Jos

Autor Subiect: Putina istorie  (Citit de 3121 ori)

Offline filip

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 3854
Putina istorie
« : Ianuarie 01, 2010, 10:18:46 p.m. »
Albinăritul
În ţinuturile bucovinene, albinăritul este o ocupaţie multi­milenară, datând încă din epoca tracilor. Despre existenţa ei ne vorbeşte Herodot, care în Istoriile sale, descriind ţinutul nord-dunărean, mărturiseşte că albinele „. . .sunt aşa de multe pe ţărmul stâng al Dunării. încât împiedică chiar şi pe oameni să treacă fluviul".
Adânc înrădăcinat în viaţa românilor, albinăritul a dăinuit apoi veacuri de-a rândul, ajungând ca în epoca voievodală numai în Moldova să existe sute de stupine, asupra cărora documentele domneşti începând din secolul al XV-lea, ne dau foarte multe ştiri.
Acestea erau nelipsite din daniile făcute ctitoriilor  ca şi de pe moşiile domneşti, iar prin sate mulţi locuitori ţineau pe lângă gospodăriile lor şi câţiva stupi. Aşa se face că timpul lui Ştefan cel Mare, produsele exportate către Veneţia au fost tocmai mierea de albine şi ceara folosită pentru iluminatul pa­latelor ducale.
Starea înfloritoare a stupăritului în Bucovina, îl va determina mai apoi pe Dimitrie Cantemir să aştearnă alese pagini de apreciere a acestei ocupaţii, savantul domnitor dovedindu-se a fi un bun cunoscător al vieţii albinelor.
Astfel în Descriptio Moldaviae el scrie următoarele : „Voi spune ceva cât de cât despre albine, fiindcă eu am băgat de seamă că îndeletnicirea albinăritului nu este neplăcută şi poate că nici nu o ştie toată lumea.
Bucovinenii trag foarte mari foloase de pe urma lor; toate câmpurile sunt pline de flori dintre cele mai frumoase şi cele mai plăcute, iar pădurile le dau necontenit hrană îndestu­lătoare ca să-şi strângă ceara şi mierea. Aceştia ar avea foloase şi mai mari de pe urma lor, dacă li s-ar îngădui să păstreze toate roiurile care roiesc în fiecare an. Dar pravila ţării îi opreşte să aibă stupi mai mulţi decât îngăduie pământul fiecăruia, pentru ca înmulţirea albinelor la unul să nu-i păgubească pe vecini.
În afară de faguri de miere şi ceară obişnuită, albinele mai fac şi o anumită ceară cu un miros foarte puternic şi de o culoare negricioasă, nu pentru păstrarea mierii înăuntru ci împotriva luminii soarelui. De aceea prisăcarii când prind un roi nu cu regina lui, îl aşează într-un stup în care fac găuri şi crestături în locuri felurite. Albinele, mai înainte de a se apuca de altceva, astupă găurile şi crestăturile cu ceara neagră de care am pomenit mai sus, fiindcă ele nu pot lucra decât în întuneric şi abia după aceea se apucă de lucru.
Ceara aceasta, împreună cu mierea, o scot prisăcarii la vremea hotărâtă ; fiindcă are un miros aproape ca de ambră şi ţine la razele soarelui, ei o vând cu atât mai scump.
S-a băgat de seamă că roiurile de albine care se află prea aproape unele de altele, când se întâlnesc în văzduh, încep o bătălie aprigă, care nu încetează până când una sau alta din părţi nu o ia la goană înfrântă. Partea biruitoare nu mai adună de aci înainte mierea florilor, ci se duce în fiecare zi la fagurii în­vinşilor şi ia mierea adunată, pe care aceştia nu o pot apăra.
Când prisăcarii bagă de seamă că albinele lor lucrează fără spor, le stropesc pe câte le găsesc în stupi cu var stins în apă. A doua zi se duc la vecinul pe albinele căruia au prepus, îi arată petele albe şi-l pun să le împlinească paguba căşu­nată".
Pe atunci stupăritul se făcea încă primitiv. La munte fa­miliile de albine erau adăpostite în buduroaie făcute din scor­buri de copac, iar la câmp în stupi de paie.
Sătenii aşezaţi în vecinătatea pădurii, au între­buinţat în trecut numai stupi din buduroaie de lemn, aşa cum se mai pot vedea şi astăzi la unii apicultori mai bătrâni. Acope­riţi cu câte o lespede mare de piatră, sau cu „haizaş" de şindrilă, stupii erau aşezaţi la loc însorit, în rând, pe două prăjini prinse pe ţăruşi sau pe câteva pietre, cât mai sus de la pământ ca să nu tragă umezeală şi să nu intre şoarecii în ei.
În partea de jos, li se făcea câte o gaură care servea de urdiniş, iar pentru clădit fagurii, stuparul le prindea înăuntru două, trei beţe aşezate cruciş, între care albinele lucrau mai apoi tot cuibul familiei.
Când sezonul marelui cules era pe sfârşite şi în celule mie­rea se aduna ispititoare, stuparul afuma albinele cu pucioasă (sulf) şi astfel după ce roiul murea, putea să scoată fagurii din stup.
Până la introducerea în anul 1865 a maşinii de extracţie a mierii prin centrifugare, fagurii erau extraşi prin presare cu mâna, iar ceara rămasă era topită şi făcută turte.
Fiind foarte apreciată în trecut ca materie primă pentru iluminat ca şi în medicină, ceara din Moldova era mult căutată pe piaţa internaţională. De aceea Ştefan cel Mare a restrâns mult comerţul cu ceară de albine, care pe atunci se exporta numai de domnie, cântărită în preţ greu de aur
Nu lasa visele sa piara, pentru ca daca visele mor viata nu este decat o pasare cu aripi rupte care nu mai poate sa zboare. (Langston Hughes)

