SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR

Jos

Autor Subiect: SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR  (Citit de 17228 ori)

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #60 : Ianuarie 03, 2010, 02:59:51 p.m. »
MATERIALUL DE CRESTERE         
                             Prin material de creştere se în¬ţeleg stadiile de dezvoltare tinerei femele, ale albinelor :   ouă   fecundate , sau larve din cele mai tinere de lucrătoare, care servesc ca material iniţial pentru creşterea mătcilor. Este de aşteptat că modul în care mate¬rialul de creştere este mânuit de către apicultor poate influenţa creşterea.
1.1. Vârsta materialului de creştere
Ouăle de albine, femeje, identice din punct de vedere structural şi genetic se deosebesc după amplasare. In celule de lucrătoare se dezvoltă lucrătoare, în cupe (botci) mătci. Când se pierde însă matca, albinele sânt în stare să transforme celulele de lucrătoare în botci. Transformarea (=conversiunea) tinerei larve de lucrătoare în matcă devine în acest caz pur şi simplu o chestiune de hrănire, rolul hotărâtor revenind compoziţiei lăptişorului. Posibilitatea redeterminării larvelor ti¬nere de lucrătoare în mătci, decurgând din (=bazată pe) hrănire, a fost utilizată în creşterea artificială a mătcilor. Creşterea din larve este relativ simplă şi cu randament bun de acceptare în creştere. Datorită cercetări¬lor minuţioase ale lui ZANDER şi ale elevilor săi (1916, 1925), referi¬toare la valoarea produşilor creşterii, până de curând metoda părea, mai presus de orice dubiu. Unele reţineri in această direcţie au apărut când rezultatele unor cercetări mai noi au arătat că şi larve de lucrătoare şi matcă foarte tinere primesc deja hrană diferenţiată. Aşa a observat JUNG-HOFFMANN (1966) că albinele doici oferă larvelor tinere de matcă şi de lucrătoare două componente de hrană — una „albă" şi una „limpede" — în diferite raporturi cantitative. STABE (1930) şi WANG (1965) au înregistrat deosebiri de creştere la o vârstă foarte timpurie a larvei. In plus, la acele caste de larve apar deja foarte de timpuriu deo¬sebiri metabolice şi particularităţi serologice (MELAMPY şi WILLIS 1939 ; SHUEL şi DIXON, 1959, 1968, DIXON şi SHUEL, 1963 ; LIU şi DIXON 1965 ; LUE şi DIXON 1967 ; OSANAI şi REMBOLD 1968 • TRIPATHI şi DIXON 1968, 1969 ; CZOPPELT şi REMBOLD, 1967).
Deosebirea din punctul de vedere al substanţelor din cele două ti¬puri de lăptişor mai trebuia însă dovedită şi pe calea analizei chimice  — chiar şi numai sub forma deosebirilor cantitative ale di¬feritelor componente în cele două lăptişoare (vezi în JOHANNSSON şi JOHANNSSON, 1968 ; SHUEL şi DIXON, 1960, TOWNSEND şi SHUEL 1962, REMBOLD, 1964 ; HAYDAK, 1968). Astfel de observaţii au dus la reflecţia că şi la mătcile a căror dezvoltare a fost încheiată pot apărea deosebiri în direcţia caracteristicilor şi randamentului în funcţie de pro¬venienţa din larve mai tinere sau mai vârstnice. Ar fi de aşteptat ca o matcă să semene cu atâţ mai mult „imaginii ideale a femelei perfecte" cu cât mai tânăr este materialul de creştere din care, provine. In aceste con¬diţii mătcile din ouă ar trebui să fie cele mai bune, aşa că în ultimul timp s-a căutat febril o metodă mai utilizabilă de „creştere din ou".  Aici discutăm numai dacă folosirea ouălor în loc de larve este absolut necesară şi care este vârsta cea mai bună pentru larvele de creştere.

