor fratele cel mai mare Şerban, care pe atunci era student în anul al II-lea la universitatea din Erlangen, mustra pe tată-seu, că a făcut funcţionar dintr'un om cu o perspectivă foarte frumoasă. Vorbele lui nu fură spuse în pustiu, şi Mihaiu fu trimis în anul 1864 în Ardeal. Aci a studiat în Sibiiu şi în Blaj. Îmi pare reu, că n'am putut afla mai amenunţit, cum, în ce clase şi cât timp a urmat gimnasiul în Ardeal. Destul, că după un timp, poate la vre-o trei ani, tatăl lui Eminescu se pomenesce, că gropul cu banii ce îi trimitea lunar se întoarce înapoi, fiindcă fiiul seu nu mai era la şcoală. Mihaiu întrase ca în pământ.
După vre-o doi ani şi jumetate, Mihaiu fu găsit ca sufler în trupa reposatului Pascaly, care pe atunci se afla în Botoşani. Mihaiu mai fusese sufler şi în trupa artistului Caragiale. După multe stăruinţe, betrânul Eminovici isbutesce se înduplece pe tinerul actor ca se meargă până la Ipotesci. Apucat aci, Eminescu n'a mai putut scăpa ca să se întoarcă la postul seu; dînsul a fost secuestrat formal, ţinut numai în cămaşe şi în ismene până-ce a plecat trupa lui Pascaly din Botoşani. Morala şi multele mustrări ce se descărcau necontenit dela toţi ai familiei, l-au determinat în fine pe Mihaiu se renunţe la vieaţa de actor şi se declare că doresce se studieze filosofia.
În toamna anului 1869, dînsul, după-ce se vezu asigurat în traiul lui, obţinend 18 galbini pe lună dela tată-seu, precum şi toate celelalte trebuincioase, plecă la Viena şi se înscrise la facultatea de filosofie. În anul 1870, în al doilea an de studiu în Viena, a apărut poesia sa « Epigonii », care a făcut mare sgomot în cercurile literare românesci. În timpul acesta Eminescu a mai scris şi alte poesii, pe care le-a publicat în « Convorbiri literare », atregând tot mai mult asupra sa atenţiunea oamenilor de valoare. În 1871 înse s'a îmbolnăvit greu la Viena, şi de aceea fu luat de fratele seu Şerban, care tocmai terminase studiul, şi dus acasă la Ipotesci; unde după o cură mai îndelungată şi îngrijit deaproape de fratele seu, s'a restabilit pe deplin. Acum Mihaiu n'a voit se mai meargă la Viena, ci a stăruit, după consiliile altora, ca se meargă la Jena, pentru care scop, prelungă suma lunară de bani ce primia de acasă, şi-a mai asigurat şi un ajutor din partea societăţii « Junimea », probabil prin dl. Pogor. La Jena n'a stat decât un an, adecă pănă în vara anului 1872, când s'a dus la Berlin unde deasemenea a stat un an şi apoi ear' a dispărut, fără ca familia sa se-i mai scie de urmă. (...)
În anul 1883 fiind inaugurarea statuei lui Stefan-cel-mare la Iaşi, s'a dus şi Eminescu acolo şi a compus cu această ocasiune cunoscuta sa doină poporală :
« Dela Nistru păn' la Tisa,
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate. ... »
Această poesie, când a fost cetită în societatea « Junimea », a produs adeverate tunete de aplause şi o mare mulţime dintre membri se grăbiră se feliciteze pe poet. Curend înse după publicarea acestei poesii, după-ce s'a reîntors în Bucuresci, poate a mai trecut vre-o lună de zile, şi Eminescu fu isbit de cruda boală, care în anul acesta i-a fost atât de fatală. (...) »"

[stefan1]