Offline pharaonu75

  • Administrator
  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 12268
  • Slobozia - IL, 42 ani
Re: Putina istorie
« Răspuns #1 : Noiembrie 22, 2010, 11:03:23 p.m. »
Ceva frumos si  totodata interesant, primit pe mess de la colegul Stefi!
Planurile nu inseamna nimic. Planificarea e totul. (Dwight Eisenhower)
Sun Photo     YouTube

Offline cetin

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 124
  • Saveni- BT
Re: Putina istorie
« Răspuns #2 : Noiembrie 23, 2010, 12:50:08 p.m. »
Ce a vrut sa zica despre albinele care se razboiau in aer? Se intampala si azi? Cei care fac pastoral stiu ceva despre asta?

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24847
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
Re: Putina istorie
« Răspuns #3 : Noiembrie 23, 2010, 03:43:10 p.m. »
"S-a băgat de seamă că roiurile de albine care se află prea aproape unele de altele, când se întâlnesc în văzduh, încep o bătălie aprigă, care nu încetează până când una sau alta din părţi nu o ia la goană înfrântă. Partea biruitoare nu mai adună de aci înainte mierea florilor, ci se duce în fiecare zi la fagurii în­vinşilor şi ia mierea adunată, pe care aceştia nu o pot apăra.
Când prisăcarii bagă de seamă că albinele lor lucrează fără spor, le stropesc pe câte le găsesc în stupi cu var stins în apă. A doua zi se duc la vecinul pe albinele căruia au prepus, îi arată petele albe şi-l pun să le împlinească paguba căşu­nată."

sigur este o confuzie a autorului. un amestec intre roire si furtisag.

Offline pistol28

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1361
Re: Putina istorie
« Răspuns #4 : Ianuarie 14, 2018, 09:51:20 a.m. »
Moldovenii şi miedul

Cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informații interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni. Se cunoaște faptul că mierea are o puternică tradiție multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere și produse din miere. Acestă tradiție arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep - 1635 și Patriarh al Antiohiei - 1647). Despre consumul de mied și regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:

”... Ne-am așezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură [1] pentru tot anul, și nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuințează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă și duminică, dar ei beau must de mere [2]. Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.

http://www.istoria.md/articol/975/
Trebuie sa stii sa vezi,
ca sa prevezi
si sa prevezi ca sa previi

 

Sus