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #61 : Ianuarie 10, 2010, 09:31:22 p.m. »
1.1.1. Vârsta materialului de creştere şi acceptarea Iui
S-a vorbit deja de faptul că albinele care îşi cresc o matcă de sal¬vare transformă de regulă în botci celule de lucrătoare conţinând larve, şi nu celule cu ouă. Şi nici o variaţie considerabilă în vârsta larvelor nu pare să le deranjeze. Chiar dacă în momentul orfanizării nu există decât larve de aceeaşi vârstă şi foarte tinere în colonie, albinele construiesc botci nu numai peste acestea ci şi peste larve care treptat îmbătrânesc. Când am introdus în mai multe colonii de creştere faguri cu ouă, în care fuseseră crescute mai multe generaţii de puiet, aproape jumătate din cupe au apărut abia la 1—2 zile după eclozionarea din ouă, iar 10% din totalul celulelor luate în creştere au fost transformate şi mai târziu, pe larve în vârstă de 2—3 zile (WEISS, 1962). Notând o experienţă asemănă¬toare OROSI PAL (1960) a obţinut botci şi din larve mai vârstnice, de 3—4, 4—5 şi 5—6 zile. Pe de altă parte am observat botci pornite pe  faguri noi şi deasupra ouălor proaspăt depuse (Fig. 32). Insă şi aici majo¬ritatea apar abia mai târziu, pe larve mai în vârstă. Aceasta nu o schimbă nici folosirea „tăieturii în arc" din fagurele de puiet. Numai dacă celu¬lele sânt introduse cu deschiderea în jos în colonia de creştere (creşterea din ou, după modelul Erlangen) primele botci apar fie pe ou, fie imediat după eclozionarea lui .
Noi ne punem acum întrebarea : albinele nu au nici o preferinţă între larve de vârste diferite ? Mulţi practicieni cred că albinele accepta cu prioritate larve mai vârstnice. Şi ZANDER (1925) scria că „larve de o zi sânt luate mereu în număr mult mai mare în creştere decât larvele de jumătate de zi. VULLAUME (1959) în schimb, este de părere că vârsta larvei nu exercită o influenţă mare asupra acceptării, chiar dacă şi în experienţele lui larvele în vârstă de câteva ore au fost acceptate ceva mai prost decât cele de 2 şi de 3 zile. WAFA şi HANNA (1967) nu au consta¬tat nici o deosebire în acceptarea larvelor de 1 sau de 2 zile. KOMAROV (1943) spune că ar fi constatat că albinele doici disting cu atât mai puţin vârsta larvelor cu cât sânt mai bătrâne, luând astfel în creştere multe larve mai vârstnice. Albinele tinere de stup dimpotrivă ar prefera larve mai tinere. El susţine că vârsta calendaristică a albinelor doici nu ar trebui să coincidă cu cea biologică, ceea ce este valabil în special şi pentru vârsta larvei în raport cu dimensiunea acesteia. Această din urmă constatare au făcut-o in repetate rânduri şi alţi cercetători. Motivul ar putea fi aprovizionarea diferită cu hrană, care — pentru a folosi expresia lui GONTARSKI (1953) — se bazează pe „prin¬cipiul puştii cu alice". Unele larve ar putea fi aprovizionate defectuos. Ocazional s-ar putea ca şi poziţia nefavorabilă a larvelor la marginea cuibului de puiet şi in acest context temperatura puţin prea scăzută în această zonă să joace un rol. Eu personal am constatat câteodată că în serii întregi de material de creştere de aceeaşi vârstă existau larve de dimensiuni diferite. Poate şi compoziţia de vârstă a coloniei de creştere este în acest sens importantă.