  Articolul «Memoriul asupra lui Eminescu» continuă, Tribuna conturând imaginea fizică dar, şi profilul moral al marelui poet dispărut (în nr. 169 din 26 iulie - 7 august 1889):
«Eminescu  a fost un om de statură mijlocie şi bine legat. În timpul cât a fost mai tiner îşi ţinea trupul drept şi păşia cu siguranţă. Mai târziu, după-ce boala se încuibase în dînsul, umbla cam aplecat şi picioarele le mişca cam greu. Ceea-ce înse ridica pe Eminescu din rîndul celorlalţi oameni, era preste putinţă se nu recunosci în dînsul o inteligentă superioară.
Pe chipul lui brunet, încadrat de un păr negru şi stufos, observai o frunte lată, înaltă şi dreaptă şi nisce ochi vii, schînteietori. Când faţa i-se posomora, lăsa umbră groasă împregiurul seu, ear' când se însenina şi se înveselia, respândia puternice raze de lumină şi de bucurie. Adese-ori îl vedeai gânditor, închis în sine, fără se poţi scoate o vorbă din el, şi earăşi altădată vorbitor, glumeţ sau sarcastic. După-cum îl găsiai dispus, era atrăgător sau respingetor. Şi mulţi, necunoscendu-l mai deaproape, i-au devenit adversari din primul moment! În vorbirea lui limpede, - vedeai limpezimea cugetării lui. Vorbia cu multă înlesnire şi pricepere de cele mai grele cestiuni filosofice, istorice şi filologice. Cunoscea foarte bine limba germană, franceză şi latină şi înţelegea limba slavonă, italiană, turcească şi albaneză. Se ocupa foarte mult şi cu limba sanscrită, şi prietenii intimi putuseră afla, că Eminescu se pregătia pentru compunerea unei gramatice sanscrite. În domeniul istoric îşi făcuse un fel de specialitate din aşa numitul «jus olahale» (dreptul român). Mulţi l-au auzit vorbind adese ori în această privinţă, şi este probabil ca dînsul se fi adunat şi material pentru a începe o lucrare serioasă în această direcţiune. Filosofia, încă din cea mai fragedă tinereţă, i-a fost obiectul de predilecţiune. Schopenhauer şi Kant au fost înse pentru dînsul cei mai distinşi filosofi. Din scrierile lui Kant se afirmă de oameni care  l-au cunoscut foarte deaproape, că a tradus şi comentat cartea intitulată "Kritik der reinen Vernunft" (Critica raţiunii pure).
  Dar dacă Eminescu a fost tare pe terenurile indicate mai sus, se nu se creadă, că dînsul ar fi fost cu desevîrşire profan în partea zisă scientifică. Avea şi din această parte destule cunoscinţe, pentru-ca se poată vorbi cu competenţa omului care caută a privi toate lucrurile dintr'un punct de vedere mai înalt. În arte deasemenea era pricepetor. Putea se apreţieze bine lucrările pictorilor, sculptorilor, avea bun auz muzical şi cânta el însuşi cu destulă dulceaţă, mai cu seamă cântece poporale. De aceste trebue se fi rămas după dînsul o colecţiune foarte bogată, căci mai nu era cântec poporal, pe care se nu-l fi cunoscut.
În limba română, Eminescu a aretat că este adeverat măiestru. Cunoscend modul de vorbire aproape din toate părţile locuite de Români, dînsul a isbutit se-şi formeze o limbă, care se fie tot atât de apropiată de Românul muntean, ca şi de cel moldovean, ardelean, bucovinean ori bănăţean. Nu mai vorbim de dibăcia ce avea în alcătuirea fraselor şi în poesie şi a rimelor, căci în această privinţă s'au pronunţat deja oamenii cei mai competenţi.
Iubirea de neamul românesc, fără deosebire, ori din care parte ar fi fost, era la Eminescu atât de puternică, încât de multe-ori, pătruns până în adâncul inimii de acest sentiment, devenea foarte îngrijat de viitorul românismului în faţa puterii celei mari ce străinii au isbutit se câştige printre Români. Glasul lui, în diversi articoli politici, s'a ridicat cu multă tărie şi asprime contra Maghiarilor pentru Românii de dincolo şi contra elementului grecesc şi bulgăresc pentru Românii de aici. În special pe Greci, ca rasă îmbetrânită, îi privea ca pe cei mai periculoşi dintre toţi străinii, ca pe adeveratul element de moleşire şi disolvare în neamul românesc. Pe Ovrei îi privea cu ochi foarte rei, dar nu-i ţinea atât de periculoşi, căci ei, zicea dînsul, trăind separaţi, nu vor pute fi în stare se stîngă neamul românesc, şi apoi la o vreme de necaz s'ar fi găsit mijlocul de a-i pune la locul unde li-se cuvine.
În ce privesce vederile lui politice din punct de vedere al partidelor existente din ţeară, dînsul era conservator, dar era conservator mai mult în felul junimiştilor. Avea multă stimă pentru vechii boeri ai ţerii, care după dînsul erau stâlpii edificiului, ear cei din vremurile mai noue un malum necessarium, un rău trebuincios. Marea lui iubire înse era îndreptată asupra ţeranilor; acestia constituind partea cea mai sănătoasă, puterea naţiunii, ar trebui, îşi zicea el, să fie obiectul celei mai serioase solicitudini din partea cârmuitorilor. Faţă cu clasa burgheză avea o mare aversiune, şi fiindcă partida liberală o credea ca expresiunea acestei clase, de aceea condeiul lui conţinea mult venin la adresa fruntaşilor liberali.
Nu se poate tăgădui înse, că în lupta politică, Eminescu a fost de bună credinţă; ceea-ce scria, scria din deplină convingere, şi această convingere îl făcea se refuse ori-ce favoruri; voia se remână aşa cum era, se vorbească cu ori-cine deschis şi cu fruntea sus. Cu o altă ocasiune vom mai da şi alte detailii. "