Experienţa mea în legătură cu acceptarea larvelor de diverse vârste nu m-a scutit de surprize. Intr-o cercetare efectuată special în acest scop BOTTCHER şi WEISS (1962) au verificat primirea larvelor transvazate de diferite vârste, în 9 creşteri pornite în 5 colonii doici — dintre care 4 au fost folosite de două ori consecutiv pentru creştere. Stadiile de vârstă folosite de noi erau datate exact la jumătate de zi între 1/2 şi 3l/2 zile, fiind introduse alternativ în şir continuu în botcile de pe leaturile de creştere. Din totalul de 236 larve oferite, albinele au acceptat 151. In aproape toate experienţele individuale primirea larvelor tinere şi a celor vârstnice era aproape echilibrată. Numai larvele foarte vârstnice, peste 3 zile, au fost acceptate mai prost. După acest rezultat experimental se părea că plângerile repetate ale apicultorului despre primirea slabă a larvelor foarte tinere ar fi legate de greutăţi de transvazare la acest mate¬rial. Ce-i drept în experienţe de creştere ulterioare, am avut ocazia să constat şi eu preferinţa pentru larve mai vârstnice (nu mai mari de 2 zile !) (WEISS, 1974 ). În aceste cazuri vârsta albinelor doici — cu un grad ridicat de siguranţă statistică — nu a fost de nici o importanţă. Ar fi posibilă însă o înclinaţie specifică a coloniilor de albine în acest sens.
In toate aceste experienţe albinele dispuneau spre alegere de larve de vârste diferite. Oferind larve de o singură vârstă pe o  serie de creştere (cum se obişnuieşte în practică !) preferinţa în acceptarea unor anumite stadii de vârstă se va putea dovedi în măsură şi mai redusă decât aici. După numeroasele experienţe de creştere pe care le-am efectuat in decur¬sul anilor nu mi se pare probabil să se poată influenţa rezultatul accep¬tării în practica de creştere folosind larve de anumite vârste. Mult mai importantă în schimb este problema dacă şi ce relaţie există între vârsta materialului de creştere şi calitatea mătcilor obţinute.

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #62 : Iunie 21, 2010, 07:51:19 p.m. »
Descriere institut
• PRIMUL STADIUL a fost in perioada dintre anii 1930-1957. Prima institutie de profil in cercetarea apicola
romaneasca s-a infiintat in anul 1930 cand o sectie de apicultura s-a stabilit in cadrul Institutului National de
Zootehnie din Bucuresti sub conducerea marelui specialist Dr Florin Begnescu. O mentiune speciala trebuie
acordata activitatii desfasurata in cadrul Sectiei de Zootehnie a Institutului pentru Cercetari Agricole (ICAR) unde
exista deja un laborator de apicultura ca urmare a eforturilor depuse de Dr. Baicoianu, laborator care a functionat
intre anii 1939-1942.
• AL DOILEA STADIU este perioada 1957-1974. In anul 1957, la initiativa Ing. N. Foti, s-a infiintat Statiunea
Centrala de Apicultura si Sericicultura, aceasta fiind rezultatul unificarii celor doua domenii de activitate intr-o
singura institutie, de apicultura si sericicultura, ce functiona deja in cadrul Institutului de Cercetari Agronomice.
• In 1971, in cadrul Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania s-a infiintat deasemenea un centru de studii,
proiecte si educatie apicola.
• AL TREILEA STADIU in evolutia ICDA a inceput in 1974 si continua si azi. Cel mai important moment in
cercetarea apicola romaneasca s-a inregistrat in iunie 1974 cand s-a infiintat Institutul de Cercetare si Productie
pentru Apicultura, reunind Statiunea Centrala pentru Apicultura si Sericicultura cu Centrul de studii, proiecte si
educatie apicola ce apartinea Asociatiei Crescatorilor de albine din Romania. Acest moment istoric i se
datoreaza profesorului V. Harnaj (1917-1988,) presedinte al APIMONDIA (1965-1985) si presedinte al Asociatiei
Crescatorilor de Albine din Romania (1957-1982).
• Evolutia ulterioara a dat posibilitatea ca Institutul sa beneficieze de o baza materiala foarte buna, de o echipa de
cercetatori de inalta valoare in diverse specialitati cu o activitate stiintifica complexa.
• PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE INSTITUTULUI au la baza desfasurarea de activitati de cercetare stiintifica pe
diferite directii:
• - Conservarea si ameliorarea continua a fondului genetic apicol autohton, crearea de linii de albine de mare
valoare biologica si productiva;
• - Elaborarea de metode, tehnici, proceduri si tehnologii noi sau imbunatatite pentru ameliorarea fondului genetic
si pentru diversificarea productiei apicole;
• - Identificarea si imbunatatirea bazei melifere si polenifere precum si elaborarea de tehnologii de polenizare a
culturilor agricole entomofile;
• - Patologie apicola
• - Studii privind produsele apicole si imbunatatirea metodelor de conditionare cu scopul pastrarii calitatilor
acestora
• - Utilizarea de produse apicole pentru sanatatea omului prin elaborarea si obtinerea de produse cu calitati
energovitalizante si apiterapeutice precum si realizarea de suplimente nutritive pe baza de proScopul proiectului:
• crearea unei linii de albine pentru ecotipul de deal - munte cu însuşiri productive ridicate şi
obţinerea de genitori (mătci selecţionate şi ameliorate) cu caracteristici biologice şi economice
sporite;
• conservarea fondului apicol autohton.
Rezultate estimate:
• obţinerea de genitori (mătci ameliorate şi selecţionate) cu perfomanţe productive ridicate;
• menţinerea şi ameliorarea progresivă a însuşirilor şi a rezistenţei la factorii de agresie ai albinei
melifere Apis meliffera carpatica.
• creşterea presiunii de selecţie atât pe linie maternă cât şi paternă.
Rezultatele finale ale proiectului: proiectul se va finaliza cu obtinerea unei linii de albine cu însuşiri
competitive din rasa Apis meliffera carpatica.
• Efectele estimate ale utilizării de către apicultori a rezultatelor cercetării:
• creşterea progresului genetic prin difuzarea în zona de influenţă a materialului reproducător (mătci
de albine ameliorate şi selecţionate) din linia creată;
• practicarea apiculturii pe un material biologic de mare valoare -realizarea de producţii ridicate şi
diversificate apicole;
• rentabilizarea sectorului apicol şi atragerea spre acest domeniu a cât mai mulţi apicultori;
• valorificarea economică a resurselor nectaro-polenifere şi creşterea cantităţii de produse apicole
pentru alimentaţia şi sănătatea omului.duse apicole.

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #63 : Iunie 21, 2010, 07:52:58 p.m. »
Obiectivul proiectului:obţinerea unei linii de albine cu însuşiri productive ridicate.
ETAPA I
• Elaborare de planuri şi scheme pentru alegerea unui material biologic apicol valoros
Termen: 07. XII 2006
• Obiectivul etapei I :
• Documentare privind scheme de ameliorare şi tehnici de identificare a coloniilor de
albine din zona de deal munte
• Elaborare plan, scheme experimentale, şi identifacarea de tehnici şi metode
utilizate.
• Rezultate preconizate pentru atingerea obiectivului etapei I:
• elaborarea schemei de producere a liniei de albine cu însuşiri productive ridicate;
• identificarea coloniilor de albine din zona de deal-munte, bază de formare a liniei;
• caracterizarea sub aspect morfoproductiv a rasei de albine Apis meliffera carpatica
• Albina românească, Apis mellifera carpatica s-a format în condiţiile specifice pedoclimatice
şi de bază meliferă din zona carpatică. Climatul continental temperat de la noi din
ţară este caracterizat prin precipitaţii relativ reduse, variaţii mari de temperatură şi vânturi
puternice.