[oroles]

Nu sunt de acord cu faptul ca Eminescu sustinea boierimea. A se vedea "teoria paturii superpuse" in care ii critica destul de aspru. Pe de alta parte, el era fiu de mic boier. Tatal sau fusese caminar, acest rang boieresc fiind cumparat. Practica rangurilor cumparate era destul de deasa in vremea fanariotilor. Voiai sa fii boier, dadeai banul si se rezolva. De aici si terminatia "escu" a numelui care arata o descendenta boiereasca, numele real fiind Eminovici.

[pistol28]

......................................................................................
Practica rangurilor cumparate era destul de deasa in vremea fanariotilor. Voiai sa fii boier, dadeai banul si se rezolva.
..................................................................................................

Şi acum este altă metodă de a ocupa o funcţie în structurile de la STAT ?

Poate eu nu ştiu, vă rog să - mi spuneţi.

[pharaonu75]

Si la privat este aceeasi poveste!
Il vezi pe Micula trimitandu-l pe "omnipotentul" de fiu-sau la munca "pe plantatie", iar in functii importante sa plateasca pe cineva competent? Eu nu!
Pune mare sef beizadeaua care nu ar lua Bac-ul nici intr-o mie de ani, daca l-ar da pe bune, iar ăia cu adevarat competenti, de care depinde afacerea, sunt pusi sub papucul ăstuia!

[oroles]

Şi acum este altă metodă de a ocupa o funcţie în structurile de la STAT ?

Poate eu nu ştiu, vă rog să - mi spuneţi.

A nu se confunda rangul boieresc cu boierii cu functii in aparatul statal (vornic, logofat, vistiernic, spatar, stolnic, paharnic etc.).  Erau chiar boieri mari fara functii in stat. Boierii mici isi cumparau functiile pentru unele privilegii (nu foarte importante). Rar ajungea vreunul dintre ei in Sfatul Domnesc indeplinind una din functiile amintite. Tatal lui Eminescu ajunsese sa aiba grave probleme financiare la un moment dat. Unul dintre bunicii lui Eminescu (de pe tata parca) era razes din satul Soldesti, jud. Botosani. Casa lui mai exista si astazi cu imbunatatirile facute de urmasi. Ranguri boieresti care se gaseau de vanzare erau: caminar, pitar ( mai putin vel pitarul) si mai erau vreo doua pe care nu mi le aduc aminte. Pe langa boierii mari si cei mici mai erau o patura a boierilor mijlocii care aveau functii administrative (in administratia locala) si militare. Pentru a vedea lista rangurilor ar trebui sa consultati arhondaricul. In mod simbolic revolutionarii de la 1848 au ars un arhondaric.

[pistol28]

Banu este elementul care face LEGEA