• Din punct de vedere taxonomic sunt unanim acceptate pentru albina românască
cinci zone bioapicole principale (de referinţă:wink::
• -Câmpia sudică (inclusiv Dobrogea);
• -Zona colinară subcarpatică;
• -Podişul Transilvaniei;
• - Câmpia Vestică (inclusiv Banatul);
• -Podişul Moldovei;
• Din punct de vedere comportamental este o rasă de albine foarte blândă. Se
caracterizează printr-un comportament deosebit de liniştit pe faguri. În timpul controlului
coloniilor, permite în general, intervenţia omului chiar şi fără folosirea fumului
 Este caracterizată prin schimbarea liniştită a mătcii: anecbalie = înlocuire naturală
periodică a mătcii.
 Este puţin predispusă la furtişag şi are un instinct moderat de roire.În timpul roirii
clădeşte cca.30-50 botci şi numai în cazuri cu totul excepţionale peste 100.
 Căpăcirea celulelor cu miere este predominant „uscată”, uneori intermediară (mixtă:wink:.
 Prezintă predispoziţie accentuată pentru blocarea cuibului cu miere, în cazul culesurilor
de mare intensitate, particularitate biologică ce îngreunează întreţinerea sa în stupi
orizontali. Tendinţa de propolizare este slabă.
 Albina românească este bine adaptată condiţiilor pedo-climatice în care s-a format
Introducerea raselor străine (caucaziene, italiene, etc) s-a dovedit contraproductivă.
Încercările de acest gen şi încrucişările realizate cu populaţiile locale nu au dus la
efectele economice pe care s-a scontat. Poluarea albinei autohtone ar avea efecte
dezastruoase. Este recunoscută situaţia unor ţări în care nu se mai poate regăsi albina
de baştină.

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #64 : Iunie 21, 2010, 07:54:41 p.m. »
Particularităţile albinelor
Dintre acestea, menţionăm pe cele mai importante care au legătură cu procesul de
ameliorare:
• în mod permanent în colonia de albine există două generaţii de indivizi;
• caracterul partenogenetic şi haploid al trântorilor;
• poliandria mătcilor;
• împerecherea reproducătorilor are loc în zbor în aer liber;
• obţinerea dintr-o singură colonie de albine, respectiv dintr-o singură femelă a unui
număr mare de urmaşi - mătci fiice;
• posibilitatea apicultorului ameliorator de a transforma radical o colonie de albine
necorespunzătoare din punct de vedere genetic (în numai 60 de zile de la
schimbarea mătcii acesteia) cu una care întruneşte calităţile dorite.
• colonia de albine depinde de mediul existent într-o măsură mult mai mare decât
celelalte animale crescute de om, întrucât alimentaţia ei a rămas cea naturală, din
prelucrarea nectarului şi polenului florilor pe care şi le colectează singură
PRINCIPALELE METODE DE AMELIORARE
LA ALBINA MELIFERĂ
• Selecţia masală- se face pe baza producţiei de miere a coloniilor de albine,
comparaţia făcându-se între contemporane (aceeaşi stupină, an, sezon). Această
selecţie este o selecţie pe descendenţi, respectiv o selecţie făcută pe activitatea
fiicelor mătcii, aşa încât este de aşteptat să fie eficientă cînd este practicată corect.
Ea poate fi practicată de orice apicultor care îşi poate produce mătci din prăsilă
proprie.
Metoda presupune ca înmulţirea coloniilor de albine să se facă prin roire artificială,
asigurându-se mătci numai din cele mai bune colonii. Împerecherea liberă cu trântori
şi de la alte stupine reduce la maximum pericolul de consangvinizare.
Calendaristic, lucrările de selecţie în masă se desfăşoară în mai multe etape:
-alegerea pentru reproducţie a celor mai productive colonii de albine, după principalii
indicii (producţie miere, ceară, propolis etc);
- asigurarea condiţiilor optime pentru manifestarea însuşirilor valoroase;
- creşterea mătcilor şi a trântorilor din coloniile alese pentru reproducţie;
- schimbarea materialului biologic necorespunzător cu cel produs dirijat,
- prevenirea încrucişărilor înrudite între mătcile şi trântorii din stupină;
Calendaristic lucrările se desfăşoară în mai multe etape:
Anul I. Se identifică cele mai valoroase colonii de albine după indicii descrişi şi se
formează grupa de prăsilă din care se vor creşte trântori şi mătci şi care după
împerechere asigură material de reproducţie de bună calitate ce va fi folosit în
stupina de producţie. Grupa de prăsilă reprezintă 10-15% din numărul coloniilor de
albine aflate în stupină, restul fiind grupa coloniilor de producţie. Ea nu rămâne în
permanenţă aceeaşi. coloniile de albine care nu-şi evidenţiază în mod corespunzător
însuşirile productive sunt înlocuite în permanenţă de alte colonii care s-au evidenţiat
în timpul sezonului
Anul II. După formare, grupa de prăsilă se foloseşte pentru producerea de mătci şi
trântori. Pentru producerea larvelor destinate creşterii de mătci sunt alese
întotdeauna coloniile recordiste ale grupei de prăsilă. Pentru creşterea de trântori se
aleg deasemenea coloniile cele mai bune, ce se situează imediat, ca indici calitativi,
după colonia furnizoare de larve pentru mătci. Mătcile împerecheate obţinute se
folosesc pentru schimbarea a 50%din mătcile coloniilor de albine necorespunzătoare
existente în grupa de reproducţie. Paralel cu aceasta, la sfârşitul anului II, pe baza
datelor din evidenţa periodică, se elimină din grupa de prăsilă coloniile care s-au
situat sub media stupinei şi se înlocuiesc cu altele care s-au evidenţiat în timpul
sezonului;
Anul III. Se desfăşoară aceleaşi lucrări ca în anul II, procedându-se la înlocuirea restului
de mătci. Şi în acest an se primeneşte grupa de prăsilă prin introducerea de noi
colonii cu însuşiri valoroase şi eliminarea celor ce s-au situat sub medie;
Anul IV. Se repetă lucrările din anul II şi III.
Pentru evitarea împerecherilor înrudite ( consagvnizarea) este necesar să se facă
primenirea acestui material, ceea ce se realizează prin cumpărarea de colonii de
albine de la stupine amplasate la distanţe de cel puţin 15-20 km de vatra unde se
desfăşoară lucrările de selecţie.
Acţiunea de selecţie masală este permanentă şi obligă pe apicultor să schimbe
periodic mătcile la interval de 2 ani cu mătci de bună calitate.

Offline D006

  • Great Veteran
  • ********
  • Mesaje postate: 24849
  • Oamenii sunt răi , mincinoși și lacomi.
    • http://apicultura-dragos2006.blogspot.com/
SECTIUNEA IX Cresterea REGINELOR
« Răspuns #65 : Iunie 21, 2010, 07:56:14 p.m. »
Selecţia intracolonială - constă în înlocuirea fiecărei mătci din colonie cu propria fiică în
fiecare generaţie.
Coloniile fiice sunt produse în anul precedent şi sunt testate pe producţia de miere şi
celelalte caractere care fac obiectul selecţiei pe parcursul unui an. Prin comparaţie între
ele (fiicele aceleaşi mătci în aceleaşi condiţii de producţie) se alege cea mai bună matcă
care înlocuieşte mama. Celelalte mătci din colonie pot fi livrate în reţea.
Se selecţionează cele mai bune 10% colonii de albine din populaţia supusă selecţiei şi
se cresc câte 10 fiice, populaţia, fiind structurată din grupe a câte 10 fiice.
Selecţia individuală- este o metodă mai avansată, care se practică în stupinele
specializate, având ca scop crearea de linii de înaltă productivitate care se predau
pepinierelor pentru producerea şi difuzarea în teritoriu a mătcilor selecţionate.
Metoda constă în depistarea în populaţiile din zonă a unor colonii cu însuşiri
valoroase, creşterea de descendenţi şi verificarea gradului de transmitere la
descendenţi a caracterului urmărit.
Lucrările se desfăşoară pe o perioadă de trei ani repartizate astfel:
În primul an se desfăşoară aceleaşi lucrări ca şi la selecţia masală.
În al doilea an- din grupa de prăsilă, pe baza rezultatelor comportării în anul anterior, din
grupa de prăsilă se aleg 3-4 colonii de albine cu cele mai valoroase însuşiri şi se
folosesc pentru creşterea de reproducători – mătci şi trântori- cu scopul de a obţine
mătci fiice împerecheate care se vor introduce în colonii de aceeaşi putere, fiecare grupă
de mătci surori constituind o grupă de verificare. În cadrul verificării se stabileşte gradul
de transmitere la descendenţi a însuşirilor valoroase.
În cazul în care s-au identificat patru colonii deosebit de valoroase, trei colonii vor
constitui coloniile mamă şi o colonie va fi colonia tată. În colonia tată se vor creşte
trântori, creştere ca va începe cu două săptămâni înainte de începerea creşterii mătcilor,
prin introducerea de faguri cu celule de trântor şi hrănirea albinelor pentru a stimula
ponta mătcii.
Din cele trei colonii alese ca mame de mătci se cresc, din fiecare, 50-60 fiice. Mătcile
rezultate se marchează diferit pentru fiecare grup de surori, şi se instalează pentru
împerechere în puncte de împerechere controlată. După împerechere se introduc în
roiuri de aceeaşi putere. În fiecare grupă de verificare sunt cuprinse 10-15 mătci surori.
Celelalte colonii de albine din grupa de prăsilă sunt îngrijite adecvat ele urmând a intra în
verificare în anii următori.
În anul trei se urmăreşte comportarea coloniilor din grupa de verificare după criteriile
stabilite, iar la încheierea sezonului se analizează rezultatele obţinute comparativ cu o
grupă de colonii martor. Colonia de reproducţie, ale cărei mătci au obţinut cele mai bune
rezultate, se predă pepinierelor de producere a mătcilor pentru înmulţire şi difuzarea lor.
În momentul în care o grupă de verificare moşteneşte însuşirile valoroase, productive şi
de comportament ale mătcii mame şi le transmite în continuare la descendenţii săi
devine linie verificată, capul liniei fiind matca mamă recordistă identificată în zonă.
Creşterea în populaţie închisă
Programele de ameliorare genetică a albinelor, ca de altfel ale tuturor speciilor, se
bazează pe selecţia în populaţie închisă. Populaţia genetică închisă sau relativ închisă,
constituie unitatea evolutivă elementară, unitatea de lucru a ameliorării genetice
(Drăgănescu, 1979). Populaţiile pot evolua şi ca linii consangvinizate şi pot constitui şi
baza producerii de hibrizi. La albine, izolarea reproductivă se poate asigura fie prin
izolare geografică fie prin însămânţări artificiale.
O problemă centrală a programelor de ameliorare este aceea a mărimii populaţiei. O
populaţie mică este economică dar scade efectul selecţiei şi duce la consangvinizare şi
implicit la creşterea homozigoţiei.
La albine creşterea homozigoţiei se traduce, datorită mecanismului de formare a sexului,
la o drastică reducere a viabilităţii puietului. Din această cauză, mărimea populaţiei,
numărul de mătci, implicit de colonii din populaţie trebuie stabilit prin prisma necesităţii
dea a menţine un număr suficient de sexalele în populaţie
REZULTATE OBŢINUTE
- s-a efectuat un studiu documentar privind metodele şi schemele de selecţie care vor fi folosite
în munca de ameliorare pentru crearea liniei de albine
- s-a stabilit schema de lucru pe care se va lucra (fig.1), cu menţiunea că coloniile vor fi testate 4
ani pentru o fixare mai bună a caracterului-respectiv producţia de miere;
- albina pe care se va lucra aparţine rasei Apis meliffera carpatica, ecotipul deal-munte

 

Sus